Povestea puiului înțepat și a soacrei superstițioase

Povestea puiului înțepat și a soacrei superstițioase

  Urmăriți în fiecare miercuri o nouă rubrică pe Literatura pe tocuri, semnată Rodica Pușcașu – Rețete cu umor. Rețete culinare scrise într-un stil unic. Cu poveste, cu umor, care vă vor binedispune. Astăzi vă prezentăm ,,Povestea puiului înțepat și a soacrei superstițioase,, 

Te rog să te pregătești! Vei citi, în cele ce urmează, secretul rețetei perfecte!

    Cine nu duce dorul bucatelor făcute în casa bunicilor?! Aromate și gustoase, făcute cu ingrediente alese cu grijă și cu șoapte numai de bunici știute, bucatele acestea reprezintă deliciul copilăriei noastre.

  Maria nu duce dorul bunicii sale. Din fericire, încă o are lângă ea… iar acum, că în viața sa îl are alături  și pe Vasile, sfaturile bunicii îi sunt de mare ajutor.

  • Când eram așa ca tine – își începe bunica Mariei povestea – imediat după ce bunică-tu mi-a devenit soț, am hotărât să deprind arta culinară în cele mai fine detalii. Nu era alta mai iscusită decât mine în sat. Într-o zi, m-a vizitat mama soacră. Pe vremea aceea, aveam inspecție din partea ei, de două ori pe săptămână. Într-o zi, pe când eu tocmai pregăteam un pui să-l pun la cuptor, sosi pe neașteptate, sprijinită într-un băț de alun.

  -Iaca, am venit pe la voi, maică… că tare mi-o fost dor… zise ea cu voce mieroasă, dar ochii îi umblau peste tot, prin oale, pe sub pat, pe sub țoale, pe după sobă, pe masă… peste tot. Mi-o fost dor, repetă încet, concentrându-se asupra puiului de pe masă. Cu ăsta ce faci? Te-ai dat la tăiat pui? Taie, maică… taie… că tu nu știi cum se cresc ăștia, dar taie…

Bunică-tu, Gheorghe, stătea inert, fără să spună nimic.

  -Tu nu zici nimic, Gheorghiță? Te ține sub papuc, cum să spui ceva?! Săracul băiat, vrea, nu vrea, trebuie să mănânce pui… Cum îl faci? Ia să văd și eu cum îl faci?

  Și se așeză cotoroanța… pardon, mama lui Gheorghiță, pe o laiță și de acolo mă privea cu ochi de șoim.

Am luat puiul, l-am spălat bine…

  -Spală, maică, spală… fă risipă de apă, că doar prostul de Gheorghe cară apă de la fântână… dar tu spală… spală… așa, spală, șoptea baba… adică mama lui bunică-tu.

  Am pus puiul într-un ceaun, am pus ceapă curățată și spălată cu apa adusă de Gheorghe, am adăugat și niște roșii puse tot de Gheorghe și îngrijte de Gheorghe, am pus sare, piper, niște morcov tăiat rondele și usturoi. Am adăugat untdelemn. Am pus capacul pe ceaun și l-am dat în cuptor. Am pus pe foc lemne aduse de la pădure de Gheorghe.

  -Nu pune cu mâna stângă, aduci  necaz în casă, strigă zgripțuroaica. Ridică cuțitul de acolo, că agită apele în casă! Nu te uita pe uliță, că vin musafiri, maică, și eu n-am loc de musafiri, ce… vrei să împarți mâncarea lui Gheorghe? Doamne… Gheorghe… ce-ai ajuns! Să-ți învârtă mămăliga spre sud!

  Multe superstiții avea soacră-mea. De pildă, în zilele de sărbătoare, îl chema pe Gheorghe la ea și îl ruga să rămână peste noapte, ca să nu dormim împreună. Dacă aș fi rămas însărcinată în zi de sărbătoare, copilul ar fi ieșit cocoșat… zicea baba. Mai zicea că Gheorghe s-a îmbolnăvit pentru că a mâncat mămăligă răsucită spre sud și că are îndoieli mari cum că aș fi fost fată cuminte, pentru că în drum spre biserică, m-am împiedicat. Îmi reproșa mereu că o blagoslovesc în gând, pentru că îi țiuiau urechile.

Aroma de pui la cuptor se răspândi până ajunge la coto… la soacră-mea.

-Arde! Nu vezi că arde? Scoate-l de acolo… doar nu vrei să-i dai băiatului meu mâncare arsă!

  Am scos puiul din cuptor, iar soacra l-a analizat încruntată, apoi a luat o scobitoare și l-a înțepat să vadă dacă e bine făcut. S-a strâmbat, apoi s-a așezat la masă și a așteptat să răstorn mămăliga.

După ce a gustat ea, ne-am așezat și noi.

  -I-auzi cum țiuie lemnele-n foc, zise soacra ridicându-se după ce a dat gata jumătate de pui, o să fie ceartă la voi în casă… și cum să nu fie, dacă ea taie pui… ce, ea știe cum se cresc…

  Și… pe când o ascultam cum bombănește, am auzit un zgomot în cămară. L-am lăsat pe Gheorghe cu măiculița sa și m-am dus să văd ce se întâmplă. Un șoarece nici prea mare, nici prea mic, se prinse în capcana pe care o pusesem lângă sacii de porumb.

  Ei… tânără cum eram, mi-a încolțit sâmburele răzbunării. Văzând că șoarecul nu e mort, m-am gândit eu să-i găsesc un rost pe lumea asta. Soacra îl certa de zor pe Gheorghe: că nu știe să fie bărbat, că asta-i casă unde cântă găina, că e bleg și le face neamul de râs… și în timp ce ea se răstea la Gheorghe, eu i-am dat drumul șoarecului în buzunarul larg de la șorțul soacrei… dar ea, nici că a băgat de seamă… așa de înfuriată era.

  Și tot bombănind așa, a luat-o încet spre poartă, cu toiagul ei din alun… iar când a băgat mâna în buzunarul șorțului, am auzit-o nu doar noi… ci tot satul. De atunci, vizitele ei la noi s-au mai rărit… la fel și apostrofările.

  • Și câți ani a trăit soacra ta, bunico? întrebă Maria curioasă.
  • A ajuns suta… și ar mai fi trăit… dacă nu s-ar fi izbit o vrabie în fereastra sa, aducând ghinion…

  În timp ce depănau amintiri, fu gata și puiul Mariei… aromat cu rozmarin, cu untdelemn, dar mai ales cu multă dragoste și fără superstiții.

Dacă știți superstiții legate de bucătărie, vă invit să le împărtășiți aici!

Reţete culinare 

Rețete cu umor

Culinar

#reţeteculinare #culinar #literaturapetocuri #rețetecuumor

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

6 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.