Recurs la trecut (Jurnal sucit) – Ioana Bena – recenzie

Titlul: Recurs la trecut (Jurnal sucit)

Autor: Ioana Bena

Editura: Lebădă Neagră

Anul apariție: 2023

Nr. de pagini: 144

Colecția: Red Spot

  O carte care te tulbură și te alina, te face să lăcrimezi și îți oblojeste sufletul, pentru că, în final, să te ajute să-ți recapeți încrederea în bine, frumos și firesc! O poveste de viață la finalul căreia ajungi să tanjesti după liniștea pe care o simți doar atunci când îți cunoști inima și ai căzut la pace cu trecutul. – Alina Baltac

  Nu pretind că am înțeles mesajul transmis de autoare, modul inedit în care a decis să-l transmită este uneori derutant, un jurnal al căutării de sine presărat cu amintiri sporadice și personaje cunoscute, emblematice, aparținând trecutului, rândurile scrise au un iz nostalgic, fascinant pe alocuri. Trecutul și prezentul, cotidianul  și amintirile sunt prezente în fiecare pagină, având ca demers înțelegerea frânturilor dintr-un registru ce spune povestea acelor sentimente ce dau măsură unei vieții. Bucuriile din trecut, acele momente de care ne amintim în cel mai mic detaliu fără să ne puteam explica de ce doar pe ele le vizualizăm atât de clar, întâmplări neobișnuite, dar prezente în filele unui destin, durerile unor pierderi ce ne lasă gustul amar al unor lecții ce tind să se repete, sunt câteva dintre reperele primelor capitole.

Povestea mea e alta și nu mă-ntreb dacă o mai ascultă cineva, o împrăști în vânt. Iar râd singură, cândva aș fi zis că lumea e doar semn și simbol, pretext pentru călătorie și înțelegere, labirint inițiatic. Că e singurul rost care se ține. Și singură mi-aș fi dat în cap: da? Atunci care e centrul, care e înțelegerea? Acum nu le ordonez, nu le mai dau eu un sens după cum mă pricep, căci sensul îl au sigur deja și fără mine: îl aștept să vină, întreg, revelație, nu mă mai opun prin limitare.

  Amintirile copilăriei, zilele petrecute cu bunici le prețuim tot mai mult înaintând în vârstă, înțelepciunea sau înțelegerea sunt cele care ne fac să vedem cu ochi minții dragostea și grija constantă ce ne-a fost acordată odinioară. Relatările autoarei te fac să te gândești la propria copilărie, un aspect care mi-a plăcut. 

   Dialogul constant al autoarei cu motanul, modul cum acesta pare să îi răspundă în felul lui….misterios, considerentele acesteia legate de întâmplările din trecut, care sunt concluziile la care a ajuns, dar și sentimentele care le-au însoțit, se regăsesc în cele ce urmează. 

Dincolo de tumbele cărnii și de maimuțărelile minții, într-o lume care să nu mă strângă – acolo te-am căutat, c-o sinceritate atât de disperată încât a ars totul în calea ei, lăsându-ne atât de puțin tu, atât de puțin eu, atât de inseparabil noi.

   Povestea fiecărui destin este fascinantă, modul cum alegem să îl privim, care dintre amintiri le păstrăm în suflet, ce considerăm daruri ale sorți și cum decidem să ieșim din perioadele întunecate, definesc construcția lui. 

…străbunica mea, munteancă vajnică, analfabetă, n-a stat mult la socoteală, și-a cumpărat o pereche de pantofi, a lăsat copiii în grija maică-sii și a plecat în America, să-și ia omul înapoi. S-a urcat în vapor, a stat plecată un an jumătate, dat l-a găsit. Dumnezeu știe cum, și cu biciul l-a adus înapoi, la casa lui. Și apoi i-a stat alături până la moarte, în bună înțelegere a rostului fiecăruia.

   Lectura lejeră pe care această carte o oferă, mi-a adus în dimineața unei zile de iarnă propria copilărie mai aproape, amintindu-mi de inocența și farmecul acelor timpuri, mi-a vorbit despre trecut și cât de mult înseamnă să te împaci cu el, să îl accepți și să îl înțelegi. Dialogul cu motanul care știe să asculte a completat povestea într-un mod, așa cum spune autoarea,…sucit.  Un caleidoscop care amestecă timpul și îl scuipă la întâmplare, aceasta este definiția Ioanei Bena legată de amintiri și modul cum alegem să le retrăim. Îmi place !

După tine, n-am mai știut să caut, și atunci mi-am închipuit mereu că am găsit. 

Recenzii cărți