Piatră de hotar - Povestiri și reflexii - Monica Tonea - Libris Editorial

 Piatră de hotar – Povestiri și reflexii- Monica Tonea – Libris Editorial

   O carte, 17 povestiri care te țin captiv în universurile create de autoare cu rafinament și talent narativ. De la drumurile prăfuite ale unui cătun rupt de lume din Brazilia, până la sălile de conferință sofisticate din Dubai; de la malul mării Negre ce adăpostește secrete, până la țărmul unui ocean învolburat de promisiuni nerostite; de la realitate, până la fantezie; de la confortul căminului, până la rumoarea unei intersecții foarte circulate.

   Această colecție de povestiri investighează cu succes natura umană și etalează complexitatea emoțiilor față în față cu răsturnările de situație care îndeamnă personajele la o adâncă reflexie asupra vieții. Nu poți să nu îndrăgești poveștile Monicăi Tonea sau să te identifici pe alocuri cu personajele bine creionate care își urmează destinul dincolo de penița scriitoarei.

Fragment din Trecerea de pietoni – povestire din volumul Piatră de hotar

  ”O singură trecere de pietoni semaforizată, dar cu modern parenting-ul ăsta care preocupă întreaga umanitate de zici că acum au fost inventați copiii – cică nu sunt în siguranță – trebuie să acorzi atenție protecției lor. Zici că întreaga poveste e o coreografie, acum că mă gândesc, chiar așa se desfășoară. Mai întâi se aliniază părinții cu copiii de mână la marginea trotuarului. Ne conversăm puțin de amorul artei, dar în sinea mea aștept momentul potrivit să opresc traficul. Între timp, domnu’ ofițer asta, domnu’ ofițer aialaltă, cred că îi flatează discuțiile nesemnificative cu un om al legii. Observ șoferii cu coada ochilor, cât să le descifrez intențiile. Unii par plictisiți, alții grăbiți, sunt și unii indiferenți. O parte dintre ei sunt chiar binevoitori. Eu nu sunt acolo să încurc. Așa că mă ghidez după atitudinea lor. Ea dă tonul. Rar îi opresc pe cei grăbiți. Doar să se fi adunat prea mulți pietoni, ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată. Ies în grupuri mici din școala asta mică, sau vin, după caz. Le spun să aștepte și, când mă decid, fac cei câțiva pași până spre mijlocul șoselei. M-aș lăuda să spun că-mi sunt cunoscuți. La câți locuitori are orașul ăsta, plus cei aflați în tranzit. Dar viteza limitată la cei 30 de kilometri pe oră îmi permite să mă familiarizez cu unele figuri. Cei cu care am avut deja de câteva ori un contact vizual îmi zâmbesc complice. Chiar și când nu-i opresc. Sau mă salută cu un semn vag din cap. Sunt și cei care-mi evită privirea. Or fi având probleme cu autoritatea. Așa, în general, nu-i suspectez de nimic în mod particular. Ăsta-i motivul pentru care am decis să dirijez traficul o perioadă. În jumătatea aia de oră am timp să le studiez comportamentul când nu se știu observați, când sunt în elementul lor. Oamenii își arată adevărata față în trafic. Jumătate de oră mi se pare prea puțin, dar câte lucruri poți descoperi doar în treacăt. Venim pe lumea asta cu un set de reguli prestabilit. Când le încălcăm? Atunci când credem că nu suntem priv…

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.