Un apartament la Paris -

Un apartament la Paris, de Guillaume Musso – Editura ALL -recenzie

Un apartament la Paris

Autor: Guillaume Musso

Titlu original: Un appartement à Paris

Traducerea: Liliana Urian

Editura: ALL

Data apariţiei: octombrie 2018

Număr  pagini: 432

Gen: Thriller

Te afli în fața unui thriller irezistibil, pe care pur și simplu nu îl vei putea lăsa din mână. Așa cum te-ai aștepta de la orice poveste care poartă semnătura lui Musso. În rest, tot ceea ce ține de acest roman este 100% surprinzător.

,,Dintr-o eroare informatică, Madeline și Gaspard au închiriat același apartament în Paris. Acest spațiu, care i-a aparținut celebrului pictor Sean Lorenz și i-a servit drept atelier, se dovedește a fi de-a dreptul seducător. Devastat de asasinarea fiului său, Lorenz murise cu un an în urmă, la numai 49 de ani. Pentru că picta puțin, iar operele lui își câștigau imediat statutul de capodopere, acum ajunseseră aproape de negăsit și valorau enorm.

Pentru Madeline și pentru Gaspard, această descindere în intimitatea pictorului se va transforma într-o experiență ciudată și răvășitoare. S-au trezit parcă într-o altă dimensiune, un spațiu familiar și în același timp marcat de o serie de necunoscute. Fascinați de povestea lui Sean Lorenz, cei doi află că pictorul a lăsat în urma lui trei tablouri încă nedescoperite. Atunci decid să își unească forțele pentru a le găsi. Dar tragica anchetă care va scoate la iveală secretul lui Lorenz le va schimba viețile pentru totdeauna. Fiecare dintre ei va fi pus în situația de a-și înfrunta proprii demoni pe parcursul acestei aventuri contracronometru.”

     Guillaume Musso și-a câștigat pentru totdeauna un loc în topul preferințelor mele literare încă de acum cinci ani, după ce am citit, pentru prima oară, un roman semnat de el. De atunci, nu pierd nicio ocazie pentru a-mi declara admirația față de acest romancier care face din imposibil ceva posibil. Întotdeauna a reușit să mă surprindă cu povești inedite, intrigi întortocheate și finaluri imprevizibile. Musso are un stil care poate părea ușor de înțeles, dar care de fapt presupune un fel de joc de-a șoarecele și pisica cu cititorii. Te îndeamnă să-ți pui la treabă micile celule cenușii și să așezi la loc toate piesele de puzzle. De fiecare dată când citesc o carte scrisă de el (le-am citit și recitit pe toate), am în minte câteva idei, dar niciodată nu reușesc să nimeresc din prima scenariul potrivit. Autorul are grijă să-mi strecoare câteva capcane și să mă îndrume pe piste false. La final de lectură, ajung să mă simt precum un pește prins în cârlig. Același lucru mi s-a întâmplat și după ce am terminat de citit romanul de față.

   M-am bucurat nespus de mult atunci când am aflat că se lansează o nouă carte semnată de Musso. Eram atât de entuziastă și încântată, încât nici nu m-am gândit să citesc descrierea sau să aflu părerea celorlalți cititori. Eram convinsă că ,,Un apartament la Paris” va fi pe gustul meu. Dar… Stupoare! După primele capitole, am constatat că ceva scârțâie. Povestea, personajele, stilul de scriere, nimic din toate astea, nu-l reprezentau pe Musso. Parcă citeam opera altui autor. Acțiunea mi s-a părea puțin cam lentă, personajele mult prea enervante, iar misterul lipsea cu desăvârșire. Mă bulversa faptul că autorul se axa mai mult pe opera pictorului Sean Lorenz și pe latura psihologică. Nu înțelegeam de ce și-a dorit o protagonistă atât de nervoasă, țâfnoasă și iritantă, predispusă la acte de violență, și cu un limbaj brutal. Nici povestea nu-mi părea a avea vreun farmec pentru că știam deja cine este criminalul. Apoi, m-am trezit că povestea se schimbă cu 180 de grade. Ritmul descoperirilor care se accelerau pe parcurs ce mă afundam în poveste, m-a năucit complet. Nu-mi venea să cred ceea ce descoperisem. Sau, mai degrabă, nu voiam să accept implicațiile care decurgeau din asta.

,,Madeline și Gaspard profitaseră din plin de timpul care se prelungea în periplul lor pentru a asambla piesele unui puzzle macabru. Povestea unei copilării ucise. Cu o violență care, în cele din urmă, a dat naștere unei violențe înzecite. Cu o cruzime și o barbarie cotidiană care, mulți ani mai târziu, vor alimenta o nebunie ucigașă. Povestea unei bombe cu ceas.“

   Faptul că în poveste a fost introdus și un criminal în serie, altul decât cel care a înfăptuit crima, mi-a     confirmat ideea că Musso și-a propus, de la bun început, să mă conducă pe alt drum. Am încercat tot timpul să pun la loc toate piesele de puzzle, să le îmbin cum trebuie, dar nu am văzut nicio clipă că acest maestru păpușar al literaturii franceze, a avut grijă să-mi distragă atenția de la piesa cea mai importantă. Pur și simplu m-am lăsat manipulată. Din nou!

    Până la urmă am avut parte de un spectacol pe cinste, un spectacol frumos. Povestea banală de la început, cea despre un scriitor bețiv, o polițistă cu porniri suicidare și o presupusă crimă cu autor cunoscut, s-a transformat într-o cursă contracronometru. Finalul mi-a schimbat total impresia. Nu este o carte wow precum ,,Mâine” (pentru mine reprezintă cel mai bun roman al lui Musso), dar merită să o citiți. Nu am să spun prea multe lucruri, dar un lucru e cert: după părerea mea, cartea ar fi trebuit să poarte titlul ,,Miracol de Craciun”.

,,Povestea funestă a lui Lorenz era marcată de cadavre, de fantome, de morți vii. De destine secerate, arse, carbonizate de focul pasiunii și al creației.

Arta este un incendiu care se naște din cei mistuiți de focul ei.”

     Madeleine Greene a fost polițistă mai mulți ani, atât în brigada criminalistică din Manchester, cât și la New York, unde se ocupase de cazurile vechi, rămase nerezolvate. De mai mult timp se scufunda într-o depresie profundă din cauza problemelor profesionale și personale. În urmă cu cinci ani, a trăit o poveste de dragoste care a durat mai bine de un an. Pentru acel bărbat a părăsit Parisul, s-a mutat în Manhattan și și-a schimbat serviciul. Timp de șase luni, a încercat chiar să aibă un copil, care n-a venit însă niciodată. Apoi bărbatul s-a reîntors la fosta lui soție cu care avea deja un copil. A făcut tot s-a putut pentru a-l păstra, dar n-a fost de ajuns. A trecut printr-o perioadă dureroasă și, tocmai când credea că a reușit să meargă mai departe, l-a întâlnit într-o galerie de artă și asta i-a sfâșiat inima. Toată disperarea pe care a resimțit-o în fața fostului ei amant s-a transformat într-o cumplită senzație de vid. Ca să-și oblojească rănile sufletești, așa cum proceda de câțiva ani încoace, revine la Paris, în preajma Crăciunului.

     La rândul său, Gaspard Coutances, un scriitor francez care locuiește de mai mult timp în Statele Unite, revine și el la Paris, în căutarea inspirației. Și-a impus o lună de izolare pentru a-și scrie noua piesă de teatru. Obișnuit să ducă o viață solitară, Gaspard disprețuiește atât de mult acest oraș – și perioada de Crăciun în special -, încât n-are nicio problemă să stea închis în casă.

     Printr-o greșeală misterioasă, Madeleine și Gaspard, ajung să închirieze același apartament. Acest spațiu care i-a aparținut pictorului Sean Lorenz este de-a dreptul seducător, și niciunul dintre chiriași nu are de gând să cedeze. Mai ales că fotografiile de familie, monografia consacrată operei lui Lorenz, dar și povestea depănată de galeristul Bernard Benedict, moștenitorul și executorul său testamentar, le stârnește curiozitatea în privința vieții pictorului.

   Devastat de asasinarea fiului său, Sean Lorenz murise cu un an în urmă. Pentru că picta puțin, iar operele lui își câștigau imediat statutul de capodopere, acum ajunseseră aproape de negăsit și valorau enorm. Pe baza celor declarate de galerist, chiar înainte să moară, Lorenz realizase trei tablouri, care încă nu au fost descoperite. Fascinați de povestea acestuia, Madeleine și Gaspard decid să-și unească forțele pentru a găsi aceste tablouri. De asemenea, curiozitatea o împinge pe Madeline să ancheteze moartea micuțului Julian.

,,Opera magnetică a lui Lorenz îi adusese împreună. Ea exercita asupra lor o influență inexplicabilă. Tot ceea ce, într-un fel său altul, avea legătură cu pictorul – sensul picturii lui, zonele de umbră din viața sa – căpăta pentru ei o aură de mister și promisiunea irațională că, odată deslușite, secretele lui Lorenz urmau să devină secretele lor. Fără să și-o mărturisească, Madeline și Gaspard se agățau amândoi de convingerea absurdă că aceste secrete aveau să le dezvăluie un adevăr, căci, încercând să dea de urma acelor tablouri, ei căutau în același timp o parte pierdută din ei înșiși.”

    Se pare că, în timp ce Lorenz era la New York  pentru a asista la o retrospectivă a operei lui, Penelope și fiul său au fost răpiți pe o stradă. După câteva ore, pictorul primise o cerere de răscumpărare de milioane de dolari, însoțită de degetul tăiat al copilului. În ciuda plății sumei, numai Penelope fusese eliberată. În timp ce băiețelul a fost înjunghiat sub ochii mamei lui de către o fostă prietenă a lui Lorenz, o pictoriță recidivistă de origine chiliană cunoscută sub numele de LadyBird. Imediat după acest eveniment tragic, ucigașa s-a sinucis. Dar misterul morții încă mai planează pentru că nici până în prezent nu a fost găsit trupul băiețelului.

     Potrivit articolelor pe care Madeleine le-a citit, totul dădea de înțeles că femeia acționase singură, fără complicitatea nimănui. Moartea băiatului nu lăsa loc de îndoială. Sângele lui fusese găsit peste tot. De asemenea, Penelope afirmase tot timpul că fiul său fusese înjunghiat sub ochii ei, însă nu avusese mintea limpede. Fusese desfigurată la față, coastele rupte, pieptul perforat.  Dacă ea nu a văzut clar ce s-a întâmplat? Dacă a fost doar o macabră înscenare? De ce până în momentul morții sale, Lorenz fusese convins că fiul său era încă în viață? Cine este bărbatul căruia Lorenz îi ceruse ajutorul ca să afle adevărul? De ce copilul nu mai era în ascunzătoarea chilianei când poliția a dat asaltul? Știm că răpitoarea s-a aruncat în fața trenului, dar ce s-a  întâmplat cu copilul? Ce legătură există între cazul unui criminal în serie și răpirea băiețelului? Și de ce nu se găsise niciodată trupul lui Julian? Oare chiar există cele trei tablouri? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

“Ultimele zile fuseseră neașteptate, pline de surprize. Când ajunsese la Paris, în urmă cu cinci zile, nu bănuia nicio clipă că, în loc să scrie o piesă de teatru, avea să îmbrace echipamentul de speolog al propriei sale vieți pentru a se lupta cu demonii săi și pentru a-și descoperi trăsături de caracter pe care le credea pierdute pentru totdeauna.” 

Cartea Un apartament la Paris – Guillaume Musso poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii Un apartament la Paris – Guillaume Musso – în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

recenzii cărţi

Un apartament la Paris – Guillaume Musso – Editura ALL – recenzie carte

 

Review overview
4
***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

28 COMMENTS

  1. Clar trebuie sa o citesc.Imi place Musso si eram curioasa cum e cartea.Felicitari Alina!

  2. Excelentă recenzie, Alina. Nu am citit nimic de autor, deși am una sau două carti in bibliotecă.

  3. Super recenzia, Alina! Felicitări! M-ai tentat foarte tare, abia aștept să citesc și eu cartea. Și pe mine m-a uluit mereu Musso cu loviturile de teatru pe care le dă în final.

  4. Am citit cu mult interes impresiile tale, felicitări, foarte bună recenzie! Cartea va urma şi la mine în curând la citit, abia aştept s-o savurez, sunt fan Musso de când am citit prima carte semnată de el şi nici una nu m-a dezamăgit până acum.

  5. Perfect de acord cu tine! Prima parte a scârțâit rău! A început să fie din ce in ce mai interesanta și mi-a plăcut mult până la urmă.

    • A fost pentru prima data cand am simtit un strop de dezamagire din cauza inceputului. Abia dupa ce a fost introdusa povestea criminaluli in serie, cartea a inceput sa devina interesanta. Totusi, nu inteleg nici acum de ce Musso s-a axat atat de mult pe opera lui Lorenz. As fi preferat ca totul sa se invarta in jurul rapirii…

  6. Datorita tie, vreau si eu sa o citesc, doar ca in franceza 🙂

    Felicitari pentru recenzie!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.