Ușa, o geografie intimă, de George Banu-recenzie

Titlul original: La porte, au coeur de l’intime

Traducere din limba franceză: Anca Măniuțiu

Editura: Nemira

Colecția: Yorick

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 192

George Banu este profesor emerit de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle-Paris. Conduce colecția Le Temps du theatre la Editura Actes Sud. A scris numeroase volume de referință consacrate scenei contemporane și principalelor sale personalități, lucrări traduse în numeroase limbi, dintre care menționăm: Livada de vișini, teatrul nostru, Reformele teatrului în secolul reînnoirii, Shakespeare – lumea-i un teatru, Nocturne, Scena modernă, Mitologii și miniaturi, apărute la Editura Nemira. A primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța, a obținut Premiul de excelență UNITER și Premiul Promoteu 2007. Este președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și doctor honoris causa al mai multor universități europene. Este membru de onoare al Academiei Române. A obținut în 2014 Marele Premiu al Academiei Franceze.

  Trebuie să recunosc că majoritatea cărților pe care le citesc se încadrează în categoria beletristică, ficțiunea reprezentând pentru mine o gură de aer proaspăt, o șansă de a evada din cotidian. Dar, din când în când, mai citesc și non-ficțiune, cărți care îmi permit să-mi îmbogățesc cunoștințele, vocabularul de specialitate, pe care le consider ,,serioase” datorită simplului fapt că nu se citesc sau nu ar trebui să se citească asemenea unui roman, ci, mai degrabă, cu un creion în mână, înarmat cu răbdare și cu dorința de a-ți lărgi orizontul de cunoaștere.

   Lecturile mele non-ficționale se reduc, în general, la cele cu caracter istoric, însă de data aceasta am ales ceva puțin diferit, și anume o lucrare ce abordează arta, o lucrare ce poartă semnătura lui George Banu. Sincer să fiu, numele autorului m-a convins să includ ,,Ușa, o geografie intimă” în planurile mele de lectură (și titlul, bineînțeles). Un român cu o carieră impresionantă într-una din cele mai civilizate state din Occident, și anume Franța, care își desfășoară activitatea într-un domeniu nu tocmai accesibil, te determină să te mândrești cu faptul că ești român și cu capacitatea conaționalilor tăi de a fi cei mai buni, indiferent de locul în care se află.

Las Meninas – Diego Rodríguez de Silva y Velázquez

   Vreau să încep prin a preciza faptul că ,,Ușa, o geografie intimă” nu e o carte oarecare, ci reprezintă un discurs referitor  la ușă – așa cum apare în pictură, în  piesele de teatru, un elogiu adus acestui element arhitectural încărcat de semnificație, nespus de important, dar căruia cel mai adesea nu îi acordăm atenția cuvenită. Într-adevăr, ne concentrăm asupra lucrurilor, aparent, esențiale, ce ies în evidență și uităm detaliile care fac diferențe, elementele latente dintr-o operă de artă.

,,Ușa deschisă și ușa închisă se asociază precum yin și yang, principii complementare, amândouă necesare, inseparabile. Descoperim, însă, frecvent, o ușă întredeschisă, care salvează indecizia, căci nu constituie o sinteză liniștitoare, ci confirmă mai degrabă coabitatea posibilă a contrariilor. Deschiderea și închiderea nu se anulează printr-un al treilea termen unificator, ci își supralicitează coexistența. Nici pe de-a întregul închisă, nici explicit deschisă, această ușă a stării intermediare prezervă o izolare în sânul interiorului, lăsând totodată să pătrundă forțele de afară.”

   Am parcurs volumul de față, subliniindu-mi pe tot parcursul textului descrieri interesante, analogii deosebite, reflecții ale autorului asupra ușii pe care, personal, le găsesc fascinante. Mi-a plăcut mult această călătorie, această incursiune într-o istorie relativă a ușii ca expresie artistică, ca element de decor, de detaliu, aparent, banal, dar fără de care niciun tablou, nicio piesă de teatru, nicio poveste nu ar fi aceeași. Inclusiv viața oamenilor nu ar fi aceeași, fără ușă.

Sărutul dat pe furiș – Jean-Honoré Fragonard

   De ce GEOGRAFIE INTIMĂ? Lucrarea excepțională a lui George Banu reprezintă o analiză a unei hărți imaginare a ușii, trasată de raporturile dintre ușă și oameni, dintre ușă și fereastră, dintre ușă și cei care o pictează sau o includ în operele lor de artă. Pătrundem până în cele mai ascunse cotloane, descoperim cele mai mari secrete ale ușii, un element important, dar neglijat. Nu este descrisă doar ușa propriu-zisă, ba dimpotrivă, se evidențiază sentimentele, trăirile oamenilor, pe care artiștii încearcă să le transpună în artă, în această expresie a sensibilității și a profunzimii spiritului uman.

,

,Astăzi știu că ușa sau poarta trebuie închisă, nu pentru a mă proteja de oaspeți nepoftiți sau pentru a mă concentra asupra unor proiecte noi, ci pur și simplu pentru a pleca. E timpul să trag poarta după mine. Pentru ca cercul să se închidă și alții să poată să o ia de la capăt. Cea din urmă poartă. Poarta este și rămas-bun și, poate, trecere înspre un anume orizont. Ea este un prag propice metamorfozei contrariilor. Ieșim și intrăm! Intrăm și ieșim! Întotdeauna ne vom afla în fața sau în spatele unei porți care ne îndeamnă să descoperim taina ce ne scapă și care rămâne vie tocmai din acestui etern eșec. Ușa, poarta… repere distincte pentru geografia spațiului intim, pe care îl avem de parcurs noi toți, zi de zi.”

   Cartea este structură în patru părți: Amprente și frontiere, În inima spațiului intim, Melancolia spațiului intim, Dincolo de spațiul intim. Pe măsură ce parcurgem capitolele, ne familiarizăm cu vocabularul specific ușii, cu multitudinea de forme în care este regăsită, cu legătura dintre ușă și poartă, cu intimitatea ascunsă în spatele unei uși închise, cu semnificația pragului, a punctului de trecere întruchipat de acesta.

   Ușa capătă numeroase sensuri, e de nelipsit din pictură și teatru, fie că ne referim la Kafka, ori la Salvador Dali, Hammershoi, Hooch, Munch. Ușa face parte din viața de zi cu zi a tuturor, simbolizează altceva în funcție de cultură, țară, religie, experiență personală. Ușa nu este doar un obiect, o bucată de lemn sculptată sau o simplă piesă de metal, ușa are o întreagă istorie în spate, o mitologie proprie. Fiecare ușă are o poveste de relatat, propria ei poveste, la care se adaugă poveștile celor cu care intră în contact, a oamenilor care se izolează de lume prin intermediul ei sau care pășesc în lume, care îi trec pragul, lăsând-o în urmă.

,,Prin intermediul ferestrei, privim lumea, prin intermediul ușii, ne apropiem de aceasta pentru a ne confunda cu ea sau pentru a o părăsi. Prin intermediul ferestrei, acceptăm lumea așa cum e ea, în vreme ce, trecând de pragul ușii, alegem să pătrundem în ea. Sau, dimpotrivă, închizând ușa, ne asumăm o retragere, un abandon. Ușa este preludiul unei acțiuni sau al unui refugiu. O răscruce.”

Tânără citind o scrisoare sau Raza de soare – Peter Ilsted

   Dacă ești pasionat de artă și de frumos, e imposibil să nu fii fascinat de această carte, de această scrisoare de dragoste adresată ușii. Vă invit s-o citiți și să vă pierdeți pentru câte clipe în universul încântător al artei!

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!   

       Cartea Ușa, o geografie intimă, de George Banu poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

8 COMMENTS

  1. Interesant! Nu ma pasioneaza usile, dar cand am vazut “Las Meninas” de Velasquez… Parca mi-a starnit interesul :))

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.