Titu Maiorescu-Opere-Critice, traduceri, încercări literare-vol. 2-recenzie

Titu Maiorescu-Opere-Critice, traduceri, încercări literare-vol. 2-recenzie

Opere-Critice, traduceri, încercări literare-vol. 2

Autor: Titu Maiorescu

Editura: Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă

Anul publicării: 2005

Ediție de: Daniel Vatamaniuc

Număr pagini:1126

   După ce am terminat de parcurs o carte de critică literară scrisă de nimeni altul decât Titu Maiorescu, aș vrea să vă spun de data asta câte ceva despre al doilea volum al seriei “Opere” numit “Traduceri – Încercări literare”.

     Pentru cei care încă mai aveți dubii despre cine a fost Titu Maiorescu, el a fost unul dintre cei mai mari critici ai literaturii române. Precursor al lui George Călinescu și Eugen Lovinescu, a fost cel care a definit, într-un fel sau altul, cursul evoluției literaturii de la sfârșitul secolului XIX și început al secolului XX.

   Ceea ce mi se pare interesant legat de viața lui Maiorescu și respectiv a familiei sale ține de evenimentele pe care aceștia au avut ocazia să le trăiască. Astfel, Ioan Maiorescu, tatăl marelui critic, s-a născut în Imperiul Austriac și a decedat într-o formă politică numită Principatele Unite în 1864, la cinci ani după Marea Unire din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Pe de altă parte, Titu Maiorescu s-a născut în 1840 în Țara Românească și a încetat din viață în 1917 în România (cu un an înainte de Marea Unire de la 1918). Toate aceste schimbări politice au avut un efect puternic asupra majorității populației române de la acea vreme, și cu atât mai mult asupra lui Maiorescu. Aceste schimbări au avut cu siguranță impact și în literatura română de la finalul secolului XIX, oferind astfel un mediu propice pentru dezvoltarea culturii literare. Căci ce alt prilej mai bun poate fi decât acela de a interacționa cu oameni care nu vorbesc aceeași limbă cu tine, de a fi în pragul unei încrucișări literare care duce atât la lucruri bune cât și la lucruri mai puțin bune, de a avea ocazia să observi toate acestea și să poți să faci o comparație între ce este bun și ce este rău? Asta cred că s-a întâmplat și cu Maiorescu. Contextul social și politic, precum și oportunitatea de a trăi într-o familie cu posibilități financiare solide pentru a-i sponsoriza studiile în țară și în străinătate au fost rampa lui de pornire. De asemenea, faptul că tatăl său a fost profesor la școala la care el a învățat l-a plasat încă de mic în cercuri culturale la care copiii de rând nu aveau acces.

   Revenind astfel la seria pe care acesta ne-a lăsat-o, volumul doi al seriei “Opere” cuprinde poezii, proze și piese de teatru, adunate de prin toată lumea și traduse de Maiorescu din limbile pe care acesta le stăpânea. Astfel, găsim în acest volum opere din literatura spaniolă, germană, română, braziliană și chineză, care mai de care mai pline de tâlc. Nu voi vorbi despre toate cele ce au fost încadrate între paginile cărții, căci ar fi mult prea mult de discutat. După cum putem observa din acest volum, cultura literară a domnului Maiorescu era foarte vastă. Mă voi concentra însă asupra unei povestioare care m-a impresionat atât prin conținutul cât și prin sursa ei. A fost scrisă de Carmen Sylva. Puțini o știți poate după acest nume, însă cu siguranță știți despre Elisabeta, soție a Regelui Carol I și regină a României în perioada 1869-1914. Foarte dedicată țării pe care o adoptase, a fost implicată în numeroase proiecte printre care scrisul, muzica și pictura. Putea să vorbească foarte bine română, germană, engleză, franceză, greacă și latină. De fapt pseudonimul ei, Carmen Sylva, este un derivat din latină care înseamnă “Cântecul pădurii”.

   Revenind la povestea despre care voiam să relatez, aceasta se numește “Istoria Suferinței”. Este o poveste alegorică în care suferința este personificată în imaginea unei fete. Aceasta mergea din sat în sat, nu era nicăieri acasă, și mai era din când în când primită în casa unuia sau altuia, mai sărac sau mai bogat, mai bun sau mai rău, mai frumos sau mai urât. Aceștia se îndurau de frumusețea și gingășia sa și o invitau în casă pentru a-i oferi un colț de pâine, însă ce nu știau ei era că intra însăși nenorocirea. Pe unde trecea fata, lăsa jale în urma ei. Rolul ei era de a aduce suferință în casele oamenilor. Ea vedea toate acestea și se mâhnea foarte tare, mai ales că de multe ori se atașa de unii dintre ei. O durea sufletul să vadă copiii plângând și părinții disperați. Ar fi vrut să facă orice, să schimbe ceva din toate acestea. A rugat mărul să îi facă obrajii mai rumeni, păsările să îi dea glas mai duios, însă nimeni nu s-a îndurat de sufletul ei plin de durere. A rugat apoi pădurea să îi dăruiască din razele sale de soare pentru a o face fericită. Astfel, o rază i-a luminat fața și a făcut-o pe biata fată de o strălucire sclipitoare, încât cu greu mai puteai să îți iei ochii de la ea. Pădurea i-a zis atunci că nu ar putea să îi dea din razele ei de soare, pentru că altfel ar invita-o toți oamenii în casele lor și ar aduce mult prea multă suferință pe pământ.

   Ceea ce mi se pare interesant este faptul că autoarea a ales tocmai un copil pentru a personifica suferința. Observ în acest caz cele două noțiuni oarecum antagonice: inocența și gingășia unui copil puse în antiteză cu suferința. Un copil aduce bucurie pe când suferința aduce necazuri și nefericire. Nu aș putea să descifrez exact la ce s-a gândit Carmen Sylva atunci când a făcut această alegere, însă ce înțeleg eu de aici este faptul că suferința aceea este în fiecare dintre noi. Indiferent cât de buni, nobili, corecți și principiali am încerca să fim în fața noastră și în fața celorlalți, tot ajungem la un moment dat să rănim pe cineva, chiar dacă ne dorim asta sau nu. La fel înțeleg de aici faptul că, deși ne dorim foarte mult un lucru, acesta ar putea să nu ne fie dat niciodată deoarece ne-ar face fericiți pe de o parte și nefericiți din alte puncte de vedere.

   Cum este cazul fetiței din povestea noastră, ea ar fi mai fericită dacă ar fi mai frumoasă pentru că ar primi-o mai mulți oameni în casa lor, însă nefericirea ei cauzată de suferința oamenilor ar crește înzecit și ar depăși cu mult bucuria de a îi avea lângă ea. Așadar trebuie să învățăm să reflectăm mai mult asupra noastră și asupra a ceea ce suntem. Și mai ales să ne punem mereu întrebarea: ce însemn eu pentru ceilalți și ce impact am eu asupra vieții lor? În această povestioară văd cumva amprenta personală a reginei. Ea era implicată în viață culturală și socială a României. Era dedicată proiectelor umanitare și încerca să ajute pe fiecare cum putea, să aducă un zâmbet pe fața fiecăruia și să alunge suferința din viața unui om în măsura în care putea. Tot așa această alegorie se învârte în jurul a ceea ce înseamnă nefericire și suferință.

   Pe mine personal m-a impresionat destul de mult acest volum de traduceri al lui Maiorescu. Multitudinea de poezii și povestiri pe care le-am citit au avut fiecare câte un înțeles ascuns care îți dă de fiecare dată de gândit. Și mai ales te face să îți dai seama că viața ta este mult mai frumoasă decât credeai că este și că fiecare primește pe măsura a ceea ce poate să poarte în spate. Fericire, tristețe, dragoste, ură, toate acestea sunt oferite în dozajul perfect astfel încât să putem fi împliniți. Acum depinde doar de noi cum vom folosi aceste daruri pe care le primim.

Cartea Titu Maiorescu-Opere-Critice, traduceri, încercări literare-vol 2- poate fi achiziţionată de pe site-ul librăria Libmag.

Recenzii cărţi

Recenzii cărţi Literatură Universală

 

10 COMMENTS

  1. Sincer nu stiu cum ai reusit sa faci o recenzie extrem de interesanta si sensibila dintr-o carte care pare atat de arida. M-a impresionat si pe mine exact aceasta povestire cand am parcurs cateva din traducerile si povestirile culese de
    Maiorescu.
    Felicitari Gabi!

  2. Felicitări pentru recenzia minunată! Deși nu citesc astfel de cărți, tu ai un stil de a scrie despre cartea asta, astfel încât mă determini să îmi doresc să o citesc si eu.

  3. Felicitări Gaby,ai facut o prezentare foarte frumoasa! Sincer nu e genul meu! Din partea mea tot respectul

  4. Wow, bravo ca poti si iti place sa recenzezi asemenea carte! Mie Titu Maiorescu imi aminteste de Bac :))

  5. Personal, m-aș încumeta să citesc cele două volume, întrucât îl admir tare mult pe Maiorescu 🙂

    Felicitări pentru recenzie, Gabriela!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.