Seria Înainte să te cunosc de Jojo Moyes-destin, emoţii şi trăiri intense

Seria Înainte să te cunosc de Jojo Moyes – destin, emoţii şi trăiri intense

   Seria Înainte să te cunosc – un carusel de emoții în care destinul joacă feste personajelor aducându-le pe marginea prăpastiei și a disperării. Trăirile intense și maturizarea vor funcționa în tandem pentru a înțelege de ce uneori viața are un anumit curs, mergând întotdeauna înainte. 

   Jojo Moyes – Paulina Sara-Jo Moyes, scriitoarea britanică Jojo Moyes este născută pe data de 4 august 1969 la Londra. A debutat ca scriitoare în anul 2002 cu romanul „Sheltering Rain”, însă cel mai mare succes l-a avut cu „Me Before You”, roman de dragoste tradus în peste 30 de limbi şi ecranizat în ianuarie 2013. Jojo Moyes a câştigat de două ori premiul pentru cel mai bun roman de dragoste al anului. 

1. Înainte să te cunosc – Me Before You –Editura Litera

Înainte să te cunosc-Me Before You

   O lecție de viață, o poveste de dragoste dulce-amăruie, emoții, sacrificiu, toate aceste trăiri sunt adunate la granița dintre realitate și ficțiune. Simţim cum ne prinde în mrejele ei și nu conștientizăm ce se întâmplă, dacă este un vis urât sau o simplă trezire la realitate. O ecranizare bulversantă, lacrimi, decizii și multe întrebări fără răspuns. Fiecare personaj se luptă, aşteptând ceva, dar unul singur este pedepsit cu adevărat.

— Dar pentru ce am fost angajată?
Nathan rămase puţin cu ochii în podea, apoi îi ridică spre mine:
— Să încerci să-l înveseleşti puţin, da? El e… cam trist… E de înţeles, ţinând cont de… circumstanţe. Dar va trebui să ai nervi de oţel. Mica ieşire de azi-dimineaţă e felul lui de a te scoate din minţi! — De aceea e salariul atât de mare?
— O, desigur. Doar nu-ţi imaginai că o să câştigi banii ăştia pe degeaba! rânji Nathan, bătându-mă pe umăr, după care am simţit cum întreg trupul îmi vibrează. Şi stai liniştită, nu e cazul să te porţi cu mănuşi cu el, e un tip cum trebuie.

 

„-Domnișoară Clark, viața mea nu se va îmbunătăți semnificativ în urma unor plimbări pe drumurile de țară din preajma castelului Stortfold.”

„Se opri în pragul uşii, privindu-mă. Sub ochi avea nişte cearcăne groaznice, întunecate. Uneori, îmi spusese Nathan, nu dormea deloc noaptea. Nu voiam să mă gândesc cum se simţea, prins ca într-o capcană în patul din care nu se putea mişca, singur, însoţit doar de gândurile lui sumbre, în primele ore ale dimineţii.”

„— Ce fac acolo? am întrebat, după ce trecuse o jumătate de oră.
Nathan îşi ridică privirile de pe cartea pe care o citea.
— E controlul lui periodic, îl face la fiecare şase luni.
— De ce, ca să vadă dacă starea i s-a îmbunătăţit?
Nathan puse cartea pe scaun:
— N-o să se îmbunătăţească niciodată. I-a fost afectată măduva spinării.
— Dar tu faci cu el fizioterapie şi alte proceduri…
— Da, ca să-l ajut să-şi păstreze, cât de cât, forma fizică – să nu i se atrofieze muşchii, să nu i se demineralizeze oasele, să nu i se umfle picioarele, lucruri de genul ăsta. Tăcu brusc, iar când vorbi din nou, am remarcat că vocea îi devenise blândă, ca şi cum ar fi crezut că vorbele lui o să mă dezamăgească: N-o să mai meargă niciodată, Louisa. Asta se întâmplă doar în filmele de la Hollywood. Tot ce putem face este să încercăm să-i asigurăm o viaţă fără dureri şi să păstrăm gama limitată de mişcări de care este în stare.”

— Buuun… să zicem… Ieri te holbai la pantofii mei.
— Era practic imposibil să nu-i remarc.
— Ei bine, află că obiceiul ăsta de a purta încălţări ciudate îl am de la trei ani. Mama mi-a spus. Mi-a cumpărat atunci o pereche de cizmuliţe de culoare turcoaz, de-a dreptul ţipătoare. Pe vremea aceea, era ceva cu totul neobişnuit: copiii purtau, de regulă, doar cizme verzi – sau roşii, dacă aveau noroc. Şi mi-a spus că, din ziua în care mi le-a adus acasă, am refuzat să le mai dau jos din picioare. Le purtam şi în pat, şi când mergeam la toaletă, la grădiniţă, şi toată vara. Ţinuta mea favorită erau cizmuliţele acelea strălucitoare şi colanţii ca albinele.
— Colanţi ca albinele?
— Da, cu dungi negre şi galbene.
— Superb!
— Eşti un pic cam dur.
— Da, e adevărat. Sună dezgustător.
— Poate ţie ţi se pare scandalos, Will Traynor, dar află că, în mod surprinzător, nu toate fetele se îmbracă doar ca să le facă pe plac băieţilor.
— Prostii!”

Cum ai putea să trăiești zi după zi știind că nu faci decât să numeri zilele până la propria ta moarte?

  Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick.

  Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar pentru că e, în esență, previzibilă.

  Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. Știe că totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt
pentru totdeauna.Inaint sa te cunosc (Me Before You) de Jojo Moyes

   Înainte să te cunosc este o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.

  „O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

   Carte vândută în peste 6 milioane de exemplare

2. După ce te-am pierdut – After You – Editura Litera

După ce te-am pierdut-After You

E important să nu-i transformăm pe cei morți în sfinți. Nimeni nu poate păși în umbra unui sfânt.

   Când o poveste se sfârșește, alta începe…

   Cu mult superior primului volum ce urmărește povestea simpaticei Louisa Clark, ,,După ce te-am pierdut” creează o lume de o autenticitate sufocantă, cu personaje veridice și situații de viață palpitante, pictate cu rafinament de o maestră a îmbinării imaginilor artistice, care poate să te facă să râzi și să plângi și să-ți dorești să nu se mai termine.-Andreea D

La început, o să te simți puțin stânjenită în noua ta lume. Întotdeauna te simți ciudat când ești izgonit din zona ta de confort. Dar în tine, Clark, există o foame de cunoaștere. Curaj. Pe care l-ai îngropat, așa cum fac majoritatea oamenilor.

–Ce e? Ce-am spus?[…]

Imaginea era aproape magnifică. Thomas îi colorase toată fața tatei cu carioca albastră. Ochii lui apăreau acum ca două agrișe dintr-o mare ca de cobalt.

–Ce e?

Thomas, târât de mână de maică-sa în hol, se tânguia în semn de protest:

–Dar ne uitam la „Avatar”! Și bunicul a spus că nu s-ar supăra dacă ar fi un avatar.

Mergem înainte întotdeauna purtându-icu noi pe cei pe care i-am pierdut. Vrem să simțim prezența lor ca pe un dar. Și ce învățăm, împărtășindu-ne unii altora amintirile și tristețile, dar și micile victorii, este că e în regulă să ne simțim triști. Sau pierduți. Sau furioși. E în regulă să avem, adesea pentru o perioadă lungă de timp, o serie întreagă de sentimente pe care ceilalți oameni poate că nu le înțeleg. Fiecare are propria călătorie. Nu trebuie să judecăm pe nimeni.

  Lou Clark are o mulțime de întrebări. Cum de a ajuns să lucreze într-un bar din aeroport și să-și petreacă timpul urmărindu-i cu privirea pe cei care pleacă spre alte locuri? Sau de ce nu se simte încă acasă în apartamentul pe care îl are deja de un an?

   Oare familia ei o va putea ierta pentru ce a făcut cu optsprezece luni în urmă? Și va reuși vreodată să treacă peste iubirea vieții ei? Ceea ce Lou știe sigur e că ceva trebuie să se schimbe.

   Apoi, într-o noapte, la ușa ei bate cineva. Dar oare străina care îi apare în prag are răspunsurile pe care ea le caută sau îi aduce doar alte întrebări? Dacă închide ușa, viața ei va continua ca până acum: simplă, ordonată, sigură. Dacă o deschide, va risca totul. Însă Lou a făcut cândva o promisiune: să trăiască. Și, dacă vrea să o respecte, va trebui să deschidă larg ușa…

  „Amuzant, surprinzător și emoționant, cu personaje care inspiră în același timp optimism și melancolie… Un roman provocator și captivant, care reușește să surprindă întreaga complexitate a iubirii.“ – People Magazine

3. Eu, şi totuşi alta – Still Me – Editura Litera

Eu, şi totuşi alta-Still Me

Sunteți pregătiți să vă luați rămas-bun de la Louisa Clark? Eu, nu prea.

   În fiecare volum al seriei (nu spun trilogie, să nu pocesc) apare aceeași Lou, și totuși alta… Am îndrăgit-o în Înainte să te cunosc, datorită devotamentului și capacității de a iubi necondiționat, m-a dezamăgit în După ce te-am pierdut, căci s-a refugiat în alcool și viața ei se îndrepta vertiginos spre o pantă abruptă, fiindu-mi frică pentru ea, dar am adorat-o în Eu, și totuși alta.

  Familia și iubirea sunt teme recurente în romanele lui Jojo Moyes, strâns legate, oferind statornicie și sentimentul de siguranță eroinei naratoare. Chiar dacă se află la mii de kilometri depărtare, Lou își lasă inimă la Londra. Se va întoarce ea acasă? Dar, ce înseamnă pentru ea acasă?

   Mă bucur că albinuța aceasta veselă și-a găsit liniștea, dar mă întristează faptul că am terminat cartea. Sunt egoistă, știu. Totuși, sper să-mi mai bucure zilele plăcute de concediu și-n vara viitoare.-Andreea D

,,Există o ierarhie clară în materie de suferință din dragoste. Mi-am dat seama cum stau lucrurile. În capul listei este moartea persoanei dragi. Nu există altă situație care să stârnească un șoc mai zguduitor și o compasiune mai sinceră – oamenii îți sunt alături în suferință. „O, Dumnezeule, îmi pare atât de rău!” Urmează, probabil, să fii părăsit pentru altcineva – trădarea și perfidia celor doi vinovați iscă afirmații de revoltă și de solidaritate. „Oh, probabil că a fost un adevărat șoc pentru tine!” S-ar putea adăuga apoi despărțirea forțată, piedicile religioase și bolile grave. Dar „ne-am îndepărtat unul de celălalt pentru că locuim pe continente diferite”, cu toate că e ceva real, nu stârnește mai mult decât o încuviințare din cap sau o pragmatică ridicare din umeri, totuși înțelegătoare. „Da, astfel de lucruri se întâmplă.

  Lou Clark se întoarce în noul roman de succes al lui Jojo Moyes, Eu, și totuși alta, continuarea bestsellerurilor Înainte să te cunosc și După ce te-am pierdut. Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți kilometri sunt între noua ei casă din New York și noul ei iubit Sam din Londra. Știe că angajatorul ei e un om bun și că soția lui păstrează un secret față de el.

   Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să întâlnească pe cineva care îi va da toată viața peste cap. Pentru că Josh îi va reaminti de un bărbat pe care l-a cunoscut cândva, iar asta o va face să sufere. Poate că Lou nu va ști ce să facă în continuare, dar indiferent ce alegere va face, asta îi va schimba cu totul viața.

  „O poveste emoționantă, plină de optimism.“ – Sunday Mirror

  „O carte genială din partea uneia dintre autoarele noastre preferate.“ – Look

  „O poveste veselă, cu final perfect.“ – Daily Express

  „Louisa Clark este un personaj de vis, iar acest roman va avea un succes uriaș, așa cum și merită.“ – Daily Mail

  „O concluzie amuzantă, profundă și optimistă a trilogiei.“ – Sunday Express

   Jojo Moyes este autoarea bestsellerurilor Înainte să te cunosc, După ce te-am pierdut, Fata pe care ai lăsat-o în urmă, Ultima scrisoare de dragoste, Un bărbat şi o femeie, În căutarea unui destin şi Silver Bay.

Me Before You Series

Verifică disponibilitatea cărţilor în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Serii Cărţi

Cărţi Young Adult

Cărţi-Recenzii Young Adult

20 COMMENTS

  1. Mi-a plăcut foarte mult seria (bine, volumul 2 m-a cam enervat). Totuși, nu cred că primul volum mai trebuia continuat – e perfect așa cum e, cu finalul ăla care m-a marcat…

  2. Am citit cu placere articolul. Pentru ca imi place cum scrie Moyes. Insa, pana acum am evitat aceasta serie. Pentru ca nu sunt pregatita. Va veni o zi si pentru ele…

  3. Mi-a plăcut foarte mult seria, dar consider că ar fi trebuit să se oprească la primul volum. Nu mi-a displăcut faptul că am văzut ce s-a petrecut mai departe cu protagonista, dar aş fi preferat măcar o fantomă a lui Will pe fundal 🙂

  4. După ce am citit primul volum, celelalte parcă nu au mai avut un impact așa de puternic. Dacă ar fi să fac un clasament, primul volum ar fi pe primul loc.

  5. Mi-au plăcut foarte mult primul volum și ecranizarea 🙂 Va trebui să continui seria la un moment dat!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.