„În orice poveste se ascunde o învățătură!”

Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate - Regina Maria a României - recenzie

Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate – Regina Maria a României – recenzie


Editura: Bookstory

Ediție revizuită de Elena Coman

Ilustrații de Raluca Tudor
Anul aparitiei: 2023

Număr pagini: 350
Gen: Cărți pentru copii

  „Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate” a apărut pentru prima dată în 1922, în Suplimentul Revistei Copiilor și Tinerimei, prima revistă românească dedicată celor mici, publicată între anii 1913-1916 și 1919-1924.

  Scrisă de Regina Maria a României, cartea a fost reeditată în conformitate cu normele actuale ale limbii române. Citind-o, e un pic ciudat să știi că are peste 100 de ani, că surprinde lumea de acum un secol, fiind dedicată copiilor de atunci, bunicii și străbunicii noștri.

  Chiar sunt curioasă cum este primită de copiii din ziua de azi, obișnuiți cu gadget-uri și alte repere. Dacă ar reuși să le stârnească interesul o poveste de demult, cu accent pe natură, ființe fermecate, prietenia copiilor cu animalele și dorința de a explora mediul înconjurător.

  Personajul principal este Mioara, o fetiță curioasă, dornică de a afla cât mai multe despre orice: lume, natură, animale. Într-o zi, Mioara, însoțită de cățelul ei, Tim, ajunge într-o pădure fermecată, unde face cunoștință cu mai multe personaje. Primul ei contact este cu Dor-Dorina, o femeie ciudată, pe care Mioara o aseamănă cu o vrăjitoare. Dor-Dorina o călăuzește în drumul ei, dezvăluindu-i existența unor uși prin care odată intrată, Mioara face cunoștință cu mai multe microuniversuri ale pădurii.

„- Te vei plictisi repede aflând ce se petrece dincolo de uși, o încredință baba. 

– De ce? Se miră Mioara.

– Fiindcă ai să afli multe lucruri care n-o să-ți placă.”

  Multe ființe întâlnește Mioara în călătoria ei: Titirez, călăuza sa; baba Vaia, o bufniță, simbolul înțelepciunii și al filosofiei; strănepoții acesteia, printre care și Puf, un pui de bufniță aparte, cu penajul alb; moș Martin, un urs, și familia acestuia, dintre care Sâcâilă, fiul său, devine foarte apropiat de Mioara; Fiul Bălții; Croncănilă (în lumea woke de astăzi, nu știu dacă apariția sa ar trece la fel de nevinovată ca acum 100 de ani); piticii crescători de ciuperci; moș Pipăruș; „vedeta” pădurii, un cerb pe nume Stea-de-Argint…

  Mioara se face, precum Alice în Țara Minunilor, ba mare, ba mică, pentru a se putea adapta la anumite locuri din pădure. 

   Nu este de neglijat nici prezentarea unei grădini foarte frumoase, care fără să vreau, m-a dus cu gândul la cea din Balcic, patronată tot de Regina Maria, o pasionată de grădini, moștenirea englezească spunându-și cuvântul.

„- Dumneata ai semănat toate florile astea? Ce trandafiri! Și nici ghimpi nu par să aibă!”

„Era într-adevăr o grădină fermecată! Florile erau toate de culoarea soarelui, nenumărate canale mici despărțeau mărețe răzoare de flori și toate aceste cărăruici înguste de apă curgeau împreunându-se la mijloc într-un lac mare și rotund a cărui apă părea că e lumină lichidă. (…)

Băgă de seamă că toate florile erau de culoarea soarelui, de orice fel de culoare pe care o poate avea soarele – galben-luminos, către mijloc, închizându-se apoi din ce în ce mai mult, până ce la capetele razelor erau de un portocaliu-aprins, întocmai ca soarele când apune.”

   Dincolo de povestea frumoasă, cu floricele și animăluțe de toate felurile, se află un subtext interesant, referitor la mai multe aspecte din viață, în general:

„- Care dintre aceste două uși îți place mai mult?

– E greu de spus, răspunse Mioara; amândouă sunt frumoase.

– Pe care ai vrea s-o deschizi? întrebă bătrâna.

– O, dacă aș ști ce se află în spatele fiecăreia!

– Bine, dar nu poți ști niciodată ce e dincolo de o ușă până nu-i treci pragul, grăi bătrâna; acesta este unul dintre adevărurile vieții!”

„Așa e cu toate tainele, rosti roșiaticul ei tovarăș cuminte; par adeseori mult mai atrăgătoare înainte de a le ști decât după aceea.”

„Ei bine, învățătura din toate acestea este că nu întotdeauna lucrurile nu sunt așa cum par.”

„Să-ți fie învățătură de minte, fetițo, să nu judeci lumea numai după culoarea veșmintelor!”

  Este o carte potrivită pentru copiii mai mari (în jur de 10 ani), care au răbdarea necesară și capacitatea de a înțelege legăturile dintre lucruri. De multe ori, observăm că și Mioara înțelege unele expresii la propriu, scăpându-i sensul abstract, metaforic.

  Despre autoare:

  Regina Maria a României (1875-1938) nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se descrie, în memoriile sale, precum o persoană cu imaginație bogată și darul înnăscut al povestirii, inventând pe loc povești pentru ceilalți. A fost o scriitoare de succes a epocii sale, publicând versuri, povestiri, romane și memorii. 

  Dintre operele sale, la Editura Bookstory a apărut și „O poveste de la Sfântul Munte”.

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

2 COMMENTS

    • Da… si cel mai important, adaptata normelor lingvistice de azi. Ce ne faceam daca ne pomeneam cu ortografia de atunci si arhaisme? :))

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.