Povestire - În arșița amiezii de Dan Ioan Panțoiu - Cadranul autorului

Povestire – În arșița amiezii, de Dan Ioan Panțoiu – Cadranul autorului

Poveștile vor fi în genul pe care-l scrie fiecare autor: thriller, polițist, SF, fantasy, romance.

ÎN ARȘIȚA AMIEZII

Povestire

De Dan Ioan Panțoiu

  O vară ca-n poezia lui Labiș se instalase în satul așezat aproape de gârla somnoroasă mirosind a păcură, de la zăcămintele de hidrocarburi ascunse sub nisipul ei.

  Parcă vedeai aievea soarele curgând pe pământ. De simțit îl simțeai mai mult decât puteai duce: arșița fierbea și frigea tot ce întâlnea în cale.

  Drumul de pământ spre luncă era acoperit de un praf gros de-o palmă.O tăcere încremenită în căldura sufocantă oprise ziua în loc.

  Nebunul trecea rupând porumbii uscați din lanul ce se întindea până la zăvoiul de plopi și răchite. După ce trecu prin gârlă, mai merse untimp, pe un drum înierbat și ajunse la marginea pădurii. Aici, pe malul pârîului, se opri și privi în adîncul apei. Bule mici de aer se ridicau alene la suprafață, trezind curiozitatea unor mormoloci și a unor pui de murgoi.

  Un cintezoi se opri pe o tufă de măceș, aproape de omul care rămăsese aplecat deasupra apei.O ciută rumegând se opri și ea, uitându-se mirată la arătarea cu barbă plină de praf și scaieți care tot scormonea cu privirea în adâncul apei.

   Aici, lângă borna de marcaj putrezită din lemn, în urmă cu nouă ani, un copil sărise în oglinda limpede și rece, simțise bucuria răcorii pătrunzându-i prin carnea încinsă de soarele arzător și fusese fericit fără să știe că răcoarea ce-l cuprinsese era pentru totdeauna…

  Nu-i găsiseră trupul. De atunci, în fiecare zi, pe arșiță, ploaie,vânt sau prin fulgii învârtoșați de zăpadă, venea și-și fixa privirea în mâlul de pe fundul pârîului. Stătea așa și privea tâmp în apă.

  După o vreme se ridica și vârând mâna în traista veche făcută dintr-un sac, scotea un colț de pîine și o bucată de brânză tare și uscată. Se uita lung la ele, după care începea să muște încet, parcă legumindu-le. La un moment dat, uita să mai mestece și rămânea cu privirea ațintită asupra apei.

  Începea iar să mestece, iar se oprea și tot așa. Când își aducea aminte, băga din nou mâna în traista zdrențiută și scoatea o sticlă plină pe jumătate cu un lichid galben-auriu. Scoatea dopul din cocean de porumb, și ducea sticla la nas,mirosindu-i conținutul. Dădea din cap părând mulțumit și închina sticla spre apa nemișcată. Vărsa pe jos câteva picături, și  o ducea la gură bând pe îndelete câteva gâturi bune.

După aceea băga cu grijă în traistă resturile de pîine și brânză, și mai trăgea o dușcă din țuica de prune făcută cu mâna lui în urmă cu mulți ani.

  O punea cu aceeași grijă în traistă și scoatea din buzunarele pantalonilor peticiți cu cârpe colorate, un pachet de țigări și o cutie de chibrituri. Își aprindea o țigară și trăgând rar fumul, se întindea pe o parte și fixa iar cu privirea fundul apei de unde bulele de aer se ridicau într-un ritm și dintr-un motiv doar de ele știut.

  La fel făcu și acum. După ce trase ultimul fum, stinse cu grijă mucul aprins și se întinse pe burtă cu fruntea deasupra apei,tot scormonind cu privirea mâlul. Stătu așa și privi tâmp către apa ce-l privea la rândul ei. Parcă niciodată nu-l privise apa astfel.

  Când melcii și păienjenii din stuful de pe mal își găsiră repede loc în barba sălbatică a nebunului, acestuia nu-i mai păsa. Din străfundurile apei reci și limpezi, ochii unui copil îl priveau strălucind de bucurie

Tată și fiu se regăsiseră în sfârșit, după nouă ani de despărțire…

Cadranul autorului

Autori români

Literaturapetocuri fb

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.