Placeri interzise, de Laurell K. Hamilton-dantela, sange si trandafiri albi

“Plăceri interzise”, de Laurell K. Hamilton-dantelă, sânge şi trandafiri albi

Titlul original: „Gulity Pleasures”

Traducere şi prefaţă: Florin Mircea Tudor

An apariţie: 2006

Editura: Tritonic Horror

Număr de pagini: 367

      Cum să descriu ce am simţit citind acest volum? Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o cameră cu pereţi albi, fără mobilier. Brusc, totul se schimbă, iar pereţii se prăbuşesc. Sunteţi lăsat în beznă, dar nu pentru mult timp deoarece se apropie furtuna cu tunete şi fulgere. Încercaţi să găsiţi un loc unde să vă ascundeţi. Plouă torenţial şi se aud paşi. A început focul de arme. Care să vă fie adăpostul dacă nu filele unei cărţi plină de lexeme ce vă împrăştie în mai multe direcţii, iar inima o ia la galop. Cine este  persoana care ne-a învăluit, ca într-un giulgiu, în mister?

     Laurell K. Hamilton, născută la 16 februarie 1963 în Heber Springs, Arkansas. A obţinut diplome în literatură americană şi biologie, a lucrat ca voluntar la un adăpost de animale. Romanul de debut a fost „Spells of Wonder”(1989); au urmat seria „Anita Blake” (1993), „A Kiss of Shadows”(2000).

     „Plăceri interzise” ne relevă o lume cu totul aparte în care vampirismul este legalizat, poliţia nu se ocupă doar de cazurile referitoare la fiinţele umane, dar şi de acelea care privesc umbrele nopţii. Există zombi, ghouli, oameni care se transformă în lupi, în şobolani, reanimatori.

      În primul rând este prezentat personajul principal: Anita Blake, poreclită şi Călăul. Nu este un simplu om, ci o reanimatoare. Îi aduce pe cei decedaţi la viaţă ca zombi prin ritualuri şi descântece:

    „aveam în maşină tot ceea ce-mi trebuia, inclusiv puii de găină. Am scos crucea de argint de sub bluză şi am lăsat-o să atârne deasupra…aveam câteva pistoale…un Browning de 9 milimetri…gloanţe placate cu argint… argintul nu avea să omoare vampirii, dar îi putea descuraja”. În plus ajută poliţia să descifreze crimele care se petrec în lumea supranaturală. Ce creaturi urăşte cu tot dinadinsul? Vampirii. Când primeşte manadatul corespunzător, Anita este mai mult decât bucuroasă să aducă sfârşitul celor „nemuritori”. Toate acestea se petrec până în momentul în care unul dintre aceştia îi trece pragul biroului şi solicită ca ea să investigheze moartea unor vampiri-supremi din oraş. Se loveşte de refuzul acesteia.

     Stăpâna vampirilor, Nikolaos, nu va fi prea fericită de turnura pe care au luat-o evenimentele şi va exploata punctul slab al Anitei: dragostea pentru prieteni. Anita este invitată de prietena ei la o petrecere. Locul nu îi este spus, dar îşi va da seama că este vorba de clubul „Plăceri interzise”, condus de vampirul-suprem Jean-Claude „şuviţele de păr uşor cârlionţate se încurcau în gulerul de dantelă al unei cămăşi de modă veche. Manşetele din aceeaşi dantelă albă acopereau mâinile palide, cu degete lungi”. El e cel care îi întinde capcana şi o însemnează ca fiind slujitorul său uman. Când află  Nikolaos despre ceea ce a făcut, îl închide într-un sicriu ferecat cu o cruce, iar pe Anita o obligă să descopere ucigaşul altminteri prietena ei, Catherine, va avea de suferit.

     Cartea nu se opreşte aici! Continuă cu scene pline de acţiune, de suspans şi ilustrează personaje care mai de care mai diverse: un bărbat golit de sentimente al cărui ţel în viaţă este să distrugă tot ceea ce consideră a fi o provocare, un tânăr dependent de viaţa din întuneric, un rege care vrea să îşi elibereze poporul. Ce se va întâmpla mai departe? Cine este ucigaşul? Ce se petrece între Jean-Claude şi Anita „Jean-Claude mi-a trimis o duzină de trandafiri albi”când vei avea cu adevărat răspunsul la întrebare, vino să dansezi cu mine”? Rămâne de văzut şi de citit…

      „Plăceri interzise” este ca un vârtej care nu conteneşte a se opri. Este narat la persoana I, iar naratorul este subiectiv. Se urmăreşte viaţa Anitei, ce simte ea, ceea ce vedem în volum este arătat prin prisma felului ei de a percepe lumea din jur. La început am fost recalcitrantă din cauza temei romanului şi personajelor: vampiri. Citisem multe astfel de cărţi, dar niciuna atât de colorată în evenimente şi actori. Ceea ce m-a impresionat este cum a fost construită această persoană, Anita, care la un moment dat este curajoasă, apoi temătoare, dură cu cei din jur, caldă cu cei dragi „Nu poţi salva pe toată lumea. De fapt, sînt zile în care nu poţi salva pe nimeni. Fiecare trebuie să se salveze întâi pe el însuşi, apoi te poţi ocupa şi de altcineva”, „dacă porţi haină ca să maschezi pistolul, te topeşte de căldură. Dacă ţii pistolul în poşetă eşti ucisă pentru că nicio femeie nu poate găsi ceva în propria-i poşetă în mai puţin de douăsprezece minute. O adevărată regulă”, „am mai luat un singur lucru în pat cu mine, un pinguin de pluş pe nume Sigmund. Nu dorm cu el prea des, doar din când în când, după ce încearcă cineva să mă omoare”.

     Acţiunea se desfăşoară într-un ritm alert fiind ca o bombă cu ceas ce se declanşează la nesfârşit „fie că Zachary îmi simţi panica, fie credea că ştiam ceva ce el nu ştia, o luă la fugă o dată cu mine. Când unul dintre noi se poticnea, celălalt îl trăgea în sus şi continuam să alergăm”. Relaţia dintre Jean-Claude şi Anita este plină de umor şi sarcasm „Anita, te simţi bine?/ Chiar grozav!/ Cred că e sarcastică…Nu poate fi rănită prea grav dacă face glume, continuă el”, „Durerea, greaţa…aproape au trecut. Cum aşa?…Dacă ai fi murit, stăpâna ne-ar fi pedepsit…Închise uşa şi l-am auzit trăgând zăvorul…Vocea îi pătrunse printre zăbrele, profundă, aproape debordând de râs: Şi poate pentru că te plac”.

    Unul dintre dezavantajele volumului ar fi acela al capitolelor mult prea scurte: trec prea repede de la o secvenţă la alta şi bulversează pe alocuri. Descrierile sunt sumare, autoarea concentrându-se pe eveniment, pe acţiune şi sentimentul pe care îl degajă textul. Este unul dintre acele volume care menţin viu interesul cititorului făcându-l să îşi mai scurteze orele de somn. Sper să vă placă!

Lectură plăcută!

Notă: 8,5/10

Autor: Crina Stanciu