Şapte flori erotice, de Sergiu Someşan-recenzie

EDITURA VREMEA,2006

   Sergiu Someşan (n. 8 decembrie 1954, Reghin, judeţul Mureş) este un scriitor român de science-fiction şi fantasy contemporan.
A urmat şcoala primară în Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi în Codlea, judeţul Braşov. Liceul l-a început în Codlea şi l-a terminat la Petroşani, unde a urmat apoi trei ani cursurile Institutului de Mine din Petroşani.
Între 1972 şi 1990, a încercat mai multe meserii, în cele mai diverse domenii: topograf la Mina Dalja din Petroşani, merceolog, tehnician, armurier, electronist, instructor la un club de radioamatori, profesor suplinitor de limba şi literatura română, director la Casa de cultură a sindicatelor din Codlea. Sergiu Someşan afirmă despre această perioadă a vieţii sale ca fiind una foarte importantă în formarea lui ca scriitor.

Volumul de povestiri Şapte flori erotice l-a publicat în 2006.

   Titlul cărţii m-a debusolat puţin. Flori? Erotice? M-am înşelat! Cartea Şapte flori erotice, de Sergiu Someşan este o lectură interesantă, uşor de parcurs, datorită numărului mic de doar 130 de pagini, şi foarte comică. Mi-au plăcut mult descrierile din perioada traiului la bunici, perioada când comunismul era la putere, dar şi aspectele ce ţin de dezvoltarea unui tânăr, întâmplări semi-erotice, din copilărie la viaţa de adult. Naraţiunea cărţi se petrece la persoană I.

Cartea cuprinde şapte capitole, iar numele lor simbolizează florile şi cele şapte femei care au trecut accidental sau nu prin viaţa protagonistului cărţi.

   Prima femeie, prima floare, primul capitol-VIORICA
Acest prim capitol prezintă viaţa din copilărie lipsită de griji şi năzbâtiile făcute la bunici. Aflăm că îi place să citească, iar bunicul este un mare povestitor şi degustător de ţuică. Bunicii, oameni harnici, întotdeauna reuşesc să mai cumpere câte o bucată de pământ. Comunismul şi colectivizarea ţăranilor îl lasă fără chef de viaţă pe bunic. Voia să îi lase averea nepotului, fiicele erau plecate la oraş, dar intrarea în colectiv îl lasă fără pământ.
În perioada comunistă intră în scenă Viorica, detaşată la ei în sat ca şi învăţătoare.

,,Avea vreo 20 de ani şi o chema Viorica. Purta părul strâns la spate, împletit într-un fel despre care abia peste mulţi ani am aflat că se numeşte coadă de cal, dar mi se părea că era asemenea panaşului hopliţilor lui Alexandru. Când bătea soarele în părul ei-şi părea că bate aproape tot timpul, de parcă oriunde se aşeza găsea o rază de soare, licurici de lumină aurie i se roteau printre plete, desprinzându-le în cele din urmă şi poposind în ochii mei. Iar ochii, într-un târziu când mi-am făcut curaj să-i privesc, am văzut că erau mari, albaştri şi cu gene atât de dese, cum nu am mai văzut apoi la nimeni decât poate la unele păpuşi.”

   Se pare că băieţelul din copilărie a avut parte de câteva lecţii mai deosebite din partea chiriaşei învăţătoare.

   Capitolul doiDelia-o amintire scurtă din adolescenţă. Viaţa de la şcoala de internat, unde o cunoaşte pe Delia.

,,În seara când am văzut-o prima dată şi am deschis uşa uriaşului dormitor de douăzeci şi patru de paturi mi s-a părut că toată încăperea era plină de cârlionţi şi zulufi blonzi.
Era cu vrei doi poate trei ani mai mare ca mine, împlinită şi rotunjită prin locurile pe care noi, prichindeii şcolii, le studiam la fetele mai mari.”

   Acea unică noapte i-a rămas în minte eroului nostru. Delia i-a făcut favoarea să îl lase să ţină în mâna un sân. Această imagine îl va urmări mulţi ani după terminarea şcolii.
Tot în acest capitol aflăm amintiri despre mătuşa Silvia şi curajul ei de a pleca imediat după revoluţie în afară şi succesul pe care l-a avut în carieră, despre spionarea fetelor de pe acoperiş în timp ce făceau baie la internat, despre pasiunea tânărului nostru pentru cărţi.

   Capitolul trei şi Lăcrămioara– ne prezintă viaţa personajului din timpul studenţiei. Era student în Valea Jiului, iar legitimaţiile erau obligatorii, astfel te trezeai luat şi dus să munceşti în mină. Fete de nasul lui nu erau, iar raziile nu lăsau loc de plimbări seara. Singura fată care avea liberă trecere era-Lăcrămioara, fata unui securist. Ca orice tânăr, o urmăreşte, iar acesta este răsplătit cu invitaţia acceptată a fetei de a merge la film împreună. O altă amintire dulceagă din timpul sudenţiei.

   Capitolul patru şi Rozi. Avem povestită de către autor viaţa de tânăr angajat într-o redacţie. Aici accepta sau respingea tinerele talente în ale poeziei. Rozi era o tânără aspirantă, iar soţul său măcelar o neglija, dar dorinţa ei era să publice poezii şi să fie înţeleasă. Şi de data aceasta personajul nostru nu are parte de acţiune, fata fiind suflată de către şeful său negricios şi bătrân. Avem descrise cu umor scenele unde Rozi face orice, da orice pentru a publica poezii. Eii…., unii au parte de acţiune alţi nu.

   Capitolul cinci şi Panseluţa-ne prezintă scurt, drumul pe care îl parcurge personajul acestui capitol de acasă la serviciu şi fata care citea pe ultimul rând din tramvai-Panseluţa. Tânărul nostru are parte de o aruncare din tramvai din partea unor muncitori microbişti.

   Capitolul şase şi Narcisa-este oarecum dureros, dar cu final fericit. Este prezentată viaţa oamenilor străzii. El, un fost profesor de fizică, care a fost prins cu băutura sub catedră, a fost destituit şi a ajuns să trăiască pe stradă, în echipa Mătăhalei. Tot aici facem cunoştinţă cu Norocosul, un bărbat care simţea când era rost de ceva bunătăţi prin gunoaie. Narcisa era o florăreasă la care tânjea profesorul.

,,Pe undeva, pe lângă Biserica Neagră se deschise de curând o florărie şi vânzătoarea de acolo părea ea însăşi o floare. Avea un halat roz pe ea şi un şorţuleţ alb, apretat, care o prindea de minune. Părul castaniu cu şuviţe blonde îl avea prins sub o bentiţă din care mereu scăpau câţiva cârlionţi rebeli. Ochii nu am reuşit niciodată să îi zăresc pentru că, de fiecare dată când treceam pe acolo mereu migălea ceva pe la buchetele de flori.”

   Cu biletul complectat de Norocosul, profesorul a câştigat la loto, s-a mutat, iar Narcisa i-a devenit soţie. Norocosul a sfârşit călcat de tramvai.

   Ultimul capitol şi Brânduşa mi s-a părut cel mai comic. El,  şofer la Institutul de selecţie şi ameliorare-procreerea bovinelor. Descrierea procedeului este şi el unul hilar. Toţi bărbaţii roiau în jurul femeilor de la institut. Aveau ideea fixă că, femeile erau sursă de excitare pentru tauri.
Singura care stârnea cel mai mare interes era-Brânduşa sau Mandarina. Lucra la financiar la institut. Deşi era căsătorită, şi-o trăgea cu şoferul, de ajunsese bietul om cât un ţâr. Normal că şi directorul mare, directorul adjunct, nu aveau ochi decât pentru ea.

Recomand această carte, care îţi da o stare de bine, iar un zâmbet nu strică niciodată!

Mulţumim autorului pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

20 COMMENTS

  1. Am inceput sa indragesc stilul autorului Sergiu Somesan. Multumesc pentru tentatie, Nicol!

  2. Am citit şi eu două cărţi de la acest autor şi mi-au plăcut. Chiar îmi place cum ai prezentat şi cum sună totul. Dacă voi avea ocazia să o citesc, cu siguranţă o voi face. Felicitări, Nicol!

    • Eu zic că merită citită,stilul autorului e unul lejer,prezentarea cărți e una realistă!

      • La fel am simţit şi la celelalte două, lejeritate. Cu siguranţă ar trebui să fac rost şi de aceasta! 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.