Toamna - Ali Smith

Toamna, de Ali Smith – Editura Litera – Recenzie

Toamna

Titlu original: Autumn

Autor: Ali Smith

Editura: Litera

Colecția: Clasici contemporani

Data apariției: 2018

Traducător: Bogdan Perdivara

Număr de pagini: 224

     Despre>Toamna – Ali Smith – recenzie carte

  Ali Smith este o autoare scoțiană, scenaristă, academiciană și jurnalistă. Are o bogată experiență ziaristică și literară, prima sa carte fiind Free love and other stories, apărută în 1995 și premiată cu Saltire First Book of the Year award și Scottish Arts Council Book Award. Scrie articole pentru the Guardian, The Scotsman, New Statesman și Times Literary Supplement. Toamna este prima carte din Cvartetul anotimpurilor. Este o carte dificilă, poate mult prea filosofică pentru unii, dar sensibilă și emoționantă în esența sa.

   Elisabeth și Daniel Gluck au o prietenie ciudată. Ea este născută în 1984, el are peste 100 de ani. Această prietenie se naște încă din copilăria fetei, din curiozitate și mister, dar reușește cumva să dăinuie atâția ani. Totul pleacă din momentul în care Elisabeth are ca temă să îi pună câteva întrebări vecinului ei. Mama sa încearcă să îl ocolească pe Daniel și o roagă pe Elisabeth să inventeze ceva. Compunerea ei ajunge la Daniel, iar acesta încearcă să intre în vorbă cu ea.

  Elisabeth este o fetiță foarte isteață, iar cei doi dezvoltă o prietenie minunată, pe viață. Daniel este fascinat de curiozitatea ei, iar ea este intrigată de faptul că vecinul ei este un om cunoscut, ascultă muzică, știe o mulțime de lucruri, o mulțime de oameni, și are foarte multe tablouri.

”Îmi face multă plăcere să vă cunosc pe amândouă. Până la urmă.

Cum adică până la urmă? întreabă Elisabeth. Nu ne-am mutat decât de o lună jumate.

Prietenii de-o viață, zise el. Uneori îi așteptăm o viață întreagă. Îi întinse mâna. Elisabeth se ridică, străbătu distanța dintre ei și-i întinde la rându-i mâna. Și le strânseră.

Ne vedem mai încolo, neașteptată regină a lumii. Și să nu uităm de oameni, zise Daniel.”

   Chiar dacă romanul debutează fără a-l putea încadra exact în timp și spațiu, dat fiind faptul că Daniel își imaginează că e mort, urmează datele exacte despre Elisabeth – are 32 de ani și așteaptă eliberarea unui pașaport. Daniel se află, de fapt, în spital, iar Elisabeth îl vizitează și îl veghează de câte ori poate. Deși au trecut atât de mulți ani, legătura dintre ei e încă strânsă. Îi leagă, poate, și pasiunea comună pentru artista Pauline Boty, reprezentativă pentru curentul britanic pop-art, deși nerecunoscută la vremea ei.

   Romanul pare un pic inexact, sare de la o idee la cealaltă, de la prezentul lui Elisabeth la amintirile din trecut, la Daniel și la discuțiile avute cu el. Poate că în paginile lui chiar este puțină filosofie. Dar în esență, Toamna este de fapt un roman despre prietenie, iubire și speranță. Mesajul este simplu, dar văzut doar de cei care au răbdare și rezonează. Oare dacă Elisabeth nu ar fi fost genul acela de copil, ar fi reușit să dezvolte o asemenea prietenie de-o viață?

”Portret în cuvinte al vecinului de alături

   Vecinul nostru de alături de lângă casa noastră cea nouă în care ne-am mutat este cel mai elegant vecin care l-am avut până acum. Nu e bătrân. Mama nu mă lasă ca să-l întreb despre cum e să fii vecin cum ar trebui să-l întreb pentru portretul în cuvinte de făcut pentru temă. Spune că n-ar trebui să-l deranjez. A spus că o să cumpere un aparat video și caseta cu filmul Frumoasa și Bestia dacă inventez întrebările în loc chiar să i le pun. Sinceră să fiu, aș prefera să nu îmi cumpere filmul și să-l întreb întrebările, cum e să ai vecini noi și dacă îi pasă sau nu. Aici sunt întrebările care le-aș pune: 1 cum e să ai vecini 2 cum e să fii vecinul cuiva 3 cum e când ar trebui să fii bătrân dar nu ești 4 de ce casa lui e plină cu poze care nu sunt ca pozele de la noi din casă și ultima 5 de ce se aude mereu muzică atunci când te apropii de ușa vecinului nostru.”

  Daniel îi devine mai mult decât vecin, îi devine prieten lui Elisabeth, dar are grijă ca orice informație îi transmite să fie pe înțelesul ei. Ca și copil, ea este precoce, iar lipsa ei de interacțiune cu persoane de vârsta ei se vede în maturizarea subită. Nimic nu este mai frumos decât să găsești un prieten pe viață, un om pe care te poți baza pentru orice și cu care poți vorbi orice. Nimic nu e mai frumos decât să știi că există cineva care se gândește la tine cu dragoste nemărginită.

Cartea Toamna – Ali Smith poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii Toamna, de Ali Smith – în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

recenzii cărţi

Toamna – Ali Smith Literatura universală

***Gabriela Bratu***Mămică de beagle, devoratoare de cărți, curioasă din fire. Sunt o tipă sociabilă, loială celor dragi, iubitoare de animale, dar și de oameni. Îmi place să cred că fiecare din noi are ceva frumos în interior. La fel, îmi place să cred că oricine poate să citească, trebuie doar să vrea! Poate că ingineria nu se pupă extraordinar cu literatura, dar cititul și scrisul sunt viața mea. Am răbdare, însă fără să mă calce cineva pe coadă. O dată ce sunt stârnită, chiar îmi pun ambiția să fac un lucru. Și mai ales, să-l fac bine!

7 COMMENTS

  1. Felicitari pentru recenzie! Poza e superba, foarte sugestiva! Totusi, recunosc, cartea nu prea pare genul meu.

  2. Felicitari pentru recenzie! Ali Smith e un autor care imi face cu ochiul de ceva timp 😀

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.