Sally Jones – Maimuța criminalului, de Jakob Wegelius – Litera – recenzie

 Titlul original: Mördarens apa

Editura: Litera

Anul apariţiei: 2014, 2019

Traducere de: Mirela Acsente

Număr pagini: 447

Gen: Aventuri

Cotație Goodreads: 4,22

   Sally Jones carte pentru copii dar şi pentru adulţi.

  Premiul Mildred L. Batchelder (SUA 2018), Premiul german pentru literatură pentru copii (Germania 2017), Premiul pentru literatură pentru copii și tineret al Consiliului Nordic (2015), Premiul August pentru literatură pentru copii și tineret (Suedia 2014)

   „Sally Jones – maimuța criminalului” este un roman de aventuri al cărei personaj principal este o gorilă pe nume Sally Jones. Deși aparent clasificat drept literatură pentru copii, eu zic că poate fi citit de oricine. Deci nu e doar pentru copii.

   A primit numeroase premii, probabil ideea originală a unei maimuțe ce gândește exact ca un om contribuind la acest lucru. Pentru că Sally Jones asta este: înfățișare de maimuță, minte și emoții de om. Aș spune că e chiar mai umană decât mulți semeni de-ai noștri. La anumite fragmente din carte, pur și simplu uitam că personajul este o gorilă; mi-o imaginam ca pe un om, ca pe oricare dintre noi.

„Când cunosc pentru prima dată un om, aproape întotdeauna mă tratează ca pe o gorilă. Într-un fel e de așteptat: la urma urmei, eu sunt o gorilă. Oamenii presupun de obicei că cineva m-a învățat probabil să port haine omenești, la fel cum urșii de la circ sunt dresați să meargă în două labe, iar papagalii să înjure. Nu sunt mulți cei care înțeleg că pot să gândesc singură și să înțeleg ce spun oamenii. De fapt, asta până ajung să mă cunoască.”

   Acțiunea este narată din perspectiva ei, creându-ne impresia că lecturăm nimic mai mult decât istorisirea întâmplărilor trăite de Sally Jones.

  Romanul se deschide cu Sally Jones și stăpânul acesteia (căruia îi spune Șef, nu stăpân), marinarul Henry Koskela. Ea are abilități de mecanic ajutându-l să repare mai multe lucruri pe vas.

   Într-o perioadă destul de grea, când nu mai găseau deloc de lucru, apare o oportunitate în persoana unui anume Alphonse Morro, ce-i propune lui Koskela să transporte ceva.

„

– Asta depinde de cât de încărcați suntem, a replicat Șeful. Despre câte lăzi vorbim? Și ce se află în ele?

– Azulejos, a spus Morro. Știi tu, plăci de ceramică pictată. Sunt șase lăzi și fiecare ladă cântărește cam trei sute de kilograme.”

   Însă lucrurile o iau razna în momentul în care Koskela își dă seama că încărcătura nu era formată din azulejos, ci din… arme de foc. Totul iese prost, nava se scufundă și acesta este doar începutul.

În urma unui concurs de împrejurări, Șeful este acuzat de uciderea lui Alphonse Morro.

„Mai târziu, în timpul procesului, mulți oameni au susținut că Șeful îl aruncase pe Morro în râu. Unii chiar au pretins că îl lovise în cap înainte să-l azvârle în apă. Dar asta era în mod cert o minciună! Hai să vă zic eu ce s-a întâmplat! Șeful l-a prins pe Morro de gât ca să-l oprească, dar Morro s-a dezechilibrat, s-a împiedicat de un odgon și a căzut peste marginea cheiului. A fost un accident, și oricine spune altceva minte!”

   Deși cadavrul nu a fost găsit, Koskela este condamnat la 25 de ani de închisoare. Sally Jones rămâne singură, însă nu pentru mult timp; întâlnește niște oameni deosebiți, Ana Molina și Signor Fidardo. Ea lucra la fabrica de pantofi și în timpul liber cânta, iar el repara instrumente muzicale. Sally își găsește adăpost în casa Anei și de lucru în atelierul domnului Fidardo, fiind un mecanic priceput.

   Împreună cu cei doi, plănuiește să dovedească nevinovăția Șefului. Așa ajunge Sally din Lisabona în India, la palatul unui mare conducător, purtându-ne prin locuri îndepărtate din lume. Întâlnim alte civilizații, cu obiceiuri aparte. Sally cunoaște fel de fel de oameni și este nevoită să înfrunte situații care mai de care mai dificile.

   Fragmentele mele preferate sunt cele referitoare la Lisabona; ador Portugalia, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am decis să citesc cartea. Romanul este unul de epocă, redând atmosfera Lisabonei de la începutul secolului XX; plimbările cu tramvaiul, drumurile la Cascais și Estoril și gustul de pasteis de nata rămân valabile, în ciuda secolului scurs.

   Apreciez construcția personajelor: nu sunt lăsate la întâmplare, ci se insistă asupra caracterului și poveștii fiecăruia. Totodată, sunt redate aspecte la fel de actuale și astăzi, cum ar fi situația de la palatul maharajahului:

„Toți acei domni tihniți și indolenți care populau sufrageriile, barurile și sălile de biliard ale palatului erau, așa cum am descoperit acum, curteni. Se aflau acolo ca să-i țină companie maharajahului atunci când avea chef să se distreze. Cei mai mulți dintre ei aveau și câteva îndatoriri simple. De pildă, cele mai multe dintre sarcinile aghiotanților erau în reședința maharajahului. Unul dintre ei trebuia să verifice câte perechi de încălțări avea maharajahul, altul trebuia să se asigure că forfecuța lui de unghii era tot timpul bine ascuțită, un al treilea trebuia să umfle pernele maharajahului înainte de culcare, în vreme ce alt aghiotant își petrecea timpul scoțând sâmburii din cele zece boabe de struguri pe care maharajahul le mânca întotdeauna după prânz. Erau treizeci și doi de aghiotanți, toți la fel de aroganți, și se certau întruna, pentru că fiecare dintre ei simțea că el are cea mai importantă responsabilitate.”

„Săptămânile de dinaintea plecării au fost destul de agitate la palatul Sunahiri Bagh. Maharajahul hotăra pe care membri ai curții avea să-i ia la Simla și pe care să-i lase acasă. Niciunul dintre curteni nu voia să rateze călătoria. Toți au devenit și mai slugarnici ca înainte față de maharajah, profitând în același timp de orice ocazie pentru a răspândi minciuni și bârfe urâte despre ceilalți. Atmosfera din palat era atât de otrăvită, încât aerul era aproape prea viciat pentru a putea fi respirat.”

Vă sună cunoscut? Mie foarte, chiar dacă acele vremuri au apus de mult.

   Sunt de apreciat și ilustrațiile, foarte reușite, astfel încât ne imaginăm mai ușor atât personajele, cât și scenele.

  Vor reuși Sally, Ana și Signor Fidardo să dovedească nevinovăția Șefului? Nu puteți afla decât citind, pot să vă spun doar că ultima parte a fost favorita mea, mai „detectivistică”.

Lectură plăcută!

 Despre autor:

   Jakob Wegelius este un scriitor și ilustrator suedez, ce a câștigat mai multe premii pentru „Sally Jones, maimuța criminalului”. Pe lângă acest roman, a mai publicat și „The Legend of Sally Jones”, „Esperanza”, „Spionerna i Oreborg”.

Cartea Sally Jones – maimuța criminalului – Jakob Wegelius o găsiţi pe site-ul Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi