Povești de vară de Mieko Kawakami - Editura Litera - recenzie

Mieko Kawakami – Povești de vară – Editura Litera – recenzie

Mieko Kawakami – Povești de vară

Editura: Litera

An apariție: București 2021

Titlu original: Breasts and eggs

Nr. Pagini: 504

  Autoarea romanului „Povești de vară”, s-a născut în Osaka, Japonia și a debutat în 2006 ca poet, după ce, o perioadă, a cochetat cu o carieră în industria muzicii, jonglând totodată cu activitatea de blogger recunoscut. În anul 2007 a publicat nuvela „My Ego, My Teeth, and the World”, cunoscută pentru maniera poetică în care autoarea abordează cu succes tematica corpului feminin atât din perspectivă etică cât și a dilemelor care vizează societatea modernă.

  Traduse la nivel internațional, operele scriitoarei japoneze au câștigat numeroase premii literare, fiind considerată un autor de calibrul lui Haruki Murakami, cu care aceasta a și colaborat în perioada 2015-2017.

  Romanul “Breasts and eggs”, tradus la noi cu titlul de „Povești de vară”, aduce în prim plan frânturi de poveste din viața a trei personaje feminine – Natsuko, în vârstă de 30 de ani, care locuiește singură într-o suburbie sărăcăcioasă din Tokyo, sora ei mai mare, Makiko care se apropie vertigionos de 40 de ani și fiica acesteia, Midoriko, o adolescentă maturizată înainte de vreme, aflată în conflict cu propria mamă.

  Sosită la capitală în căutarea unei clinici unde să-și realizeze ieftin o operație de mărire de sâni, sperând că va evita astfel efectele bătrâneții de care se teme, Makiko este disperată să-și îmbunătățească aspectul fizic, necesar în jobul ei de animatoare într-un bar. Provenită dintr-o familie săracă, ca și Natsuko de altfel, Makiko a fost nevoită să își crească sora după ce tatăl lor alcoolic și agresiv le-a parăsit și mama a murit, lăsându-le în grija unei bunici bolnave.

După luni întregi în care ascultasem chestiile astea la telefon, eram sigură că prinsesem esența, dar vorbele rostite de Makiko în carne și oase mă făceau să văd lucrurile altfel. Ca să fiu sinceră, mă întristau. Era aceeași trăire pe care o ai într-o gară, sau la un spital, saau pe stradă, când te oprești la o distanță prudentă de o persoană care nu se poate abține să turuie de zor, indiferent dacă e acolo cineva care să asculte.”

  Midoriko, fiica lui Makiko, provenită dintr-o relație pasageră, asistă adesea la derapajele mamei sale. Mariko este dispusă la orice compromis în speranța de a-și găsi un partener care să o iubească și își învinuiește adesea fiica pentru greutățile pe care le întâmpină și pentru faptul că alegerea de a-i da viață, a dus la deteriorarea fizică ireversibilă cu care se luptă. Simțindu-se singură și nedorită, Midoriko refuză să mai vorbească acasă. Comunicarea dintre ea și mama sa se rezumă la câteva cuvinte aruncate pe un carnețel pe care copila își notează adesea gândurile dureroase și sumbre.

E ca și cum aș fi prinsă în capcană în trupul meu. El hotărăște când mi se face foame și când o să am menstruația. De la naștere pînă la moarte trebuie să tot mănânci și să câștigi bani doar ca să rămâi în viață. Văd ce îi face mamei mele munca în fiecare noapte.O seacă. Dar la ce bun toate astea? Viața e destul de grea cu un singur corp. De ce ai vrea să mai faci unul?

  La polul opus se situează Natsuko care își dorește foarte mult un copil dar singura relație pe care a avut-o la activ, i-a ucis în fașă ideea de cuplu, făcând-o să se simtă frigidă și inadecvată.

  Venirea rudelor într-o vizită scurtă la capitală, o determină pe Natsuko să își pună pe pauză propriile probleme cauzate de jobul prost plătit pe care îl are și de teama de eșec pe care o resimte deoarece nu se crede capabilă să finalizeze scrierea unei colecții de nuvele cu care cochetează de ani buni.

  Dinamica ciudată dintre cele trei personaje este extrem de atent redată, fiecare gest și gând regăsindu-și ecou în frustrări și temeri întâlnite la majoritatea reprezentantelor sexului feminin. Deși mânate de acțiuni diferite, cele trei personaje sunt mânate de dorințe similare – nevoia de a se ști iubite, teama de singurătate, asimilarea greșită a rolului de femeie și mamă, frica de eșec într-o lume în care sărăcia le bate la ușă din fragedă pruncie.

  Reuniunea de familie scoate la suprafață amintiri dureroase, neasimilate, care reușesc să-și mobilizeze personajele în căutările lor de sine. Vizita se încheie într-o tentă optimistă, incapabilă de a rezolva toate problemele dar necesară pentru a oferi șansa unui nou început.

  Partea a doua a poveștii ne aduce în plan personajele opt ani mai târziu. Natsuko este o autoare publicată care se luptă să ducă la bun sfârșit un roman care îi provoacă un blocaj mental. Este în continuare singură și încă jonglează cu ideea de a naște un copil fără a-l procrea natural, intențiile ei înclinând spre inseminare artificială. Politica tării permite acest lucru doar în cazul cuplurilor bine închegate care au la activ multiple încerări eșuate și în acest caz, singura posibilitate pentru Natsuko pare a fi un donator de contrabandă.

  Soluția aleasă și întrebările de care se izbește pe parcursul acestui drum, o pun față în față cu diverse personaje și poveștile lor de viață, uneori similare situației în care și ea se regăsește, alteori din ipostaza foștilor copii obținuți în eprubetă, deveniți adulți confuzi și dezechilibrați emoțional.

  Când Natsuko îl cunoaște pe Aizawa la o prelegere a grupării „Copiii Donatorilor”, unde erau blamați adulții care aleg metoda inseminării artificiale anonime, motivând că astfel mențin copilul blocat întreaga viață în situația de a a-și căuta frenetic figura paternă, treptat începe să-și pună problemă dacă este posibilă deturnarea propriei obsesii către o relație funcțională?

  Autoarea obține spre final o notă optimistă și alege un deznodământ practic, împăciuitor dar nu siropos, deși, poate o notă ceva mai sumbră ar fi putut crea un efect cu un impact mai mare.

  O carte despre dureri și pierderi, nevoi și dorințe și despre alegeri asumate care ne pot schimba viața atunci când lucrurile potrivite nu reușesc să găsească o cale să se întâmple de la sine.

Carte disponibilă pe site-ul Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

4 COMMENTS

  1. Murakami, fără ezitare. E mult mai cinic şi tranşant. Kawakami are un stil ceva mai împăciuitor şi eu am nevoie de scriituri care să nu mă menajeze în vreun fel… :))

  2. O carte cu subiecte interesante.Totusi recunosc ca pe mine nu “m-au prins” cartile scriitorilor japonezi.
    Felicitari Dana pentru recenzie!

  3. Da, autorii japonezi au un stil aparte, rece, distant, uneori sadic, brutal. Nu e un stil usor de agreat uneori.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.