Donatella Di Pietrantonio (n.1963) este de profesie medic stomatolog pediatru şi în 2011, dând glas unei pasiuni ascunse, a debutat cu romanul Mia madre è un fiume, urmat în 2013 de Bella mia, inspirat de dramele provocate de marele cutremur ce a lovit regiunea Abruzzo în 2009. 

   Romanele ce au urmat în 2017 – Cea care se întoarce și Borgo Sud în 2022 au adus această autoare și mai mult în atenția publicului și au determinat-o să publice în 2023 și această nouă carte – Vârsta fragilă.

  Intriga acestui roman este destul de complexă, complexitate redată prin multitudinea de sentimente, întrebări, paralele pe care povestea le aduce în atenția autorului și care au rolul de a valoriza experiența lecturii.

  În prag de lockdown declanșat de Covid-19, Amanda prinde unul dintre ultimele trenuri și revine acasă, în orășelul mic de munte unde crescuse alături de familia sa înainte de a pleca la facultate în Milano. Mama sa, Lucia, este luată prin surprindere de apatia fiicei sale, stările de somnolență prelungită, lipsa poftei de mâncare, a motivației și a chefului de viață, toate aceste indicând o depresie acută al cărui motiv îi este necunoscut. 

“Am început să număr orele, ca atunci când era mică și nu se trezea ca să sugă. Apoi îi era foame, mă mușca de sfârcuri cu gingiile tăioase.  

Fusese dureros să o cresc pe Amanda. Nu o inţelegeam, nu înțelegeam ce voia de la mine. Mi-era teamă să rămân singură cu ea. Noaptea, soţul meu o lua în braţe sprijinind-o de umăr și o plimba prin casă, după ce închidea ușa camerei ca să mă lase să mă odihnesc. În sala de așteptare la medicul pediatru, celelalte mame recunoșteau cauza de la primul scâncet al copiilor lor. Fiica mea plângea și eu nu stiam de ce. Aveam pieptul plin, și totuși, uneori, ea se desprindea brusc și țipa. Înseamnă că laptele nu e bun, m-am gândit, storceam pe deget și îl lingeam. Poate pe limba ei micuță ceea ce eu simţeam dulce devenea amar. Îmi amintesc că am și scuturat-o ca să nu mai ţipe, dar nu prea tare. Douăzeci de ani mai târziu, o neliniște nouă m-a cuprins în timp ce Amanda nu se trezea. Ora 11, ora 12. Cine știe dacă la Milano nu facuse din noapte zi, ca atunci când era mică. Am început să fac zgomot în toată casa, să lovesc vase, să mut mobilierul.”

  Tentativa Luciei de a descoperi ce i s-a întâmplat Amandei eșuează. Abia când este nevoită să meargă la Milano pentru a recupera lucrurile personale lăsate în urmă de fiica sa la plecare, Lucia află despre tentativa de agresiune suferită de aceasta, noaptea, în plină stradă, eveniment care deși nu s-a soldat cu urmări mult mai grave, a fost extrem de dificil de asimilat pentru copila crescută într-o familie iubitoare. 

  Această descoperire o forțează pe Lucia să rememoreze un eveniment tragic întâmplat în adolescența sa, pe terenul pe care tatăl său și prietenul acestuia, Osvaldo, îl dețineau împreună și care adăpostea un camping destinat ciobanilor din munții Apenini, care lucrau sezonier pentru familiile care dețineau fermele din împrejurimi. 

  Deși inițial încearcă să ascundă această poveste de fiica sa, până la final, rememorarea faptelor tragice petrecute atunci declanșează în Amanda nevoia de a lupta pentru terenul abandonat, care în prezent este ținta dezvoltatorilor imobiliari.

  Ce se întâmplase cu ani buni în urmă și care poartă încă pecetea amară a furiei și resemnării care macină sufletele celor implicați?

  Prietena cea mai bună a Luciei, Doralice, împreună cu două excursioniste cazate în camping, au plecat într-o drumeție prin pădure și doar una a fost găsită în viață șase zile mai târziu, în ciuda căutărilor realizate de localnici, ciobani, poliție, garda forestieră. Evenimentul traumatic este privit atât din perspectiva celei care l-a trăit, cât și din ipostaza celei care nu a fost direct implicată pentru simplu fapt că, în ziua respectivă, nu a dorit să se alăture grupului de fete dornice de o aventură.

“Nu văzusem niciodată un bărbat adult cu faţa brăzdată de lacrimi și cu frica aceea în ochi. Părea să cedeze, cu toată înălțimea lui, cu toată osatura lui zdravănă de care era mândru. Nu aveam să-l mai vad niciodată pe tata consolând pe cineva în felul ăla. Din când în când mă uitam spre carabinieri și la ea, printre ei, ca să-mi aduc aminte că s-a întâmplat cu adevărat. Tot răul acela, ajuns acolo unde eu și cu Doralice ne ascunseserăm și ne căutaserăm, cu buzele murdare de fragi. Îi aşezam pe frunze mari în formă de castron. Pentru tata, era cel mai sigur loc din lume. Mai sigur decat autobuzul aglomerat care mă ducea la mare sau decât plaja cu oameni atât de goi. Acolo, jos, pentru el era plin de pericole. Însă pădurea lui îl trădase”

   În timp ce mama se afundă în regretele de atunci, fiica se regăsește în temerile din prezent. Romanul își păstrează stilul aparent lejer, accesibil, dar pe fundal abundă de tensiuni mocnite care nu și-au găsit rezolvarea la timp. 

  O carte care scoate în evidență paternurile toxice și distructive ale familiilor care pasează trauma din generație în generație sub forme mascate. O carte despre nevoia de a distruge pentru a putea reconstrui acolo unde nevoia de a supraviețui clipește încă, alimentată de speranța șansei de a o lua de la capăt.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro