Xanax – Liviu Iancu – Editura Trei – recenzie
Xanax, de Liviu Iancu – Editura Trei – recenzie
Titlu: Xanax
Autor: Liviu Iancu
An apariție: 2019
Editura: Trei
Număr pagini: 504
Când am auzit prima dată de cartea asta, mă așteptăm să găsesc o poveste complexă, cu personaje cheie și trăiri intense, pline de pasiune și iubire de viață. Însă atunci când am început să răsfoiesc cartea am avut o surpriză. Ea cuprindea între pagini toate cele de mai sus, cu mențiunea că nu era o singură poveste, ci erau multe. Mult mai multe.
Despre autor cred că pot fi spuse multe. Aș putea să vă spun numai ce am văzut pe internet și pe coperta cărții, că și-a început cariera de jurnalist la Mediafax crezând că este o agenție imobiliară, că a trecut pe la tabloidul Național, pe la Business Magazine și Capital și că în prezent ne delectează cu articole valoroase la Profit.ro. Însă aș vrea să depășesc puțin această sferă și să spun cum l-am perceput eu, pentru că am simțit că acest autor este mai mult decât niște cuvinte aruncate pe marginea unei cărți. Am simțit în el pasiune, dedicare, iubire față de oameni, dar mai ales o sinceritate debordantă, tăioasă și chiar periculoasă aș putea spune. Este o persoană care le-a trăit pe toate, dar care și-a păstrat modestia și pasiunea, indiferent câți oameni au trecut prin viața lui, indiferent câte persoane dragi lui s-au stins și câți oameni i-au înșelat așteptările. Și, deși conform declarației lui în care spunea că nu se consideră scriitor ci jurnalist care a scris o carte, trebuie să recunosc că am simțit romanul lui mult mai aproape de sufletul meu decât multe alte cărți pe care le-am citit, ca și cum ar fi fost scrisă de un autor consacrat, un autor care a spus și va spune în continuare multe, care va scoate mereu povești din pălărie și ni le va oferi pentru a ne arăta cât de frumoasă este viața, cu toate suișurile și coborâșurile ei.
După cum am spus mai sus, Xanax nu este o poveste fictivă, ci o serie de povești reale, amuzante, dar dure în același timp. Se abordează atât de multe teme, încât nu știi la care să te oprești mai întâi. Autorul a încercat să scoată în evidență viciile, minciunea, adulterul, dar și părțile mai frumoase ale vieții cum ar fi prietenia, iubirea, dedicarea, pasiunea, lucruri care în general îi unesc pe oameni.
Titlul cărții ne duce cu gândul la acea pastilă mică și albă pe care o înghițim pentru a alunga stările de anxietate. Citind romanul, am observat că, în partea a treia, acea pastilă mică era folosită de autor pentru a îl calma atunci când zbura cu avionul. Dar această referință nu este cea care a dat singură denumirea cărții. Xanax ar putea fi orice sau oricine care te face să te liniștești, care te face să îți tresalte sufletul. Poate fi o persoană, o întâmplare, un animal, un loc, o pasiune, sau orice altceva care îți alungă neliniștea. Xanax este o metaforă a iubirii, sau cel puțin așa am perceput-o eu. O metaforă a tot ceea ce este important în viața noastră.
Romanul este împărțit în trei părți. Prima parte este una amuzantă, relaxantă, în care autorul povestește tinerețea sa și ne introduce în lumea lui. Este partea în care ne face să ne îndrăgostim de carte și să intram în poveste, să ne familiarizăm cu personajele și să îl cunoaștem atât pe el ca om cât și pe el ca jurnalist, să înțelegem parcursul lui și să ne pregătească cumva pentru ce va urma. Putem observa aici traiul unui copil la țară, un copil care nu a obținut ușor ce a vrut, un copil care a trebuit să lupte pentru ce își dorește și care a trebuit să înfrunte prejudecățile și frica. Suntem aruncați în mijlocul satului unde trebuie să înfruntăm faptul că nu toți au o viață privilegiată și lipsită de griji. Povestea începe cumva, ironic, cu moartea. “A murit Dumnezeu” este un capitol în care autorul ne arată încă de la prima pagină că viața e trecătoare și că trebuie să ne bucurăm de cei pe care îi avem lângă noi în fiecare clipă ca și cum ar fi ultima.
Prin sintagma “A murit Dumnezeu” autorul nu face trimitere la părerile lui religioase și nicidecum la vreo blasfemie, așa cum s-ar gândi unii. Dumnezeu era un om simplu din sat care își căpătase porecla de la con-sătenii săi și care avusese un rol destul de semnificativ în viața autorului. Cumva, din acest capitol, am perceput că Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Deși divinitatea își are locul ei bine definit și necontestat, Dumnezeu este caracterul nostru, puterea noastră spirituală și integritatea, dorința de afirmare și corectitudinea.
Mi-a plăcut foarte mult felul în care a expus autorul întâmplările, mereu cu o comparație savuroasă care să întărească comicul și ironia situației. Comparații atât de dibaci plasate, de parcă întâmplarea reală ar fi cumva concomitentă cu acea comparație, ca și cum ar merge mereu mână în mână, ca și cum nu ar exista una fără cealaltă.
În capitolul al doilea deja începem să ne lovim de ceva mai dur. Poveștile rămân în continuare amuzante, însă deja începem să simțim cum viața l-a lovit pe autor din plin, fără notificare și fără drept de apel. Vedem cum el a trebuit să se adapteze din mers și să se lupte între a decide să rămână corect și integru și a scăpa rapid din situații aparent fără soluție. Ne-am fi așteptat să vedem într-un roman numai lapte și miere, povești frumoase și fapte demne de laudă, dar nu este așa. Autorul prezintă realitatea așa cum e ea, nealterată, nevopsită în culori frumoase și nemascată, evidențiind viciile umane în cele mai neprelucrate moduri ale lor.
“Am redat viața nefardată, amară și tandră, promiscuă și pură, ca o prostituată ajunsă în zori acasă, care îi face ciorbă și sărmăluțe copilului.”
Limbajul folosit e, de asemenea, brut, fără menajamente și cenzurări. Autorul însuși recunoaște că acest lucru ar putea să alunge unii cititori, însă afirmă că preferă să aibă cititori onești care să își asume viața așa cum este și să se întoarcă la Xanax nu pentru a găsi o carte în care să evadeze din cotidian sau pentru a citi o opera de artă. Lupta lui nu este cu autorii consacrați cum ar fi Gabriel Garcia Marquez sau Murakami, ci cu plictiseala. Scopul lui este acela ca oamenii să aleagă ca, atunci când se plictisesc, să nu se rezume la Facebook, Whatsapp sau Netflix, ci la Xanax.
Sinceritatea lui merge până într-acolo încât să povestească întâmplări care ar pune într-o poziție nefavorabilă și alți oameni, nu numai pe el, însă este un risc pe care acesta și l-a asumat cu scopul de a arăta cititorilor o altfel de lume. Scopul lui nu este însă acela de a judeca și a ataca persoana în sine, ci lașitatea și ipocrizia care îi caracterizează pe oameni, motiv pentru care nici nu le-a precizat numele, ci doar faptele. De asemenea, nu s-a rezumat la a condamna doar faptele altora, ci a vorbit și despre faptele lui. Nu a încercat să cumva să se pună într-o lumină favorabilă, să mascheze realitatea sau să arate viața lui altfel decât a fost.
Titlul, “Marele bordel” este cumva cu dublu tăiș. Deși în această serie de povestiri autorul povestește foarte mult despre experiențele sale legate de timpul petrecut cu escortele, am simțit că, de fapt, nu asta era subiectul principal, ci presa. Ca și cum comportamentul jurnaliștilor și al oamenilor de presă ar fi aidoma, sau poate chiar mai rău, decât cel al unei femei ușoare care își câștigă existența pe marginea drumului. O metaforă subtilă, dar atât de puternică și de bine plasată.
Partea a treia a cărții a ajuns să fie mult mai profundă decât celelalte trei. Este partea revelațiilor, a lecțiilor învățate și a calmului, a liniștii spirituale. Este partea în care autorul aplică experiența vieții sale și încearcă să se bucure de ea așa cum este, oferindu-ne și nouă un crâmpei din înțelepciunea sa.
“Omul pare mult mai fragil decât un avion, dar în realitate e mult mai puternic. Un șurub mic dacă i se strică avionului, un mic flaps dacă nu i se deschide sau un senzor dacă i se arde, riscă oricând să se prăbușească. Doar omul poate să zboare mai departe cu sufletul mutilat, cu toți senzorii arși, cu aripile șubrede sau rupte și cu toate șuruburile sărite, ca și cum o forță misterioasă l-ar ține mereu și mereu pe linia de plutire.”
Observăm cumva ironia care rezultă din acest pasaj. După ce ani de zile autorul a suferit de anxietate puternică și teamă de zbor, a ajuns într-un final să pună în balanță puterea sufletească a omului cu rigiditatea unui avion, reușind prin aceste gânduri să triumfe asupra propriilor slăbiciuni și să se ridice deasupra temerilor lui. Cumva, prin aceste gânduri, a demonstrat fix ce a spus cu propriile cuvinte, ca o axiomă a existenței umane.
Xanax este o carte care m-a făcut să văd, măcar pentru câteva clipe, o altă perspectivă asupra vieții. Este ciudat, dar în același timp interesant, să citești povestea cuiva, o poveste care a fost spusă cu atâta sinceritate și pasiune încât ți-a transpus sentimentele, emoțiile și te-a făcut parte din poveste.
În final, citind această carte, aș putea să spun că este cel mai realist și sincer roman pe care l-am citit vreodată. Este forma brută a existenței umane, așa cum este ea. Este prieten și dușman, fericire și tristețe, înțelepciune și nechibzuință, moralitate și imoralitate. Această carte este un amestec de lucruri bune și lucruri rele, este moarte și este viață, este timp dar, mai ales, este un suflet. Sufletul tău și al meu, sufletul autorului pus pe tavă și servit cu curaj și iubire. Am învățat din această carte că viața trebuie iubită așa cum e. Uneori vei avea impresia că ți se închid mai multe uși decât se deschid, însă cele deschise îți vor aduce mult mai multă bucurie și fericire decât îți puteau aduce cele închise. Am simțit că această carte mi-a oferit încredere, încrederea de a mi se pune în fața o viață de om, cu toate neajunsurile ei. Autorul și-a asumat riscul ca prin această carte să fie blamat, marginalizat, criticat și condamnat pentru adevărurile spuse, însă acestea sunt cele care fac o carte valoroasă. Adevărul e întotdeauna plin de sentimente și emoții, iar acestea sunt cele care dau cu adevărat farmecul unei cărți bune.
“Dacă „Xanax“ va rămâne peste 100 de ani, lucru pe care nu-l cred posibil, dar mi-l doresc, el va supraviețui acolo, în carte, ca tânărul poznaș și pus pe glume, mult timp după ce chiar și ultimul lui strănepot îl va fi uitat.”
Autori Români
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti
Cartea Xanax, de Liviu Iancu o găsiţi şi pe site-ul Editura Trei
Felicitari Gabriela!Mi-a placut foarte mult recenzia,m-ai tentat asa ca o sa citesc si eu cartea.
Felicitari autorului
Multumesc! E foarte buna cartea. 🙂
Spor la citit! ;*
Un subiect interesant. Ai scris atat de frumos, incat mi-ai starnit curiozitatea.
Multumesc, Iasmi! ;*
Acum imi pare rau ca nu am ajuns la lansarea cartii de la Timisoara. Multumim de recomandare , Șoricel
Nu ai pentru ce. Ma bucur ca ti-am atras atentia. ;*
O, Gabi, se vede de la o poștă că ai fost foarte încântată de carte! Promit să citesc și eu!
Din recenzia ta, dar și din citatele alese, cred că m-ar tenta cartea. Pare o abordare deosebită asupra vieții.
Felicitări pentru recenzie!
Multumesc, Ro! :*
Nu stiam ce sa ma astept de la cartea asta, dar recenzia ta m-a convins ca trebuie sa o citesc. Multumesc pentru recomandare!
Multumesc si eu, Eva! Intr-adevar cartea asta e plina de surprize.
eu ziceam ca e un roman politist, deja imi faceam scenarii, dar mi-ai cam dat lumea peste cap :)) totusi, ma bucur sa stiu ca merita si chiar o am si eu pe lista!
Da si mie mi-a dat peste cap orice scenariu mi-am facut legat de cartea asta.
Sper sa le placa si altora.
Multumesc! 🙂
Dupa ce ti-am citit recenzia, mi-a disparut orice urma de reticenta in privinta cartii 🙂 Felicitari!
Multumesc, Cos. Sa o citesti! 🙂