Regina sugrumata de Maurice Druon-Editura Litera

Regina sugrumată de Maurice Druon-recenzie

Titlu original: La Reine étranglée
Traducere: Aurelia Ulici
Editura: Litera
Seria Regii blestemați (volumul 2)
Anul apariției: 2014
Număr pagini: 240
Nota mea: 10/10

După plăcuta experiență oferită de primul volum al seriei „Les Rois maudits” am așteptat cu nerăbdare să pot citi continuarea. Mi-a plăcut atât de mult încât am terminat-o după câteva ore de lectură continuă. Fără îndoială e una din seriile mele favorite, în care istoria apare ca o filă din marea carte a vieții. Nu pot să nu spun și de data asta că o mașină a timpului este inutilă când ai la îndemână o asemenea carte…
La sfârșitul primului volum regele de fier, Filip al IV-lea cel Frumos, se stingea din viață, după o luptă zadarnică cu moartea. La tron îi urmează Ludovic al X-lea de Navarra, poreclit și Arțăgosul, un rege slab, deloc potrivit pentru a i se lăsa în grijă un regat de o mare însemnătate. Dintotdeauna omenirea s-a confruntat cu astfel de situații. După moartea unui conducător puternic, înțelept, de multe ori se isca potopul, căci luptele pentru putere, de orice natură, sunt însoțite de decăderea sau moartea unora, respectiv de ascensiunea altora. De multe ori norocul, existența susținătorilor de partea celui aflat în plină ascensiune nu țin la nesfârșit. Orice început are și un sfârșit ca și viața însăși…
„Suveran stăruitor, trufaș, cu minte ageră și ascuns,regele Filip își dusese la bun sfârșit domnia atât de bine și își dominase într-atât epoca, încât, în seara aceea, tuturor li se păru că încetase să bată inima țării. Dar moartea națiunilor nu se întâmplă niciodată în același timp cu moartea oamenilor, oricât de importanți ar fi fost ei; nașterea și sfârșitul lor se supun altor legi. […] Nici nu i se răcise bine mână, nici nu se stinsese bine această mare voință, că interesele personale, ambițiile neîmplinite, invidia, dorința de onoruri, de mărire și de îmbogățire, multă vreme stăpânite sau înăbușite, nu mai aveau mult până să se dezlănțuie.”

Soția proaspătului rege, adulterina Margareta, își execută pedeapsa la Château-Gaillard (Castelul Zdravăn) din Normandia, alături de verișoara sa Blanche. Aflând că socrul lor a murit, ele speră că vor scăpa, că vor reuși până la urmă să-și reia vechile vieți. Margareta se consideră deja regină a Franței, rang ce i s-ar cuveni, având în vedere că prin vene îi curge sânge nobil.
„Nici un moment Margareta nu acceptase să se învinovățească de tragedia ei, nici un moment nu acceptase că, fiind nepoata Sfântului Ludovic, fiică a ducelui de Burgundia, regină de Navarra și viitoare regină a Franței, devenind amanta unui scutier făcea un joc periculos, care trebuia pedepsit și care o putea costa onoarea și libertatea. Își făcuse dreptate pentru că fusese măritată cu un bărbat pe care nu-l iubea loc. Nu-și reproșa că se jucase. Își ura dușmanii și numai împotriva lor își vărsa furia inutilă, împotriva cumnatei din Anglia, care o denunțase, împotriva familiei sale din Burgundia, care n-o apărase deloc, împotriva regatului și a legilor lui, împotriva Bisericii și a poruncilor sale. Și când visa la libertate, visa imediat și la răzbunare.”
Visele reginei sunt spulberate de vizita vărului Robert d’Artois. Acesta încearcă s-o convingă, folosindu-se de vicleșuguri, să semneze un act prin care ea recunoaște că fiica sa este o bastardă și că acceptă divorțul de regele Ludovic, fiindcă a lor căsătorie nici măcar nu s-ar fi consumat. Margareta este și mai vicleană, zădărnicindu-i planurile. Negăsindu-i nicio slăbiciune pe care s-o poată exploata, Robert d’Artois se întoarce în capitală. După înmormântarea regelui de fier, fiul cel mare își începe oficial domnia. Sfârșitul unuia reprezintă începutul altuia…
Ludovic este preocupat de lipsa unui moștenitor, căci pentru el fiica Margaretei este doar un copil ilegitim. Fiica primei sale iubite, lenjereasa Eudeline, este recunoscută și trimisă la o mănăstire pentru prințese. Contele de Valois i-o propune ca soție pe Clémence, sora lui Charobert, nepoata soției sale, nepoata Mariei de Ungaria și a regelui de Neapole. Ea este o frumoasă și virtuoasă prințesă a dinastiei de Anjou, dinastie răspândită în întreaga Europă. Regele este entuziasmat și i se pare o căsătorie de bun augur pentru toată lumea.
„Contele d’Évreux îi urma în tăcere. Se gândea la prințesa care trăia într-un castel din Neapole și a cărei soartă, fără știrea ei, poate tocmai se hotărâse astăzi. Monseniorul d’Évreux era întotdeauna uimit de modul întâmplător, misterios în care se făureau destinele oamenilor. Pentru că un mare suveran murise înainte de vreme, pentru că un tânăr rege îndura greu celibatul, pentru că unchiul acestuia era nerăbdător să-I facă pe plac pentru a dovedi influența pe care o avea asupra lui, pentru că un nume aruncat la întâmplare fusese reținut, o tânără fată cu păr blond care, la cinci sute de leghe depărtare, în fața unei mări veșnic albastre, își imagina că trăiește o zi ca oricare alta se trezea devenind central preocupărilor la curtea Franței…”
Un reprezentant al regelui merge s-o pețească pe Clémence împreună cu nepotul bancherului toscan Tolomei. Maria de Ungaria acceptă căsătoria, tânăra prințesă este încântată, însă i se pune o condiție regelui, cea de a divorța de Margareta până în vară. Situația se complică, întrucât este nevoie de un nou papă la Avignon care să-I dezlege căsătoria, însă cardinalii nu sunt deloc uniți. Așa începe o adevărată aventură, cu intrigi și ițe încurcate, pe fundalul foametei din regat, ca în cele din urmă tânăra regină de Navarra să fie omorâtă în secret, iar regale arțăgos să se simtă pregătit pentru noua viață ce-l așteaptă…
Sunt nerăbdător să citesc continuarea seriei, să savurez pagină cu pagină această fărâmă de istorie. Dacă nu ați început-o încă, nu mai ezitați! Nu pierdeți ocazia de face o escapadă în trecut, la Curtea Regală franceză! Veți fi fascinați de poveștile de dragoste, de aventurile palpitante, de personaje remarcabile și de o civilizație, o societate organizată după legi de mult apuse…

Fragmente:
„Sunt unele orașe ce rezistă peste veacuri; timpul nu le schimbă. Stăpânirile se perindă; civilizațiile se aștern ca aluviunile; dar ele își păstrează de-a lungul timpului caracterul, parfumul, ritmul și larma care le deosebesc de toate celelalte orașe de pe pământ! Dintotdeauna, Neapole a fost unul dintre aceste orașe. Așa fusese, așa a rămas și va rămâne peste timp, pe jumătate african și pe jumătate latin, cu străduțe înguste, cu furnicarul lui gălăgios, mirosul de ulei, de șofran și de pește fript, cu praful lui de culoarea soarelui, clinchetul clopoțeilor la gâtul catârilor.”
„Dar Guccio era deja afară și urca pe cal. Un sentiment de ură cum nu mai cunoscuse vreodată îi sfâșia pieptul. Pentru că Marie de Cressay era cât pe ce să moară de foame, trecea de partea celor săraci și a celor în suferință; iar asta era destul ca să știe că iubea cu adevărat. El, lombardul, copilul banului, lua dintr-odată partea clanului aflat în mizerie. Observa acum că prin zidurile caselor părea să se strecoare moartea. Se simțea solidar cu familiile care mergeau în urma sicrielor, clătinându-se, cu oamenii cu pielea lipită de pomeți, cu privirea asemenea privirii dobitoacelor.”
„ „Firește, firește, voi fi fericit”, își repeta Ludovic, traversând camera unde soarele își arunca razele bogate. Pentru prima oară de la încoronare, se simțea pe deplin mulțumit și sigur de sine. Se eliberase de soția infidel, se eliberase de preaputernicul ministru al tatălui său; o alunga din palat pe prima lui amantă și își trimitea fiica naturala la mănăstire. Toate drumurile fiind netezite, putea acum să o primească pe frumoasa prințesă napoletană și se vedea deja trăind alături de ea o lungă domnie plină de glorie.”

Părerile criticilor:
• „Sălbatic, senzual, plin de viaţă, bogat documentat…, printre cele mai bune romane istorice.” (The Times Literary Supplement)
• „Regii blestemaţi are de toate: regi de fier şi regine sugrumate, războaie şi trădări, minciuni şi senzualitate, înşelătorii, rivalităţi de familie, blestemul cavalerilor templieri, bebeluşi schimbaţi la naştere, femei-lup, prăbuşirea unei mari dinastii, iar toate acestea (sau mare parte din ele) sunt luate direct din paginile de istorie. Şi, credeţi-mă, familiile Stark şi Lannister nu sunt mai interesante decât Capeţienii şi Plantageneţii. Fie că eşti pasionat de istorie sau de literatura fantasy, nu vei putea lăsa din mână romanele lui Druon: este Urzeala tronurilor în original.” (George R.R. Martin)

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Regina sugrumată de Maurice Druon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Autor: Cosmin