A fost odată...Poveşti adevărate
Poveşti despre abuzuri în familie
Poveşti despre abuzuri în familie rubrica de întâmplări adevărate.
Pentru că ambele rubrici: ”Colţul misoginului” şi ,,Colţii misandrei” au dezbătut subiectul, de altfel spinos, al agresivităţii în familie am să vă spun două poveşti adevărate, întâmplate acum foarte mulţi ani.
Locuiam şi lucrăm în B., aveam o colegă de serviciu Maria, care avea un soţ beţiv şi agresiv. Avea un copil destul de mic şi un altul pe drum. El era subofiţer şi încerca să introducă cătania şi în familie, dar ciudat, devenea agresiv numai când era băut. I-am spus de multe ori să riposteze, sau să divorţeze, dar cred că se temea. Odată când era necăjită i-am spus povestea unei alte colege cu care lucrasem când locuisem la S.
Vali era o mâna de femeie, harnică foc, lucra, avea grijă de casă, de cei doi copii şi de soţ. A fost un bărbat frumos, înalt ca bradul cum se zice, un om bun şi un soţ ca lumea. Dar a intrat într-o gaşcă de idioţi şi azi o bere, mâine mai multe, a început să vină pe două cărări, de aici şi până la prima palmă n-a mai fost mult. Vali plângea şi era disperată, e drept că erau şi ideile educaţiei rigide pe care o primise, dar îl şi iubea. Într-o discuţie, comentând ce ne povestise, i-am zis că ar trebui să riposteze, dar el era de două ori cât ea.
Şi totuşi într-o seară când el a venit foarte băut ,prietenii l-au lăsat la poartă, iarnă, frig, i-a fost milă de el să nu îngheţe. Numai ea ştie cum a reuşit să-l ducă în casă şi să-l prăvălească pe pat. Când a văzut “ditai matahala” zăcând neputincioasă (era prea băut şi să vorbească) au apucat-o nervii şi fără să mai stea pe gânduri a luat sucitoarea (chiar pregătea ceva dulce ) şi i-a altoit vreo două pe spinare. Dimineaţă el s-a trezit ursuz, plângându-se de dureri de spate. Vali i-a zis supărată: ”Cine ştie pe unde ai căzut că eu te-am cărat de la poartă!”.
Povestea s-a repetat de vreo două ori, Vali căpătând tot mai mult curaj. Dar într-o seară, el doar s-a prefăcut că e beat şi când ea a vrut să-i tragă una a prins sucitoarea şi s-a uitat la ea mirat. Pe moment Vali a amuţit, dar apoi zăgazul s-a rupt, i-a spus plângând ce fel de om a devenit, ce s-a ales din căsnicia lor frumoasă, că şi copiii se tem de el şi fug în camera lor când aud că vine şi că dacă nu-şi revine, ea ori ajunge să-l omoare ori pleacă cu copii cu tot. Nu-i venea parcă să creadă, i-a strigat pe copii, ei au venit speriaţi şi nici nu se uitau la el, doar în pământ de frică.
Cred că de fapt atunci a realizat el ce-i făcea familiei lui. Au trecut vreo două zile liniştite, a venit acasă şi i-a spus la Vali că a rupt-o cu gaşca şi o roagă să-l ajute să refacă familia. Încet lucrurile au intrat în normal şi acum sunt ok. El mai râde câteodată când fac copiii boacăne şi le spune: ”Ai grijă copile că te face maică-ta zob.!”
Maria m-a ascultat cu atenţie, dar mi-a zis că ea totuşi nu ar avea curaj deşi soţul ei era un slăbănog. Şi totuşi viaţă asta e surprinzătoare…
Într-o seară Maria matura prin casă, el a venit cu chef de harţă, s-a certat cu ea şi a lovit-o, dar marea lui greşeală a fost că a lovit şi fetiţa care plângea speriată. În momentul acela Maria a văzut ”negru în faţă ochilor”, avea pe masă o scrumieră de ceramică grea şi fără să mai gândească i-a aruncat-o cu furie în cap. Din pur noroc i-a spart doar nasul, dar la vederea sângelui el s-a speriat şi s-a potolit.
Maria a prins curaj şi a două zi când a venit din nou cu chef de harţă n-a mai aşteptat, a pus mâna pe matură şi l-a altoit cu sete pentru toate palmele primite. Din momentul când a fost conştient că ea are curaj să riposteze n-a mai lovit-o, s-a mulţumit doar să vină acasă şi să bombăne. Până la urmă băutura şi anturajul şi-au spus cuvântul şi Maria, sătulă de certuri, şi-a luat copiii şi l-a părăsit.
Deci se poate şi aşa. De regulă bătăuşii nu se aşteaptă la ripostă şi când o primesc îşi reevaluează şansele.
E adevărat că foarte rar se întâmplă ca în cazul lui Vali, de cele mai multe ori oamenii nu se pot schimba şi nu renunţă la vicii, fie pentru că nu pot, fie că nu vor.
Şi atunci soluţia e clară, la prima palmă, alegi să pleci, pentru că unele lupte sunt pierdute din start.
Dar poţi foarte bine să trăieşti şi să-ţi creşti copiii singură, în linişte.
Întâmplări adevărate
Partajează asta:
SIMILAR ARTICLES
8 COMMENTS
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Arci, ma bucur mult ca ai decis sa scrii aceste doua povesti. Desi este dureros sa stii ca unele femei sunt agresate de sotii lor, povestile pe care ni le-ai spus le-ar putea da curaj si altora sa ia masuri, si sa nu se lase supuse agresiunilor, indiferent de forma acestora: fizice, sau chiar si verbale.
Frumoase povesti Arci 🙂 . Ar fi bune exemplue pentru alte femei care inchid ochii si suporta. Dar, sa vedem si cealalta fata a realitaii: majoritatea dintre aceste femei nu au unde sa se duca. Nu in fiecare localitate, sat, comuna sunt centre pentru femei abuzate sau ONG-uri. Si un mare si dureros adevar: societatea nu este alaturi de aceste femei ( familia, cunocitiim rudele, Biserica ) Sunt si exceptii dar prea putine 🙁 . Din pacate am cunoscut astfel de cazuri. Stiti ce este cel mai grav? Ca se intampla printre tineri. Am o amica de vreo 30 de ani care, atunci cand a vrut sa il parasesca pe sot, propria mama i-a spus ca ea nu o poate ajuta mai ales ca are si un copil mic de crescut; plus ca ea este de vina pentru ca asa sunt barbatii si sa accepte, sa taca, sa indure. Si uite asa fata acveasta cu un copil mic de 2 ani a trebuit sa indure, sa suporte, sa taca, sa planga pentru ca nu avea pe nimeni.
Arci , cele mai bune povesti sunt cele reale. Mulțumim
Multumesc fetelor,dar trebuie sa spun ca nu sunt de acord cu Mirela.Problema mare a unor femei este ca nu au un loc de munca,raman acasa sa creasca copiii,lasandu-se la cheremul sotilor.Si pe vremuri puteai sa-ti iei 3 ani ,e adevarat neplatiti,pentru cresterea copiilor.Si pe vremuri,cu mult mai mult decat acum,educatia era rigida si conceptiile despre casnicie ca ale mamei tinerei de care spunea Mirela.Dar atata timp cat te poti intretine,cat ai venitul tau poti sa-ti cresti copilul(copiii),fara sa astepti ajutorul familiei sau al ong-urilor.Si o spun din proprie experienta.Spre ghinionul meu viata mea n-a mers cum mi-as fi dorit.Financiar puteam fara probleme sa raman acasa,dar eram hotarata sa lucrez(o vreme chiar am platit pe cineva la copii,apoi au mers la gradinita cu program prelungit)E drept ca abuzul era verbal si psihic(si la prima palma am divortat) dar m-a „trezit”oarecum intrebarea unui copil de 8 ani”cat mai ai de gand sa inghiti si sa plangi?”Locuiam departe de familia mea,am avut langa mine numai 2 prietene(oameni de valoare) si doi copii unul de 8 si unul de 5 ani.Au trecut 31 de ani,n-am regretat nici o secunda ca m-am bazat pe puterile mele si sunt sincer mandra ca am crescut doi oameni pe care te poti baza,care s-au descurcat pe picioarele lor si au la randul lor familii.Si sunt multumita ca am facut-o intr-o familie linistita.Asta e.Aici e alegerea fiecaruia si curajul fiecaruia.
Multumim Arci pentru aceste povesti de viata din care fiecare dintre noi poate invata cate ceva !
Un adevarat subiect ce merita dezbatut! Ma bucur ca ai decis sa ne impartasesti si noua aceasta poveste, care este si adevarata! 🙂
Multumesc mult Arci pentru,frumoasele povesti!
Arci, mereu ne încânți cu povestiri!