Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Un Crăciun tradiţional de Lucian Dragoş Bogdan
Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Acum, când am ajuns la vârsta la care ritmul vieții pare să-și mai intre-n matcă, îmi dau seama că orice eveniment are o semnificație particulară pentru fiecare dintre noi. Folosim același nume pentru o sărbătoare, dar fiecare dintre noi îi dă alt sens. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Pentru mine, de exemplu, Crăciunul n-are însemnătatea numită, îndeobște, tradițională. Istoria unui prunc divin născut într-o iesle, la căpătâiul căruia au venit trei magi călăuziți de o stea pentru a-i aduce ofrandă, a constituit o poveste frumoasă doar câtă vreme am fost copil. Dar, chiar și atunci, n-o consideram a fi altceva decât o născocire plină de farmec din orice carte de basme.
Nici colindele nu mă fac să tresalt. Dacă tot e să le-ascult, le prefer pe cele americănești, ce-mi transmit un sentiment mult mai clar de liniște, de sărbătoare, de bucurie. Și, cum concepțiile mele despre univers nu se potrivesc felului imaginat de creștinism, nici mersul la biserică nu reprezintă o îndeletnicire a mea.
Ce rămâne, atunci? Căci, trebuie să spun, Crăciunul este pentru mine o sărbătoare tare dragă. Ei bine, el are legătură cu febra pregătirilor. Cu încercarea ca, măcar în acele momente, să fiu mai liniștit în suflet, mai blând, mai bun. Cu mirosul de perdele proaspăt spălate, de sarmale ce fierb la cuptor, de cozonaci rumeniți, de cetină. Cu brad împodobit și luminițe colorate, ce dau încăperii un aer magic. Cu cadouri împărtăşite cu familia. Cu dimineți și seri liniștite, alături de cei dragi, când simt că viața chiar are un sens mai profund decât o goană nebună. Când tot universul se centrează, când mă simt Acasă.
Așa mi-am trăit eu, an după an, Crăciunul. Și totuși, a existat un moment în timp când mi l-am petrecut în mod tradițional. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Eram student pe vremea aceea, iar prietena mea era dintr-o localitate aflată undeva în regiunea Crişanei. În anul acela, stabiliserăm să ne-mpărțim sărbătorile – Crăciunul să-l facem acolo, la ea, iar Revelionul la mine, la Alba Iulia. Și uite-așa, în ajun de sărbătoare, m-am pus la drum.
Preț de câteva ore, cât a durat schimbul între trenul cu care venisem de la Alba și cel ce pleca spre Oradea, m-am preumblat prin Cluj, orașul unde-mi petreceam studenția. Am avut ocazia să-l văd altfel, schimbat, pregătindu-se de importantul eveniment. Erau brazi peste tot, oameni grăbiți mergeau să cumpere ultimele cadouri, unii mai harnici se porniseră cu colindatul din vreme… Era frumos, mai ales că ninsese, dar m-am plictisit să umblu aiurea pe străzi. Am ales să mă duc la cinema, și, pentru prima și ultima dată în viața mea, am fost singurul spectator în sala aceea imensă. M-am simțit important să văd că filmul rulează doar pentru mine, dar nu-i mai știu acum nici titlul, nici acțiunea.
Am pornit apoi mai departe, în ritmul legănat al trenului, traversând zone cu peisaje superbe. Căci nu puține erau locurile în care muntele își dădea pe ceafă cușma de omăt și privea prin găvanele peșterilor la arătarea ce trecea șuierând pe drumul de fier. Când i se părea că nu-l vede nimeni, pășea tăcut spre șine, întinzând curios degetele noduroase, cu ace verzi în capete. Fără gânduri, fără griji, fără treburi, mi-am permis să mă cufund în basmul acela, prizonier al unei lumi ce, de n-ar fi fost trenul, ar fi putut părea desprinsă din orice veac, mergând în urmă până hăt! pe vremea când cine-știe-ce triburi își duceau traiul pe-acolo. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
M-am rupt din vraja aceea doar pe când s-a apropiat ora sosirii mele la destinaţie, atent să nu ratez cumva stația unde nu mai coborâsem niciodată. M-am descurcat. Prietena mea mă aștepta, căci grădina casei sale se-ntindea până-n gară. I-am cunoscut apoi părinții, doi oameni foarte de treabă, care s-au străduit să-mi facă șederea acolo cât mai plăcută. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Seara – căci în perioada aceea a anului se-ntunecă tare repede! – a decurs, firesc, cu împodobirea bradului și tot felul de pregătiri pentru Sărbătoare. Apoi, pe când deja mă așteptam ca scenariul să continue așa cum eram eu obișnuit, am pășit pe nesimțite în Crăciunul Tradițional.
Au venit colindători. Gălăgioși, în multe ture, cântându-și care mai cu har, care mai fără, melodiile învățate. La toate am fost prezent, căci nu se putea altfel, încercând să înțeleg din ce se năștea bucuria gazdelor mele ascultând, ore-n şir, colindele cu pricina. N-am priceput, dar, ciocnind pahar după pahar cu musafirii, de la o vreme nici nu mi-a mai păsat. Ba chiar am început să îngân, numai pentru mine, în rând cu vocile ce mă acopereau, „Iată vin colindători / Florile-s dalbe / Și se țin de subsuori / După cinci halbe”, „Am plecat să colindăm / Domn, Domn să-nălțăm / Până când ne îmbătăm”, ori „Scoală gazdă din pătuț / Și ne dă un coniecuț”, „Astăzi s-a născut Hristos / Mesia chip luminos / Lăudaţi şi cântaţi / Şi-o pălincă luaţi”.
După ce s-a isprăvit spectacolul – mult după miezul nopţii! – și ultimii urători au plecat pe la casele lor sau ale altora, după cum le era gândul, am văzut că întreaga casă se pregătea de culcare. Pentru mine, acela era momentul când trebuiau să se-mpartă darurile făcute celorlalți. Cum nu părea să se-ntâmple asta, mi-am zis că obiceiul în casa aceea era, poate, să fie găsite a doua zi dimineață sub brad.
Odată cu sosirea zorilor, strecurându-mă tiptil, am observat însă că nu era nici vorbă de așa ceva. Nedumerit, mi-am întrebat prietena cu privire la lucrul acela de neînțeles. Râzând cu drag, mi-a explicat că la ei sunt importante tradițiile, nu partea comercială – ce era rezervată numai celor mici. Timid, i-am spus că eu adusesem câte ceva pentru fiecare, învățat cu obiceiurile mele, iar ea m-a ajutat să-mpart cadourile. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Ei, dar dacă până acum povestea a arătat doar o mică nepotrivire – diversitate, aș numi-o acum, la o vârstă mai înțeleaptă – cele ce aveau să urmeze m-au dus unde nici cu gândul n-am gândit.
Mândra mea mi-a adus la cunoștință că, așa cum era datul, urma să mergem cu toții la biserică, la slujba de Crăciun. Am oftat în sinea mea, dar eram învățat să respect obiceiurile casei în care adăstam, așa că m-am hotărât să-mi port crucea. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Hm, ironică asociere de termeni…
M-am mai învârtit o vreme prin casă, încercând să văd cu ce puteam fi de folos și tot trăgeam cu ochiul spre bucătărie, așteptând pregătirea micului dejun. Dar, ca și cum un duh necurat pusese stăpânire pe încăperea cu pricina, nimic nu părea să se lege între frigider, cămară și masa pe care, cu o seară înainte, stătuseră grămezi de prăjituri și alte bunătăți, alături de pahare cu vin și tărie. În cele din urmă, n-am mai rezistat și-am întrebat în șoaptă când avea să se producă mult-așteptatul eveniment.
– La biserică se merge pe nemâncate, a venit răspunsul. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Blasfemie! Am privit siderat chipul drag, incapabil să înțeleg enormitatea auzită. Cum adică, micul dejun, masa fără de care ziua nu poate începe, era șters din meniu? Iar noi aveam să luăm primele îmbucături abia după orele prânzului? Am simțit pământul cutremurându-se sub mine.
– Dar… cum? am bălmăjit. Nu pot ieși din casă fără să mănânc ceva.
Prietena mea m-a privit din nou cu drag și mi-a dat o sărutare. M-am mai înmuiat, plin de speranță. Dar, însoțită de un zâmbet cuceritor, sentința a rămas aceeași:
– După ce venim de la biserică.
Privirea mea de cățeluș n-a înduplecat-o, însă mi-a atras un aliat neașteptat. Mama ei a observat că nu era ceva în regulă şi a venit să se intereseze despre ce e vorba. Când a aflat de necazul meu, pe dată s-a înmuiat şi-a intrat degrabă în bucătărie.
– Hai să-ţi dau ceva de mâncare! m-a chemat cu dulceaţă-n glas.
Ei, dar ţi-ai găsit! Fiică-sa n-a vrut s-o lase-n ruptul capului să calce acea cutumă.
– Mănâncă odată cu noi! a încheiat ea discuţia pe un ton ferm.
Şi uite-aşa, privit cu milă de mamă, n-am mai cutezat să deschid gura şi-am aşteptat, stoic, să vină vremuri mai bune. Chiteam eu să mă aciuiez undeva într-un colţişor de biserică, nevăzut de nimeni, şi-acolo să visez în tihnă la bucate aburinde, lingându-mă pe buze şi numărând orele, minutele, ba chiar secundele ce mă despărţeau de festin.
Ei, dar socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din… biserică. Când am ajuns la uşa lăcaşului cu pricina, am aflat că la ţară obiceiul era ca bărbaţii să stea în faţă, iar femeile în spate. Iac-aşa s-a dus cu pitularea mea într-un ungher. Neavând ce face, m-am dat după tatăl prietenei mele, care-a vrut musai să stăm cât mai în faţă, la vedere. Pasămite, era mândru de ficiorul cu care fata lui venise-acasă. Acuma, nu mă deranjează când oamenii îşi fac o părere bună despre mine, dar nu era nici momentul, nici locul potrivit pentru aşa o bucurie. Nu de alta, dar nefiind nici mic de statură, mă vedeam ca un far, iar oamenii trăgeau continuu ocheade spre mine, cercând probabil să-şi dea seama ce hram port.
Prin urmare, aflându-mă eu acolo ţinta tuturor privirilor, n-am îndrăznit să-mi fac metehnele cu care eram învăţat în cele biserici, adică să mă uit pe pereţi, cu mâinile la spate, ignorând tot ce se-ntâmplă în jurul meu. M-am crucit de câte ori au făcut-o ceilalţi. Am îngenuncheat alături de ei. Ba am murmurat şi „Tatăl nostru” când i-am văzut pe ceilalţi făcând la fel. De data asta, nu mi-am mai permis să pocesc vorbele, ca la colindele de cu seară, că, deh! nu se cuvenea. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Şi-uite aşa, dragii mei, am suportat eu cu mare trudă ore-n şir de vorbe ce pentru urechile mele erau fără noimă, cântări ce nu mă făceau să tresalt, cruceli şi-ngenuncheri cât putea să ducă sufletul meu păgân. Încă şi-acum, când mă-ntreabă cineva de ce nu-mi fac cruce-n biserică, măcar de ochii lumii, răspund:
– Mi le-am făcut pentru viaţa asta şi încă vreo două ce-or fi să vină!
Se spune că, atunci când eşti în culmea disperării, ai ocazia adevăratelor revelaţii. Ei bine, cum eram eu mai amărât, plângându-mi soarta crudă, am avut epifania existenţei lui Dumnezeu. Aproape înlăcrimat, cu inima suferindă şi întrebându-mă ce rele aşa mari săvârşisem la viaţa mea, de treceam prin caznele acelea, am ridicat privirea spre cupola bisericii. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Spre marea mea uluire, aceasta s-a despicat în două, iar lumina şi slava m-au orbit pentru o clipă. Când am deschis din nou ochii, l-am văzut pe Domnul creştinilor aşezat pe tronul său ceresc. De-a dreapta sa, Sfântul Petru venise cu oareşce chestiuni, dar Dumnezeu l-a oprit cu un gest blând.
– Te rog, i-a spus, lasă-mă câteva clipe. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Şi-a aţintit apoi ochiul lui atoatevăzător asupra mea şi mi-a şoptit, cu dragoste în glas:
– Iartă-mă, dar nu mă pot abţine să nu savurez momentul acesta!
Paradoxal, revelaţia nu m-a înfuriat. Dimpotrivă, m-a amuzat teribil şi-am râs alături de el. Sufletul mi s-a uşurat pe dată, iar întregul chin s-a risipit ca un fum. Până la finalul slujbei eram deja împăcat, ba chiar vesel. Iar când am fost să ne-mpărtăşim – sau cum s-o chema obiceiul cu pricina – iar tatăl prietenei mele m-a prezentat preotului, am fost amabil, ba chiar prietenos.
A venit apoi și masa mult-așteptată, la care m-am înfruptat ca un lup flămând ce eram. Tot în iarna aceea, am umblat prin nămeți o zi întreagă ca să căutăm o vulpe prea băgăcioasă. Dar asta e o altă poveste, pe care dacă mi-oi mai aminti-o cumsecade, o să v-o istorisesc altădată, când om mai sta la o cană de vin fiert în fața șemineului. Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Acu, deodată, mai zic doar atât: nu-mi doresc să mai petrec Crăciunul tradiţional. Îl prefer pe-al meu, ce se trage din sărbători păgâne. Dar a avut și acela farmecul său, iar eu mă amuz încă şi acum când mi-l aduc aminte.
Un Crăciun tradiţional – Lucian Dragoş Bogdan
Lucian-Dragoş Bogdan (n. 16 iulie 1975, Alba Iulia), a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În prezent este educator şi coordonator la Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi multiple Alba Iulia şi administrator al unei firme. Locuieşte în Alba Iulia. A debutat în 1991, în nr. 17 al ziarului Alba Forum cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A mai publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, EgoPHobia, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus. Este prezent în Almanahul Anticipaţia 2016 şi în antologiile Argos Doi, Dincolo de orizont şi Exit. Povestiri de dincolo. În anul 2015 a primit premiul RomCon pentru cea mai bună povestire SF a anului 2014 („Dincolo de orizont”) şi premiul I la a XXX-a ediţie a Concursului Naţional de Proză Scurtă Helion („Doar atât: scriu”). Povestiri publicate in volumele: ”Domino”, ”Domino 2-Misterele Râşnovului”, ”Exit Plus-povestiri de dincolo, ”Noir de Bucuresti”,”Schiţe de iubire- antologie romance”. Împreună cu Teodora Matei: ”Un străin în regatul Assert”,”Sindromul Charlotte.”,”Maya”,”Omul Fluture”.
Cu Teodora Matei si Daniel Timariu: ”3.4”, şi numai cu Daniel Timariu: ”Când penele roşii vor plânge. Ciudatul caz al umbrelor”.
Romane semnate Lucian Dragos Bogdan: ”Cartea Haosului”,”Parfumul Cracoviei”,”Frontiera 1”,”Frontiera 2”,”Ultimul Flux”(un roman din universal Frontierei), mai e și „Vraciul de pe norul interior”, care, la fel ca „Ultimul flux”, cele două volume din „Frontiera” și nuvela „Când penele roșii vor plânge”, face parte din universul Frontierei/ ”Uneori când visez”,”Pânza de păianjen”, şi seria “Vagabond: ”Vânătorii de capete”,”Apărarea Siciliană” şi “Picătura Chinezească”
Superba povestea! M-ati facut sa rad! Mi-a placut foarte mult!
Am ras cu lacrimi!Multumim Lucian!
Frumoasa poveste! Felicitări
[…] ultimă apariție pe anul acesta o reprezintă povestirea Un Crăciun tradițional, publicată pe site-ul Literatura pe tocuri, care relatează un eveniment real, amuzant, prin care […]