Carti Literatura universala

Valsul lent al ţestoaselor de Katherine Pancol – Editura Litera

Valsul lent al ţestoaselor, de Katherine Pancol – Editura Litera – Colecţia Blue Moon

Valsul lent al ţestoaselor

Katherine Pancol

Colecţia Blue Moon

În curs de apariţie la Editura Litera

   Valsul lent al ţestoaselor de Katherine Pancol o poveste emoționantă și amuzantă.

De la autoarea bestsellerului Ochii galbeni ai crocodililor (review)

   Joséphine Cortès, patruzeci și ceva de ani și mamă a două fete, se află la o răscruce în viață. Tocmai s-a mutat într-un apartament nou, la Paris, după succesul romanului istoric pe care l-a scris și l-a publicat sub numele surorii ei, Iris. Încă luptându-se cu divorțul – ca urmare a fugii soțului ei în Kenya împreună cu amanta pentru a înființa o fermă de crocodili –, este acum implicată și într-o minciună complicată pusă la cale de Iris. Și tocmai când lucrurile par că nu se pot complica mai mult, oamenii încep să moară în cartierul ei.
În timp ce Joséphine se luptă să-și găsească vocea și încrederea în mijlocul unei rețele complexe de relații și al unui șir de crime, ea și cei din jurul ei trebuie să învețe să meargă mai departe cu hotărâre, ca niște mici țestoase încăpățânate care învață să danseze încet într-o lume prea violentă și care se mișcă prea repede.

   „Fascinantă… Fragmentele savuroase care implică fiecare membru al familiei constituie punctul forte al acestei cărți care îi va atrage pe fanii lui Marian Keyes și ai Oliviei Goldsmith.“ Booklist

  „Pancol reușește să-și ghideze cu abilitate constelația de personaje într-o poveste emoționantă și amuzantă.“ Kirkus Reviews

  „O lectură deosebit de plăcută.“ Washington Post

Litera

   Citesc cu mare plăcere continuarea romanului ” Ochii galbeni ai crocodililor” . Este foarte antrenant, cu o evoluţie a personajelor de multe ori surprinzătoare, cu unele mici aspecte care îmi amintesc de ” Eleganta ariciului”, cu referiri interesante şi revelatoare despre viaţa de zi cu zi în Paris. Şi în plus cu un filon poliţist. Are tot ce trebuie pentru a captiva mai ales când ai nopţi de insomnie. Dana Burda – Literaturapetocuri

Noutăţi editoriale

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Katherine Pancol – Born – in Casablanca, Morocco – January 01, 1954 – Website

Genre – Literature & Fiction
Iasmy - Literatura pe tocuri

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

Recent Posts

Viv’Infernum – Strigătele răzbunării – Costin Neață – fragment

Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - Costin Neață - fragment Titlu: Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - …

2 zile ago

Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie

Ora albastră - Paula Hawkins - recenzie Titlu: Ora albastră Autor: Paula Hawkins Editura Trei…

2 zile ago

Umbrele Demiurgului – Mircea Anghel – fragment

Umbrele Demiurgului - Mircea Anghel - fragment Titlu: Umbrele Demiurgului - dark fantasy/epic fantasy cu…

2 zile ago

Defecte perfecte – Alice Feeney – recenzie

Defecte perfecte - Alice Feeney - recenzie Titlu: Defecte perfecte Autor: Alice Feeney Categorii: Thriller,…

5 zile ago

Furtuna de zăpadă – Triona Walsh – recenzie

Furtuna de zăpadă - Triona Walsh - recenzie Titlu: Furtuna de zăpadă Autor: Triona Walsh…

6 zile ago

Romanian Gothic – Bogdan Piticariu – recenzie

Romanian Gothic - Bogdan Piticariu - recenzie Titlu: Romanian Gothic Autor: Bogdan Piticariu Editura Lebăda…

o săptămână ago