Tainele timpului. Țara zeilor – Mihaela Anghel – recenzie

Tainele timpului. Țara zeilor – Mihaela Anghel 

Editura: Editura Petale Scrise

An aparitie: 2022

Nr. de pagini: 196

Gen: romance, paranormal romance, romantic mistic

  Cărțile au fost și vor fi pentru mine cei mai statornici prieteni. Am apelat la ele de fiecare dată când simțeam nevoia să mă relaxez sau voiam să evadez din realitatea cotidiană. Ele m-au ajutat să călătoresc în timp și spațiu, să-mi dezvolt gândirea și imaginația, să retrăiesc primii fiori ai dragostei, să-mi înving temerile și să mă iubesc mai mult. Din nefericire, unele cărți nu mi-au produs nicio impresie sau emoție, însă altele au reușit să-mi pătrundă în suflet cu foarte mare ușurință sau m-au determinat să-mi deschid mintea și să-mi schimb modul de a gândi și de a percepe lucrurile. În această ultimă categorie intră și duologia ,,Tainele timpului”.

  Părerea mea e că autoarea Mihaela Anghel nu poate să scrie simple povești, nu cred că îi stă în fire. În toate cărțile ei găsești un amestec irezistibil de fantezie, aventură, misticism și romantism, în care adaugă ceva al ei, care conferă acestora greutate și valoare. Cărți care îți rămân în memorie pentru că, la momentul lecturării, au avut puterea să te influențeze mental sau spiritual. Iar în dualogia ,,Tainele timpului” găsești multe subiecte pe care să le rumegi.

   Dacă în ,,Tainele timpului. Lumi pierdute”, ni s-a propus o călătorie în timp, alături de personaje, prin lumile dispărute ale Lemuriei și Atlantidei, îndemnându-ne să ne gândim la adevăratele valori ale vieții și la faptele pe care le facem de-a lungul timpului, în ,,Tainele timpului. Țara zeilor” ne trimite în mijlocul unor evenimente ce s-au derulat cu mii de ani în urmă pe teritoriul ocupat de triburile dacice, în perioada anterioară regatului întemeiat de Burebista. Prin intermediul acestei călătorii în timp, avem ocazia să cunoaștem anumite aspecte din perioada dacică, să cunoaștem istoria propriului neam (chiar dacă este vorba despre o ficțiune), să aflăm obiceiurile și credințele dacilor, dar și poveștile unor personaje pe care le-am întâlnit și în basmele românilor, precum Moș Ene, Moș Crăciun, Zâna Zânelor etc.

   Ce m-a surprins plăcut pe mine a fost jocul de imaginație propus de autoare, combinația de istorie și ficțiune, direcția pe care a luat-o povestea profesorului Vasile Toma, dar și teoria conform căruia dacii ar fi preluat învățătura de la vechiile civilizații (,,dacii împărțeau aceleași credințe cu lemurienii și cu atlantii inițiați, care se considerau purtători ai luminii stelelor”), că în Dacia, Țara zeilor, ținutul unde este miezul lumii Varanha, au ajuns întâia oară îngerii veghetori veniți din Cer sau, altfel spus, ,,inițiații atlanți care, presimţind iminenta scufundare a continentului lor, au migrat către alte locuri de pe Pământ, cu o încărcătură energetică suficientă, astfel încât, cel mai probabil, să se poată conecta cu divinitatea”.

  Pe tot parcursul lecturii am fost captivată de maniera în care era descrisă atmosfera acelor vremuri și de modul în care era redat graiul oamenilor (o combinație de dialect moldovenesc și ardelenesc).

  ,,- Noi, dacii, suntem urmaşii Blajinilor cei din vechime, Fiii Cerului, cărora le spunem Urieşi sau Tătâni! De la dânșii am moştenitu tainele timpului şi ale nemuririi! De la noi au pornitu limbile pe care le grăiesc toate neamurile care ne înconjoară. Și de la noi au plecatu toate felurile de a scrie! Iar dacă urmaşii noştri vor uita aiestea, ei vor suferi blestemul dacilor!”

   Cred că a trecut ceva timp de când nu am mai citit o poveste atât de fascinantă, un roman frumos construit, cu o scriitură impecabilă și cu explicații pe înțelesul cititorului, la baza tuturor acțiunilor situându-se iubirea.

   De altfel, am apreciat foarte mult că, în ,,Tainele timpului. Țara zeilor”, povestea de dragoste  este strâns legată de tema reîncarnării. Cu toate că la început am fost puțin nemulțumită că nu-i vedeam prea mult împreună pe Lydia și profesorul Toma, și că acesta din urmă se simțea atras de Zora, ulterior, am descoperit că cele două femei erau una și aceeași în spirit (,,o proiecție a aceluiași spirit, pe trepte diferite de timp”), lucru care pe mine m-a bucurat enorm de mult. Era ca și cum profesorul se îndrăgostea mereu de aceeași femeie.

  ,,- Dar trebuie să-ți mai spun ceva: eu simt în inima mea că noi doi, tu şi cu mine, suntem legați sufleteşte de mii de ani… Dar eu n-am ştiut să urmez Calea Luminii pe care tu ai mers mereu… Eu am rătăcit tot timpul şi am fost nefericit… Acum mă aflu aici şi pentru a-mi învăţa lecţia mea personală, ca să putem fi, în sfârşit împreună, noi doi, în prezentul meu… În acest timp, al tău, n-o putem face, pentru că eu nu exist. Nu poți avea urmaşi cu mine, pentru că asta ar însemna să-ți schimb viața. Ori eu n-am permisiunea să schimb nimic, ci doar să observ. Și să învăţ… Dacă mă ajuți să răzbesc sau să nu dau greş, voi putea rupe, astfel, blestemul pe care singur mi l-am atras, prin acțiunile mele nesăbuite și care ne tot ține departe unul de altul…”

   Acțiunea din ,,Țara zeilor” se continuă de unde a rămas în ,,Lumi pierdute”. Profesorul Vasile Toma este fericit că Lydia, ,,femeia ai cărei ochi pătrunzători îi atinseseră sufletul cu mult timp în urmă”, a acceptat să-i fie soție. Însă fericirea lui este de scurtă durată, pentru că el este nevoit să se supună unei introspecții karmice. Sângele său mai poartă încă în el urmele unor vechi nelegiuiri, așa că trebuie să se purifice, să-şi vindece sufletul şi să-şi răscumpere acele păcate strămoşeşti. I se dă misiunea să petreacă un an inițiatic în Țara Zeilor, adică în Dacia, ca să devină cunoscător al tainelor lumii şi al celor de dincolo de lume, să-și cunoască istoria propriului neam și să-și însuşeşti legile lui Zamolxe.

   Profesorul Toma este determinat să facă orice i se cere pentru a nu pierde şansa de a fi împreună cu Lydia. I se dau straie potrivite epocii în care va ajunge, apoi este teleportat în imediata apropiere a Petrodavei, în perioada anterioară regatului întemeiat de Burebista. Acolo ajunge să-l cunoască pe Brasus, căpetenia unui trib dacic, față de care se trezește inventând o poveste cât de cât credibilă, că vine din Galileea, că îl cheamă Te’oma, varianta în aramaică a numelui său, și că a venit să se inițieze în credința lui Zamolxe.

   Având în vedere că Zora, fata mai mare a lui Brasus vrea să devină preoteasă a lui Zamolxe și e pe picior de plecare înspre Sarmizegetusa, îl ia și pe Te’oma cu ea. Aceasta se dovedește un tovarăș de drum extrem de plăcut. Prin intermediul ei, profesorul ajunge să cunoască tradițiile și obiceiurile dacilor, dar și legile lor strămoșești.

   În drumul lor spre Sarmizegetusa, dau peste tot felul de provocări, însă cel mai greu le este să-și înfrâneze atracția apărută brusc între ei. Zora îi amintește mult de Lydia, femeia pe care o iubește cu toată ființa lui, așa că profesorul speră din tot sufletul să reziste cu bine un an de zile, pentru a se întoarce la iubita lui. De altfel, o legătură carnală între el și Zora nu este posibilă, pentru că bărbatul nu trebuie să fie decât un observator al acelor realități, nicidecum să schimbe destine. Te’oma este decis să nu compromită misiunea și să-şi înfrâneze simțurile, ca să poată, în curând, să se unească cu spiritul celei de care se simte legat încă de la începuturile lumii. Dacă va reuși acest lucru, vă las pe voi să aflați.

   ,,- Omul nu are nevoie de nimic din afară. Tot ce are trebuință se află în interiorul lui. Să nu depinzi de nimeni și de nimic este un drept dobândit prin naştere. Cea mai vătămătoare credinţă este să crezi că altul în afară de tine poate să-ți ia, să te cearnă, sau să te osândească. Omul se poate hrăni din interior cu inteligența lui, cu propria voință și lumină. Tu eşti sămânța și recolta!”

  ,,- Să nu părăsiți niciodată pământurile aistui neam și să nu le daţi vreodată la străini, că veți ajunge în bejenie și veți pieri!

   Izbucni în lacrimi. Dacă ar ști aceşti daci iubitori de glie ce se întâmplă în timpul său, câți dintre urmaşii lor sunt răspândiți prin lumea întreagă și câte dintre teritoriile şi bogățiile noastre le-am înstrăinat de bunăvoie altor popoare, ar renaşte din propria cenușă, precum pasărea Phoenix, şi ne-ar condamna la osândă veşnică pentru faptul de a ne fi vândut țara pe trei arginţi…”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți