„Că ar fi putut muri de mâna mea părea atât de just, încât era totodată irezistibil.”

Un proiect sângeros, de Graeme Macrae Burnet-Editura Art-recenzie

Titlul original: His Bloody Project

Editura: Art

Colecția Musai

Anul apariţiei: 2015, 2017

Traducere din limba engleză și note de: Alex Văsieș

Număr pagini: 474

Gen: Crime

Cotație Goodreads: 3,94

Roman finalist Man Booker Prize 2016

   Nici nu știu cum să încep să vorbesc despre acest roman. Este unul atipic, cum nu am mai citit până acum. Este despre crimă și criminali (un anume criminal), însă nu aparține nici unei categorii clasice: nici thriller, nici polițist, nici acțiune și nici mister.

   În majoritatea romanelor polițiste sau thriller, avem de a face cu o anchetă, cu o crimă nerezolvată, cu stabilirea identității vinovatului. „Un proiect sângeros” nu este despre nici una dintre variantele de mai sus. Da, avem o crimă, chiar una triplă și atroce, dar știm de la început cine este autorul. Nici motivul nu pare să ascundă vreun mister. Roderick Macrae, fiul arendașului John Macrae, l-a ucis pe Lachlan Mackenzie, pentru supărările cauzate de acesta tatălui său.

   Acțiunea se petrece în Scoția secolului XIX și este inspirată de faptele lui Pierre Rivière, un țăran care în aceeași perioadă, și-a ucis trei membri ai familiei, după care a povestit totul în scris. Autorul și personajul au același nume de familie, Macrae, inducându-ni-se ideea că Roderick este un strămoș îndepărtat al său. Astfel, este sporită impresia de autenticitate:

„În primăvara lui 2014, m-am lansat într-un proiect pentru a afla câteva informații despre bunicul meu, Donald „Vagabondul” Macrae, care s-a născut în 1890 în Applecross, la patru sau cinci kilometri mai la nord de Culduie. În timpul cercetării mele la Centrul de Arhivare din Iverness s-a întâmplat să dau peste niște tăieturi din ziare care descriau procesul lui Roderick Macrae, iar cu ajutorul lui Anne O’Hanlon, arhivista de acolo, am descoperit, manuscrisul care constituie cea mai mare parte a acestei cărți.”

   Cartea este alcătuită din mai multe părți, toate despre cazul Roderick Macrae: mărturia acestuia, rapoartele medicale, fragmente din cartea fictivă a medicului Bruce Thomson, cu privire la psihologia criminalilor, procesul. Dintre toate, procesul mi s-a părut cel mai interesant, urmat de fragmentele din cartea specialistului.

   Cum am mai spus, romanul este atipic: începe cu crima deja săvârșită și cu identitatea criminalului, asupra căreia nu avem niciun dubiu. Roderick Macrae i-a ucis cu brutalitate aproape pe toți membrii familiei Mackenzie, pe înaltul ofițer, pe fiica și pe fiul acestuia, după care și-a mărturisit faptele. Nici o clipă nu a negat că el ar fi comis crimele, atitudinea sa fiind de o seninătate uimitoare.

   Avocatul său i-a cerut să scrie o relatare cuprinzătoare asupra faptelor și a cauzelor ce le-au determinat. Aceasta este cea mai mare parte a romanului: confesiunea „de la Ana la Caiafa” a acuzatului, în care își povestește toată viața, culminând cu momentul crimei. Aflăm că s-a născut în Culduie, un sătuc uitat de lume din Scoția, că trăiește, de când s-a născut, într-o căsuță, împreună cu tatăl, sora și cei doi frați mai mici; că mama sa a murit la nașterea altui frate, înainte cu un an de crimă. Că tatăl său era violent, dur și habotnic. Aflăm, mai ales, lucruri despre tensiunea dintre familia sa și Lachlan Mackenzie, zis „Zdrahonul”. Lucrurile nu au mers niciodată bine între acesta și familia Macrae, dar de când a fost ales înalt ofițer în acea zonă (o funcție potrivit căreia se ocupa de toate problemele locale), situația a devenit și mai tensionată: ofițerul abuza de puterea sa, provocându-le tot felul de neplăceri celor din familia Macrae. Din acest punct de vedere, sunt reflectate nedreptățile din acele vremuri feudale: bogații aveau toate drepturile, cei săraci munceau pentru ei  și nici măcar nu erau autorizați să cunoască legile. „Legile”, un termen arbitrar, care depindea de cel care le aplica, în speță, de ofițerul Lachlan Mackenzie.

   Mărturisirea lui Roderick ne vorbește și despre relațiile sale cu alte persoane: iubirea purtată mamei sale și durerea simțită la moartea acesteia, buna înțelegere cu sora sa, Jetta, de care era nedespărțit în copilărie, prietenia cu ajutorul de vânător, prima dragoste, simțită chiar pentru Flora, fiica lui Lachlan Mackenzie și una dintre victimele tragediei.

   Nu se face niciun secret din motivul crimei: Roderick nu a mai suportat nedreptățile comise, culminate cu ordinul de evacuare din casă a familiei, și l-a ucis pe Lachlan Mackenzie, în concepția lui, singurul vinovat de problemele abătute asupra lor. Se pare că i-a ucis pe cei doi copii ai acestuia pentru a nu lăsa martori, însă aici apare o contradicție pe care nimeni nu a dezbătut-o la proces: ce rost mai avea să-i ucidă și pe fiii acestuia, dacă tot urma să-și mărturisească faptele?

   Accentul se pune nu pe motiv sau pe mister, ca în majoritatea lecturilor de acest gen, ci pe tipologia criminalului; pe viața trăită în acea perioadă și în acele locuri, pe discernământul autorului faptelor.

Ceea ce se află la mijloc nu sunt faptele cazului, ci conținutul minții criminalului și, deocamdată, acest lucru este ceea ce puțini, dacă nu chiar nimeni, ar putea spune că știu cu exactitate.”

   Astfel, avocatul lui Roderick își întemeiază apărarea pe ipoteza lipsei de discernământ, invocând nebunia clientului său. În acest sens, se apelează la echivalentul de atunci a expertizei psihiatrice: doi medici sunt chemați pentru a-l examina pe Roderick și a stabili dacă el avea sau nu discernământ în momentul comiterii crimelor.

   Este fascinantă incursiunea în psihiatria acelor vremuri, autorul documentându-se serios asupra teoriilor din secolul XIX: credința conform căreia tendința spre crimă este în strânsă legătură cu trăsăturile fizice, conceptul „maniei fără delir”, a „nebuniei morale”.

   Impresia de autenticitate este uluitoare, construită cu ajutorul presupuselor relatări din presă și a așa-ziselor documente.

   Pe lângă documentarea științifică privind psihicul unui criminal, este abordată problema psihozelor colective, a psihologiei mulțimilor: atunci când publicului i se dă un vinovat, un țap ispășitor, cu toții își unesc pulsiunile și le descarcă asupra lui:

„Atât de mare era interesul pentru caz încât o mulțime de câteva sute de oameni se adunase în fața tribunalului, iar vânzătorii ambulanți își aranjaseră tarabele pentru a aproviziona gloata. Când procesiunea a sosit, s-au declanșat ovații puternice, iar escortele nu au putut împiedica mulțimea să se năpustescă înainte și să lovească pereții cabinei.”

   Mi-a mai plăcut subiectul, ideea este una originală, atipică și rar întâlnită. Dacă această carte ar fi meritat un premiu, acela ar fi pentru originalitate.

   Ce mi s-a părut ciudat? Faptul că am ajuns să empatizez cu acuzatul. În ciuda crimei teribile, mi se face milă de el și citind, ajung la convingerea că niciodată nu ar trebui aprobată pedeapsa cu moartea. Deși a mărturisit cu seninătate, nu-l pot relaționa cu cruzimea acelor fapte. Modul său de raționare este asemănător celui unui copil. Nu-ți vine să crezi că o asemenea crimă a fost comisă de aceeași persoană care speria căprioare pentru a le salva de vânători.

„Adevărul era că îngrijeam des păsări sau animale rănite, dar o făceam în secret, pentru că tata ar fi privit pasiunea mea ca pe o pierdere de vreme sau, mai rău, ca pe o sfidare a voinței Domnului.”

   Ce nu mi-a plăcut? Cartea este prea densă, cu prea multe detalii. Dacă ești un cititor răbdător, e perfect, însă mulți preferăm un ritm alert, cu detalii relevante. Regăsim același stil în mărturia lui Roderick și în relatările psihiatrului venit să-l examineze.

   Cea mai interesantă parte mi s-a părut de departe procesul, însă și aici am întâlnit unele repetiții, autorul insistând prea mult pe aceleași aspecte, după părerea mea.

„Am asistat”, a continuat el, „la un dialog antrenant între domnul Thomson și domnul Sinclair cu privire la motivele acestor crime și implicațiile lor referitoare la starea mintală a acuzatului. Cu toate acestea, chiar dacă discuția lor a fost una fără doar și poate fascinantă, ei s-au învârtit în jurul unei chestiuni cât se poate de irelevante.””

   Mărturia acuzatului, deși mi-a stârnit interesul la început, pe parcurs devine fadă, lucru accentuat de lipsa dialogurilor.

   Alt aspect pe care mi-ar fi plăcut să se insiste sunt personajele. Mi se par prea puțin conturate, inclusiv personajul principal, Roderick Macrae. O să râdeți, dar cel mai bine conturat personaj din toată cartea mi se pare Bruce Thomson, medicul adus de la oraș pentru a examina condiția psihică a acuzatului. Narcisismul fără pereche și aroganța sa sunt aproape comice, se crede cel puțin Freud.

   Dacă aș alege un personaj preferat, acela ar fi avocatul Sinclair, care și-a dat toată silința în apărarea lui Roderick și în ciuda piedicilor, nu s-a dat bătut:

„În mod lăudabil”, a scris domnul Philby, „își revenise după ce fusese umilit de propriul său martor, și dacă ar exista un premiu pentru cei care apără cu cea mai mare stăruință cauzele pierdute, acesta ar trebui să i se acorde curajosului avocat.””

Citate:

„- Crezi că este posibil, Roddy, ca un nebun să creadă că e întreg la minte?”

„Nu lovitura este cea care cauzează o mare suferință, ci presimțirea ei.”

„Că ar fi putut muri de mâna mea părea atât de just, încât era totodată irezistibil.”

Despre autor:

   Graeme Macrae Burnet este un scriitor de origine scoțiană, ce locuiește în Glasgow. A studiat limba și literatura engleză la Universitatea din Glasgow, disciplină pe care a predat-o, ulterior, la Praga, Bordeaux, Porto și Londra. Primul său roman este „Dispariția lui Adèle Bedeau”, continuat de „The Accident on the A35”.

  În 2013, a câștigat Premiul Scottish Book Trust New Writers, iar „Un proiect sângeros” este finalist al Man Booker Prize 2016.

Cartea Un proiect sângeros de Graeme Macrae Burnet poate fi comandată de pe site-ul Editura Art

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

 

8 COMMENTS

  1. Felicitari pentru recenzie, Sorinache! Mi-ai trezit curiozitatea. Asta ca sa nu mai zic ca am fost “sedusa” de subiectul cartii inca de la cuvantul…atroce 😀 Stii ca sunt sadica :))

  2. Un roman interesant ! Recenzia ta este captivanta , mi-a stârnit interesul ! Felicitari ! Mulțumesc pentru recomandare !

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.