Confesiunile unei dependente de artă de Peggy Guggenheim

Confesiunile unei dependente de artă de Peggy Guggenheim

În spatele fiecărei personalități publice de renume, există întotdeauna o poveste... frumoasă, tristă, motivantă pentru ceilalți, uimitoare, dar întotdeauna o poveste de maxim interes. Printre marile personalități culturale, Peggy a avut ocazia să-l întâlnească și pe Brâncuși.

Confesiunile unei dependente de artă de Peggy Guggenheim

 Confesiunile unei dependente de artă, de Peggy Guggenheim

Editura: Pandora
Colecția: StArt
Anul: 2016
Număr pagini: 168
Traducere: Ciprian Siulea

    În spatele fiecărei personalități publice de renume, există întotdeauna o poveste… frumoasă, tristă, motivantă pentru ceilalți, uimitoare, dar întotdeauna o poveste de maxim interes.
„Confesiunile unei dependente de artă” este prima carte din colecția StArt, apărută la editura Pandora M, colecție prin care se urmărește familiarizarea cititorilor nu doar cu conceptul de artă modernă și caracteristicile acesteia în secolul XX, ci și familiarizarea cu poveștile uluitoare aflate dincolo de cortine.

    Peggy Guggenheim este o figură remarcabilă, o adevărată dependentă de artă, o personalitate care a schimbat fața artei secolului XX. Provenind dintr-un mediu mai mult decât privilegiat, după cum mărturisește ea însăși: „provin din două dintre cele mai bune familii evreiești”, Peggy dobândește o avere destul de mare după ce tatăl său, aflat împreună cu amanta sa pe celebrul Titanic, moare. Se spune despre tatăl lui Peggy că, împreună cu alți oameni la fel de bogați, a refuzat să se îmbarce pe una din bărcile de salvare și și-a așteptat moartea îmbrăcat în cele mai bune haine.

    „Confesiunile unei dependente de artă” este unica autobiografie a lui Peggy Guggenheim, iar înainte de a face o analiză a cărții, ar trebui menționat neapărat faptul că Peggy Guggenheim nu este o scriitoare, ci o iubitoare de artă. Cu toate acestea, mărturisirea sa permite cititorului să deschidă o ușă… o ușă secretă asupra vieții acestei personalități.
Cu siguranță, există două modalități de a cunoaște marile personalități ale artei: una din ceea ce se scrie despre ei și cealaltă din ceea ce spun ei înșiși, iar această din urmă perspectivă este una care permite o cunoaștere mai apropiată, mai amănunțită, oferind elemente în plus, celor care vor să aibă o viziune completă asupra personalității.

    „Confesiunile unei dependente de artă” etalează nu doar aspectele vieții personale ale lui Peggy, dar este și o transpunere în timp, în secolul XX, în epoca aritiştilor boemi pe care ea a avut ocazia să-i întâlnească.
Ne facem o părere despre firea haotică a lui Peggy, chiar din Cuvântul Înainte, scris de către Gore Vidal, scriitor american, care povestește un episod din viața lui Peggy: „Am văzut-o ultima oară pe Peggy, foarte adumbrită, la televiziunea italiană. Veneția sărbătorea a 80-a zi de naștere – sau cel puțin acea parte a Veneției care nu s-a scufundat nici în Adriatică, nici în lene. Camera s-a apropiat de chipul frumos al lui Peggy, pentru o filmare foarte de aproape. O voce din off a întrebat-o ce crede despre pictorii italieni de astăzi. Ochii ei s-au deplasat spre persoana nevăzută, iar jumătatea ei de zâmbet a sporit insesizabil. „Ah”, a spus ea, „sunt foarte slabi.” Apoi, în stilul ei permanent jamesian, a adăugat: „Nu-i așa?”

    În întroducerea scrisă de către Alfred H. Barr Jr. – istoric american, fost director al Muzeului de Arte Moderne din New York – aflăm că Peggy Guggenheim era considerată „o extraordinară patroană a artei secolului XX. A stat cu picioarele bine înfipte într-un teren zguduit de facționalism, fără să adopte vreo tabără, părtinitoare doar față de revoluția de valoare.”

    Cine este Peggy Guggenheim? Este un personaj aproape halucinant, care te poartă de la bucurie extremă, la tristețe, toate acestea într-un timp foarte scurt. Când deschizi filele cărții sale, ești prins în uraganul emoțiilor despre care ea însăși povestește și ți-e imposibil să te desprinzi, pentru că pășești împreună cu ea, treci prin toate stările despre care ea îți povestește. Iată de ce, Peggy Guggenheim este nu este doar povestitoarea acestei cărți, ci și un personaj cu o putere extrem de mare, hipnotizantă chiar, asupra cititorului.
În 1919, la doar 21 de ani, Peggy a intrat în dreptul deplin de a beneficia de partea sa de avere lăsată de către tatăl său. Este momentul în care se declanșează un perpetuu conflict cu mama sa care a simțit că nu va mai avea nici o putere de control asupra fiicei sale cu porniri excentrice. Pe lângă achizițiile făcute de Peggy, aceasta a devenit cunoscută prin investițiile sale în artă.
E destul de dificil de descris un astfel de personaj complex, pentru care trecerea de la starea de epuizare, la o plictiseală cronică se face foarte ușor. Iată cum se caracterizează ea însăși: „o narcisistă; un copil teribil; o nimfomană; o amatoare; o femeie labilă, dar emancipată; timidă; fermecător de naivă; o fetiță; și un lup singuratic”.

    Viața lui Peggy seamănă cu o cursă, totul se petrece foarte repede, de parcă s-ar fi grăbit să bifeze tot mai multe evenimente, să trăiască la maxim cât mai multe emoții, de la fericire extremă, la disperare, la neputință, apoi din nou la speranță, la bucurii, la iubire.

   Printre marile personalități culturale, Peggy a avut ocazia să-l întâlnească și pe Brâncuși.

„Îl cunoșteam de 16 ani, dar nici nu visasem că aveam să intru în așa complicații cu el. Era foarte dificil să discuți despre preț cu Brâncuși, iar dacă aveai cumva curajul să faci asta, trebuia să te aștepți să-ți ceară o sumă monstruoasă. Eram conștientă de asta și speram că marea noastră prietenie să ușureze lucrurile. Dar, în ciuda tuturor acestora, am ajuns să ne certăm groaznic când el mi-a cerut 4000 de dolari pentru Pasărea în spațiu.”


Cu toate acestea, la un moment dat, Peggy a fost chiar pe punctul de a se căsători cu Brâncuși, dar despre asta și despre căsniciile scurte, intense sau plictisitoare ale marii iubitoare de artă, veți afla călătorind în paginile cărții sale.

    Peggy și-a pus amprenta în domeniul artei, pe fondul unui tradiționalism care părea, la acel moment, de neclinitit, apoi șirul schimbărilor a fost continuat, însă cu mari dificultăți, datorită circumstanțelor politico-economice determinate de conflictele dintre țări. În ciuda tuturor impedimentelor, Peggy s-a impregnat în domeniul artei, devenind o figură remarcabilă.
Stilul cărții este departe de a fi unul artistic, abundent în figuri de stil, ci este simplu și direct, așa cum o sinceră și seducătoare mărturisire poate fi.

    Despre personalitatea lui Peggy Guggenheim, dar și despre amprenta sa asupra artei, există diverse păreri, pentru a le clarifica, dependenta de artă precizează: „

Oamenii mă învinovățesc pe mine pentru ceea ce este pictura de astăzi pentru că eu am încurajat nașterea acestei noi mișcări. Nu eu sunt responsabilă. Acum 18 ani, în America exista un spirit pur de pionierat. O artă nouă trebuia să se nască – expresionismul abstract. Eu am stimulat-o. Nu regret asta. Ea l-a produs pe Pollock, sau mai degrabă Pollock a produs-o pe ea. Și doar acest lucru justifică eforturile mele.”

    Fără îndoială, dependența de artă a lui Peggy Guggenheim a fost o verigă importantă în evoluția acestui domeniu.
Recomand cartea celor care vor să vadă dincolo de cortină și să afle despre ceea ce e dincolo de aparențe.pandora M

Cartea Confesiunile unei dependente de artă de Peggy Guggenheim poate fi comandată de pe site-ul editurii.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

recenzii cărţi

Review overview
5
***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

20 COMMENTS

  1. Multumesc pentru recenzie! Este de mare ajutor! In privinta cartii, parerea mea este ca suna interesanta. Deci nu voi spune PAS. 🙂

  2. Fara indoiala ajunge pe wishlist! 😀 O carte dupa placerile mele. Felicitari pentru recenzie, minunata ca intotdeauna! locco_smiley_10

    • Mulțumesc mult, Daniela! Cartea e într-adevăr, una foarte bună. Aștept cu nerăbdare să citesc și celelalte apariții din această colecție!

  3. Felicitari pentru recenzie. Cu siguranta este o carte interesanta pentru persoanele care sunt atrase de acest gen.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.