„Sed lex, dura lex. Lex malla, lex nulla.”

Stăpânul umbrelor, de Cassandra Clare-Uneltiri întunecate-recenzie

Seria: „Uneltiri întunecate”

Traducere: Roxana Olteanu

Editura: Leda Edge

Număr de pagini: 654

Volum: 2

   O lume, un neam, o viaţă nu sunt singulare. Pot fi mai multe şi depinde de fiecare, de capacitatea unei persoane dacă poate să vadă dincolo de aparenţe şi să încerce să descopere imposibilul. Aparent imposibilul este ceva de neconceput, un cuvânt cu înţelesul dat de dicţionar. Într-o carte capătă, însă consistenţă. În viaţa de zi cu zi este un deziderat, care poate fi atins prin muncă, iar într-o carte…cu ajutorul magiei, imaginaţiei, elfilor luminii şi întunericului, vampirilor şi vânătorilor de umbre. Ceea ce a realizat Cassandra Clare în noul său volum nu lasă de dorit; creează un portal către un tărâm unde orice vis devine realitate, unde intrigile de la Curţile Elfilor te împresoară, fantomele vin şi te doboară, demonii încearcă să ucidă tot ceea ce le stă în cale, dragostea se transformă în blestem. Pe scurt, avem de a face cu o furtună pe golf, de cuvinte, creaturi şi mult prea multe controverse.

   O mică descriere pentru mundanii lumii create de Cassandra Clare: Cine este? Răspuns: autoarea bestsellerului Nr.1 New York Times şi USA Today Doamna de la Miezul Nopţii”, precum şi a seriei „Instrumente Mortale” şi a trilogiei „Dispozitive Infernale”, bestselleruri internaţionale. A mai scris împreună cu Sarah Rees Brennan şi Maureen Johnson, „Cronicile lui Magnus Bane”, iar cu Sarah Rees Brennan şi Maureen Johnson şi Robin Wasserman, „Tales from the Shadowhunter Academy”. De asemenea, este coautoare, împreună cu soţul său, Joshua Lewis, a „The Shadowhunter’s Codex” şi împreună cu Holly Black, a seriei „Şcoala de magie Magisterium”. Cărţile ei s-ai vândut în peste 50 milioane de exemplare în toată lumea şi au fost traduse în mai bine de 35 de limbi, fiind ecranizate într-un film de lungmetraj, „Instrumente Mortale: Oraşul Oaselor” şi un serial TV, „Shadowhunters”. În prezent, Cassandra locuieşte în vestul statului Massachusetts.

   Primul volum al seriei „Uneltiri întunecate” s-a terminat cam în pripă: sicriul lui Annabel Blackthorn a fost cuprins de ape şi de magia lui Malcolm Fade; începe să îşi mişte buzele şi apare acel The End pe care nu îl aşteaptă nimeni deoarece…vrem continuarea. În plus Emma l-a convins pe Mark, fratele parabataiului ei, jumătate elf, jumătate vânător de umbre să joace o piesă de teatru în faţa lui Julian: trebuie să îl mintă, să îl facă să creadă că tânăra s-a îndrăgostit de fratele acestuia. De ce toate acestea? Emma şi Julian sunt parabatai, o legătură care le conferă puteri mult mai mari acestora când sunt pe câmpul de luptă, dar îi face şi neputincioşi fiindcă atunci când unul dintre ei este rănit şi celălalt va simţi durerea, iar sentimentele acestora se transferă de la unul la altul. Sunt o adevărată maşină de ucis demonii, dar puterea aceasta trebuie controlată. Cei doi nu au voie să se îndrăgostească altminteri vor fi răpuşi de blestemul parabatailor: vor acumula din ce în ce mai multă putere şi îi vor distruge pe cei dragi lor. Din păcate Emma şi Julian exact asta au făcut; runele lor sunt din ce în ce mai distructive. Acesta este şi motivul pentru care Emma a apelat la ajutorul lui Mark, singurul care l-ar putea determina pe Jules să renunţe la ea. Din păcate înşelăciunea lor nu prea dă semne de reuşită.

  Între timp, Conclavul i-a trimis pe Centurioni – războinici care au finalizat Şcoala de Solomonie –  să investigheze  apariţia numeroşilor demoni ai apelor. Se pare că magia lui Malcolm nu a murit, ba mai mult l-a reînviat şi atrage numeroase creaturi la ţărm. Conducătoarea Centurionilor are şi un scop ascuns: să conducă Institutul din Los Angeles şi să creeze o nouă lege care să îi excludă permanent pe cei din Lumea de Jos din viaţa vânătorilor de umbre.

  Mark, după cum bine ştim, a ales să rămână alături de familia sa; a renunţat la Vânătoarea Sălbatică, la cerurile nerăpuse pentru a le fi alături fraţilor săi. Cu toate acestea, când află că Kieran, prinţ de la Curtea Elfilor Întunericului, urmează a  fi executat, va urma calea lunii şi se va reîntoarce pe tărâmurile înalte. Nu va fi singur deoarece Julian, Emma şi Cristina îi vor fi alături. Acolo, însă el şi cu Cristina vor fi fermecaţi şi legaţi: nu se vor putea depărta unul de celălalt prea mult altminteri vor sângera până la moarte. Cum credeţi că va vedea Kieran acestea? Nu uităm că Mark e legat de Cristina prin mai mult decât o vrajă.

   Kit sau Christopher Herondale cel dispărut încearcă să se obişnuiască cu noua sa viaţă, pe care de altfel nici măcar nu o dorise. Încearcă să fugă, dar e găsit de Ty şi de Livvy – fraţii mai mici ai lui Julian. Aceştia din urmă îl vor ajuta să se acomodeze şi poate că îi vor deschide ochii lui Kit spre o nouă familie.

   Annabel reînvie şi nu este întâmpinată cu urale, ci cu un război pe cale să izbucnească, peste care adăugăm le coup d’état din Conclav, minciunile spuse de Centurioni, fratricidul, o nouă poveste de dragoste dintre un elf şi o luptătoare. Îi vom reîntâlni pe Clary şi Jace, Magnus şi Alec J. Acţiunea ţine cititorul cu sufletul la gură. Atâtea pagini care lasă loc finalului mult prea repede. Dacă în primul volum al seriei spuneam „De ce nu am continuare?!” acum am rămas fără cuvinte şi aştept ce va urma. Vor rămâne Emma şi Julian împreună şi vor destrăma blestemul parabatailor? Legătura Mark-Cristina-Kieran se va distruge? Îl vor împiedica pe regele elfilor întunericului să preia controlul asupra a tot şi toate? Aceasta este frumuseţea unei cărţi bine scrise: ne determină să ne punem mult prea multe întrebări.

   Volumul este scris la persoana a III-a. Naratorul prezintă, dar personajele sunt cele care arată cititorului cele care se petrec în carte. Acţiunea este complexă, trecem dintr-un plan în altul cu uşurinţă. Dinamica, verbele la timpul prezent, imperfect, perfect compus fac lectorul să se autointroducă în carte, simţind, trăind precum un elf, vânător de umbre, magician. Traducerea este una de excepţie din punctul meu de vedere, parcă un român ar fi scris-o şi nu a redat-o doar. Cadrul spaţio-temporal nu lasă de dorit: acţiunea se petrece în timpul nostru, dar se îmbină cu cele din urmă, cu amintirile unor personaje demult trecute în nefiinţă; spaţiul este atent conturat:

„deasupra Londrei, cerul era lipsit de nori, albastru şi superb. Apele Tamisei, care se desfăşurau în jurul vaporaşului, erau aproape albastre. Semănau cumva cu un ceai în care pui nişte cerneală albastră”,

„coasta muntelui se ridica abrupt din apă; nu era un urcuş uşor. Era un singur indicator pe care scria SPRE FALEZĂ, şi cărarea suia şerpuit printre căsuţele agăţate precar de coastă, la marginea oraşului – aveai senzaţia că în orice moment ar putea să se prăvălească în golful în formă de semilună…marea avea o culoare luminoasă, un albastru intens care strălucea ca un felinar. Nori de culoarea scoicilor acopereau cerul. Era frumos în cu totul alt fel faţă de apusul de la Pacific. În locul culorilor crude ale mării şi deşertului, aici toate culorile erau pastelate: verde deschis, bleu şi roz”. 

Este precum am privi printre cuvinte o pictură.

Lectură plăcută dragi cititori şi nu uitaţi că „ficţiunea e adevăr, chiar dacă nu e realitate. Dacă vei crede doar în fapte şi vei uita de poveşti, creierul tău va trăi, dar inima ta va muri.”.

Notă 10/10.

Cartea Stăpânul umbrelor, de Cassandra Clare poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Review overview
5
***Stanciu Maria Crina (Crina Stanciu)***Salut la toată lumea, mă numesc Crina și sunt la fel de obișnuită ca oricare altă fată, cu mențiunea că îmi place scrisul și cititul. Eu ador tot ceea ce iese din tipar, sunt pasionată de călătorie, de limbile străine, noi culturi. Alții descoperă lumea făcând alpinism sau scubadiving, eu o aflu la picior, cu avionul sau descrisă în paginile unei cărți de aventură, fantasy, crime, dragoste, istorie, ficțiune pentru adolescenți. Abia aștept să elucidez și mai multe mistere aici, alături de ceilalți colaboratori și de voi!

14 COMMENTS

  1. Eu depun marturie ca aceasta recenzie pentru un nou episod din ramificatele serii ale Cassandrei este super-puper!!! Dar cum – pastrand zodia butadelor juridice din deschidere – Testis unus, testis nullus – asteptam noi si noi confirmari de la urmatorii comentatori. 😀

    • Mă bucur mult că ți-a plăcut Marius! Validarea prin marturie, regina a probelor pe buna dreptate, sper sa releve cât de bine scrisă este cartea 😀

  2. Felicitari pentru recenzie, foarte bine facuta! Ai acoperit, in mare, cam toate aspectele. Si mie imi plac foarte mult cartile autoarei, i-am devorat toate seriile din universul vanatorilor de umbre. Insa acest volum m-a cam dezamagit, in special finalul. Parca prea au lalait-o pe la mijloc, pentru ca in ultimele pagini sa condenseze tot. Iar finalul ala… chiar m-a enervat :)) Acum il astept pe urmatorul, dar mai avem ceva de așteptat…

  3. Crina, știu că adori toate cărțile scrise de Cassandra Clare și trebuie să recunosc că plănuiesc de ceva timp să le citesc și eu 😀 Poate trec la fapte în 2018 😀

    Te felicit pentru această recenzie complexă și foarte bine scrisă!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.