„Arta poate fi extrem de nocivă pentru sufletul unui om sau, dimpotrivă, eliberatoare.”

Revolta akienilor, de Daniel Zărnescu-Editura Stepout-recenzie

 

Titlul original: Revolta akienilor

Editura: Stepout Publishing House

Colecția Ghiozdanul cu cărți – Autori români, beletristică românească

Anul apariţiei: 2017

Schițe la interior și copertă: Alina Militaru

Număr pagini: 166

Gen: aventuri, Young Adult

Cotație Goodreads: 4,85

   Mărturisesc că înainte să mă apuc de roman, nu prea mă îmbia titlul. Credeam că e ceva SF și că akienii erau un fel de extratereștri. Cum eu nu le am cu SF-ul nici să mă împuști (sau hai, poate doar dacă elementul SF este minor), eram destul de reticentă.

   Am fost plăcut surprinsă să descopăr o altfel de lectură decât cea la care mă așteptam. O carte relaxantă, care se citește ușor, amuzantă și ceea ce îmi place mult la orice creație, cu mesaj.

   Nu reușesc să-mi dau seama cărui gen se încadrează: aparent, este un roman de aventuri pentru adolescenți, însă nu se rezumă la atât. De fapt, nu cred că este numai pentru adolescenți. Personajul principal este la granița dintre copilărie și adolescență, dar romanul poate fi citit de oricine. În mod normal, l-aș încadra într-unul dintre genurile fantasy sau SF, dar aici nu e cazul: mai poate fi un roman fantasy sau SF din moment ce personajul-narator este conștient că akienii sunt ființe imaginare?

Ești nebun, mă. Doar faptul că vorbești cu mine dovedește asta. Eu nu exist. Dienekes nu există. Akienii nu există. Singurul care este real ești tu și cu toată nebunia asta.”

   Pe scurt, acțiunea începe cu un copil de 11 ani, a cărui aspirație majoră este să devină scriitor. Are deja un roman început, câteva poezii scrise, un jurnal al întâmplărilor de zi cu zi și își dorește să ajungă la fel de apreciat precum scriitorii consacrați.

”Ai grijă ce faci”, mi-am spus traversând holul către camera mea. ”La povestea cu Ata am înțeles, ți-a tremurat un pic mâna. Dar acum trebuie să îl bați pe Jack London la fund, nu accept nici un compromis. Artă, Zărnescu, îți cer ARTĂ!””

   Numai că drumul nu este atât de ușor și el este nemulțumit de evoluția sa. Ca și cum nu ar fi de ajuns, își fac apariția akienii, niște ființe imaginare (el fiind conștient că sunt imaginare), care îl însoțesc pretutindeni. La vârsta de 14 ani, akienii sunt tot acolo, alcătuind un trib de războinici. Cel mai înverșunat dintre ei este Ata, care se și ridică împotriva sa, dar majoritatea akienilor rămân la ordinele lui. Unii i se supun, adresându-i-se cu „Stăpâne” (suntem, oare, stăpânii gândurilor noastre?), unii i se opun și se revoltă.

Ați ghicit, akienii sunt gândurile lui.

”Zărnescule, akienii nu gândesc! De-asta nu ai cum să le ghicești gândurile, că ce ghicești sunt tot ale tale…” mi-a zis el, ca răspuns la ceea ce gândisem eu.”

   Cu toții avem proprii akieni, care ne sfătuiesc, ne ajută să analizăm, ne motivează, ne pun piedici și se războiesc între ei. Pentru că da, are loc și un război. În ce constă și cum se termină nu am de gând să vă spun, veți afla singuri.

   Mesajul este, de fapt, un îndemn la adresa tuturor persoanelor care au un vis, și anume: să lupte pentru acel vis, oricât de greu li s-ar părea. Să nu se lase învinși de piedici, pentru că regretele vor apărea mai târziu, sub forma akienilor. Akienii sunt o metaforă atât pentru gânduri, cât și pentru regrete. Ideea este să nu îți setezi obiective prea înalte sau nerealiste, așa cum făcea personajul principal la început, ci să-ți urmezi calea pas cu pas, păstrându-ți speranța și fără să-ți faci griji cu privire la părerea celorlați despre tine sau încercările tale. Mulți dintre noi ne punem singuri piedici, ne autosabotăm, invocând teama de penibilitate, mediocritate, de faptul că nu ne vom ridica la așteptările de obicei autoimpuse.

„Akienii sunt cu toții artiști care au uitat și au renunțat la aspirațiile lor. Toți Jack Londonii care nu au ajuns Jack London.”

„Nu aveam să devin scriitor, nu eram destul de bun. În realitate eram penibil, iar frica de penibilitate, frica de batjocura copiilor, frica de miștourile familiei, frica de faptul că o să eșuez în toate planurile mele – m-au doborât. De ce să scriu, dacă scrisul îmi aducea atâta durere și dacă, pe parcurs, ceilalți oricum vor râde de mine?”

„Singurul scop este să creezi, nu să judeci creația. Ea va căpăta formă în timp din ce în ce mai profundă, dar tu nu trebuie să te gândești la asta.”

   Ce mi-a plăcut la roman? Umorul, mesajul, ușurința lecturii. Cum spuneam mai sus, m-a amuzat foarte tare începutul, surprinzându-mă plăcut, pentru că mă așteptam la alt tip de lectură.

„Concluzia este că m-am dezbrăcat. Prima oară am dat jos pantalonii și am rămas doar în chiloți. Apoi tricoul. Dar tartorul nu s-a lăsat:

”În curul gol! Dacă rămâi în curul gol o să poți să scrii!”

„”Știi, Zărnescule, dacă nu scrii povestea aia, cred că meriți o pedeapsă.”

”Ce pedeapsă?” am întrebat eu, tremurând pe șifonier, cu focul încă arzând în spate.

”Păi ori o scrii, ori o zbughești prin casă, deschizi ușa de la intrare și fugi în curul gol prin cartier.”

„Akienii dormeau unii peste alții, pe unde apucaseră. Unii erau în pat, lângă mine și frate-miu. Alții dormeau pe birou. Vreo 7 dormeau aliniați pe șifonier iar unul, ceva mai flexibil, reușise să-și găsească un loc pe lustră.”

   Mi-a mai plăcut autoanaliza sinceră a personajului-narator, ce reprezintă un pas spre urmărirea țelului:

„În mintea mea scriu extraordinar, iar când scrisul ajunge pe foaie, pur și simplu nu se ridică la nivelul așteptărilor mele. O porcărie.”

   Am fost plăcut surprinsă să mă identific cu o dezvăluire de la final, cu privire la rezultatele la matematică din perioada școlii: „Adevărul este că nu eram bun la matematică pentru că mă plictisea îngrozitor procesul. Iar în timpul orelor plicticoase eu citeam cărți de Karl May ascunse sub bancă.”

   Știu cum e, și eu procedam la fel: în loc să exersez la matematică, citeam, chiar dacă nu la școală, pe sub bancă. Cu toții se mirau de discrepanța dintre rezultatele celor două discipline, matematică și limba română.

Ce nu mi-a plăcut? Partea cu războiul akienilor. Recunosc că m-a plictisit și că am avut tendința de a sări peste pagini. Aveam impresia că am aterizat într-un joc video sau într-un film de acțiune sângeros, cu bătăi și omoruri. Dar dacă mie nu mi-a plăcut, nu înseamnă că acest lucru este valabil și pentru alți cititori. Sunt convinsă că pentru unele persoane, aceasta este partea preferată. Cei care iubesc acțiunea, mai ales băieții adolescenți.

Citate:

„Arta naște suferință interioară și probabil că este mai terifiantă decât suferința fizică.”

„Arta poate fi extrem de nocivă pentru sufletul unui om sau, dimpotrivă, eliberatoare.”

 Despre autor:

   Daniel Zărnescu este unul dintre pionierii marketing-ului online din România. Scrie pe www.construimimperii.ro, unul dintre cele mai mari bloguri de educație antreprenorială și de leadership din România. A publicat mai multe cărți cu specific motivațional și de coaching: „Performanță”, „Mentalitate” (ambele fac parte din seria „Construim imperii”), „O luptă de dinainte pierdută”, „Esența eficienței”, „Despre aerieni și pământeni”, „Treptele Schimbării”, „Pe mine mă cheamă George”, „Jurnalul lui Abel”.

Cartea Revolta akienilor, de Daniel Zărnescu poate fi comandată de pe site-ul Stepout Publishing House

15 COMMENTS

  1. Chiar eram curios daca o sa-ti placa si tie tot asa mult romanul, Sorina! 🙂 Nu eram sigur daca va functiona la fel de savuros empatia akiana la feminin, ca si la masculin. Foarte faina recenzie, in multe interpretari rezonam total. Da’ cred ca akienii tai ar arata toti ca niste pisici. 😀

    • da, ca pisica din imagine :)) empatia akiana a functionat in unele parti mai mult, in altele mai putin. am scris in recenzie care sunt acelea 🙂

    • merci! da, si pe mine m-a derutat. daca ma intrebi pe mine, nu-i nici SF, nici fantasy. Din moment ce copilul stie ca akienii nu sunt reali… E cel mult de aventuri. Greu de incadrat in tipare aceasta carte, ceea ce nu e un lucru rau.

  2. Buna Sorina, multumesc mult pentru recenzie. Ma simt flatat.

    Pe de-o parte stiam ca anumite scene sunt mai greu de digerat de sexul feminin, asta si pentru ca scrierile mele sunt destul de “masculine” prin abordare. Pe de alta parte nu stiam ca se va crea o dezbatere despre genul literar corespondent cartii.

    In mintea mea, cand m-am apucat sa o scriu, cartea se voia a fi un fantasy – young adults. Diferenta dintre SF si fantasy este data de tehnologie (daca exista sau nu). Ce in SF este dat de tehnologie, in cartile fantasy este dat de magie/mistic.

    Mersi inca o data, sper sa ne mai auzim si cu alte ocazii / titluri. Felicitari pentru tot ce faci!

    • Multumesc si eu pentru cuvintele frumoase! Este OK partea cu scenele de lupta, chiar daca mai greu de digerat de unii cititori (sau cititoare, nu stiu daca acesta este neaparat criteriul). Fiecare scriitor are propriul stil si este normal ca parerile si gusturile sa fie impartite. Asa l-am incadrat si eu pana la urma, Young Adult. Initial parea fantasy, dar personajul stia ca akienii sunt imaginari, de unde si indoiala mea. Multumesc inca o data!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.