Să iubești sau să fii iubit? - Rubrica La vie en noir

Să iubești sau să fii iubit? – Rubrica La vie en noir

  Majoritatea relațiilor pornesc de la factori ce țin de proximitate sau sincronizare, lăsând sentimentele să își facă simțită prezența abia după ce trece perioada de acomodare. Flirtul de la începutul oricărei relații are la baza instincte și emoții care se prezintă într-o formă neșlefuită, nefiind supuse unui triaj riguros, puse la încercare sau asimilate. Adrenalina și atracția sunt trăite la nivel maxim ca emoție pură, dar fac parte din stadiul incipient al relației, în care nu putem aduce în discutie iubirea adevărată.

  În orice cuplu cineva iubește mai mult. Balanța înclină uneori în favoarea noastră și ne regăsim în rolul celor adorați, dar uneori noi suntem cei care ne implicăm emoțional fără bariere.

  Vremea trece și o dată cu ea se schimbă și modul nostru de relaționare cu cei din jur. Dacă la adolescență și în prima parte a tinereții, relațiile tindeau adesea spre dramă și fatalism, la vârsta maturizării, acestea au tendința de a-și menține pasiunea dar într-o manieră ceva mai reținută, prelucrată, trecută la un moment dat prin filtrul gândirii.

  La vârste fragede orice eșec în dragoste pare un dezastru. Iubirea capătă proporții exacerbate și partenerul față de care ne creăm o obsesie, pare să fie singurul stăpân pe fericirea noastră deplină. În vâltoarea sentimentelor nefinisate, pierdem controlul asupra altor perspective și interese și ne imaginăm că noi suntem cei care iubim mai mult. Partenerul devine obiectul adorației noastre și dragostea lui se transformă în recompensa supremă la care aspiram după o perioadă îndelungată de tumult și suferință.

  Alegerile noastre în materie de parteneriat amoros au la bază nu doar trăsăturile noastre de personalitate ci și experiențele anterioare, care ne ghidează intențiile actuale.

  Odată cu înfrângerea suferită și conștientizarea faptului că ne-am asumat rolul partenerului care s-a expus sentimental mai mult, ne trezim abandonați, luptând cu sine pentru a ne recăpăta echilibrul emotional. În această perioadă de restructurare mentală și emoțională suntem tentați să ne îndreptăm atenția spre polul opus preferințelor noastre obișnuite pentru a ne bandaja rănile în brațele unui partener capabil să confere siguranță și tandrețe.

  Depășirea unui eșec în dragoste ne maturizează și ne ajută să învățăm cum să ne raportăm la propria persoană și să ne bucurăm mai mult de atentia primită din partea unui partener înțelegător și implicat. Gestionată deficitar, prea multă suferință acumulată poate duce la un grad ridicat de egoism, capabil să ne poziționeze pe un piedestal unde așteptăm să ne fie îndeplinite toate dorințele și iertate toanele de moment, fără să fim nevoiți să cedăm prea mult teren. Un fel de răzbunare compensatorie pe care o considerăm oportună pentru a ne recăpăta controlul, chiar dacă este canalizată către un partener care nu este vinovat de eșecurile noastre anterioare.

  La final de relație tumultoasă suntem mai ușor tentați să permitem intrarea în viața noastră a cuiva care asteaptă de ceva timp contextul favorabil. Tânjim după afecțiune și adorație și avem nevoie să ni se demonstreze că suntem importanți și că prezența noastră este apreciată.

  Întrebarea ce ne dă târcoale este legată de perioada de timp pe care intenționăm să o alocăm unei relații pentru care nu am fi optat în mod normal. O relație în care suntem iubiți și ne simțim confortabil poate veni ca o gură proaspătă de aer după un șir de evenimente sufocante, dar nu este întotdeauna capabilă să ne amorțească simțurile și nevoia de adrenalină.

  Mulți dintre noi ne imaginăm că astfel de relații liniștite, tandre, bazate pe înțelegere și comunicare, ni s-ar potrivi mai mult la o vârstă înaintată, după ce ne-am creat amintiri suficiente care să ne lase impresia că tinerețea noastră a fost exploatată la maxim. Dar astfel de relații care să îmbine iubirea cu camaraderia este nevoie de timp, implicare și multiple compromisuri de ambele părți până relația ajunge pe un drum comun.

  De ce simțim nevoia să abandonăm o relație funcțională pentru o aventură plină de adrenalină? De ce nu ne mulțumim cu rolul de a fi iubiți mai mult decât să iubim? De ce tânjim după drama și suferința care vin la pachet cu un posibil refuz și considerăm o cucerire ca fiind un țel atins care ne conferă titlul de câștigător? Ne dorim iubirea dar în termenii noștri. Sentimentele de intensitate maximă ne bucură dacă vin la momentul pe care îl considerăm noi oportun și din partea partenerului pentru care avem o pasiune. Recepționat din altă direcție, ne lasă impresia că nu ne-am atins potențialul maxim, că această cucerire atribuită cu ușurință, perfectă pentru creșterea stimei de sine, nu este totuși suficientă pentru a ne satisface.

  Adesea considerăm disponibilitatea și implicarea cuiva ca fiind un semn de slăbiciune, pentru că nu am știut niciodată să apreciem ceea ce fac alții pentru noi. Atunci când sistemul nostru de valori este bazat pe favoruri contorizate și gesturi tandre catalogate ca monede de schimb, devine dificil să îți menții interesul pentru cineva care se mulțumește să te iubească așa cum ești. Câteodată intervine și nevoia de a tatona terenuri noi, de a vedea ce posibilități se află dincolo de relația existentă, sperând că partenerul actual ne așteaptă să decidem în favoarea lui.

  E dificil să ne analizăm sentimentele și cu atât mai dificil să acceptăm faptul că semnificația pe care partenerul o atribuie relației, poate diferi. Și poate, dacă ai senzația că ești cel care iubește mai mult și mai intens, este posibil ca în realitate să nu fi fost tu prima opțiune.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

Photo credit – Pexels

Să iubești sau să fii iubit? – Rubrica La vie en noir

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

6 COMMENTS

  1. Cred că fiecare om are, pe parcursul existenței sale, de învățat niște lecții. Unele lecții se învață în societate, altele în cadrul relației de cuplu. Este posibil ca la finalul acestor lecții, adică atunci când nu mai ai nimic de învățat, să apară necesitatea de separare. Pe de altă parte, iubirea… pentru mine nu e doar un liant esențial în cuplu, e mai mult decât atât. E conștientizarea faptului că celălalt e una din oglinzile prin care tu îți vezi – chiar dacă nu e chiar așa ușor de acceptat – propriile umbre. Iată de ce, observând defecte în celălalt (după ce starea de exaltare de la începutul unei relații s-a diminuat), nu faci decât să răscolești neajunsurile propriei tale ființe. Care e soluția? Iubirea. Iubirea la un alt nivel. Câți dintre noi îl iubesc pe celălalt ca pe sine? Câți se iubesc cu adevărat pe sine? Cred că atunci când ajungi la un echilibru cu propria ta ființă, atunci poți să te lași în fluxul unei relații în care ambii parteneri să se dezvolte armonios. Să nu uităm că o relație reușită este aceea unde niciunul dintre parteneri nu face compromisuri, ci ajută unul la creșterea celuilalt.
    Se poate, evident, discuta ore în șir despre relații și iubire. Fiecare are propria sa viziune, fiecare are adevărul său și circumstanțele sale și cred că este foarte interesant să afli diferite perspective.
    Îmi plac foarte mult materialele tale, atât pentru că sunt foarte bine structurate, dar și pentru că trezesc discuții în interiorul propriei ființe. Felicitări!

    • Multumesc, Rodica!
      Intr-adevar, exista diferite perspective de a privi in ochi iubirea. Din pacate, putine persoane ajung sa rezoneze cu ceea ce ai descris tu pentru ca putine persoane ajung sa se iubeasca pe sine. Acceptarea propriului fel de a fi si iubirea de sine, ne schimba prioritatile si alegerile in viata, inclusiv in ceea ce priveste selectarea unui partener. Va deveni dificil sa accepti o relatie de compromis cand iti cunosti propria valoare, dar asta poate fi subiectul unui nou articol, la un moment dat… 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.