Zilele abandonului, de Elena Ferrante – Editura Pandora M – recenzie

 Zilele abandonului 

Titlu original: I giorni dell’abbandono

Autor: Elena Ferrante

Editura: Pandora M

Colecția: Literary Fiction

Data apariției: 2018

Traducător: Cerasela Barbone

Număr de pagini: 208

   Zilele abandonului – Elena Ferrante – Colecția Literary Fiction – recenzie carte

   Elena Ferrante este un mister napoletan. Pseudonim al unei persoane necunoscute, asupra cărora s-au făcut anumite presupuneri, acest nume a ajuns să fie cunoscut de foarte multă lume, cărțile scrise de ea având milioane de cititori. Cunoscând un succes extraordinar, Elena Ferrante a stârnit foarte multe controverse, dar probabil tocmai anonimitatea sa a contribuit la această apreciere. Operele sale au fost și adaptate, bucurându-se și ele de susținerea publicului.

   ,,Zilele abandonului” reprezintă plânsetul unei femei părăsite de soțul său, care decide să iasă dintr-o căsnicie aparent fericită. După 15 ani de conviețuire, Mario pleacă de acasă și o lasă pe Olga singură cu cei doi copii, Ilaria și Gianni, și cu câinele lup Otto. Dacă inițial nu spune motivul pentru care o face, femeia își dă seama că la mijloc este o ”alta”. Dependența de bărbat și speranța pusă în familia sa își spun cuvântul. Olga se transformă într-un mod inimaginabil.

”Am început să mă schimb. În decursul unei luni am pierdut obiceiul de a mă machia cu grijă, am trecu de la un limbaj elegant, atent să nu-mi rănească semenii, la un mod de a mă exprima mereu sarcastic, întrerupt de râsete un pic deșănțate. Încet-încet, în ciuda rezistenței mele, am cedat și în fața limbajului obscen.”

   Olga ajunge să-și neglijeze copiii, să se manifeste necugetat, să îl abordeze și să flirteze cu vecinul din blocul lor. Devine o femeie extrem de nervoasă și frica sa de singurătate iese la iveală. Este o latură pe care probabil o au multe femei părăsite de soț – se tem că nu vor putea face față singure. Au impresia că singurul om care le era predestinat a plecat, așa că nu vor putea face față suferinței. Așa că se răzbună pe oricine le iese în cale.Chiar și pe proprii copii.

”- Știi că poți să iei o boală de-acolo? Știi că te poți îmbolnăvi și muri? Uită-te la mine, tâmpitule: mai fă asta o dată și te omor!

Băiatul s-a uitat fix la mine uluit. Cu aceeași uluire m-am privit și eu. Am văzut o femeie lângă peluză, la câțiva pași de o veche unealtă de distrugere care acum găzduia ființe umane din lumi îndepărtate și lipsite de speranță. Pe moment, n-am recunoscut-o. M-am speriat doar pentru că acum inima mea bătea în pieptul ei.”

   Olga are o atitudine distructivă în momentul în care descoperă cine este amanta lui Mario, o ”fetiță” de 20 ani, Carla. Reacția sa este pur și simplu exagerată, este de o cruzime rar întâlnită, fără să-i pese de ridicolul situației și de faptul că se face de râs.

”Am ajuns în spatele lui. Am intrat în el cu toată greutatea, ca un berbece, l-am împins în vitrină, de care s-a izbit cu fața. Carla poate că a țipat, dar eu am văzut doar gura deschisă, o gaură neagră înconjurată de arcul alb al dinților. Între timp, l-am înșfăcat pe Mario care întorcea capul cu privirea șocată, îi curgea sânge din nas, se uita la mine plin de groază și stupoare totodată. Să păstrezi virgulele, să păstrezi punctele. Nu e ușor să treci de la fericirea liniștită a plimbării sentimentale la dezordine, la descleierea lumii.”

   Olga a devenit o femeie hidoasă. În primele pagini mi-am făcut o anume impresie despre ea, pe care a reușit să mi-o strice pe parcurs. Zilele abandonului reprezintă exact transformarea sa. De la soția fericită la femeia disperată și înnebunită, la persoana împăcată cu sine și resemnată. Pentru că până la urmă, după o mare de suferință, trebuie să revină și calmul. Orice cerc se închide, e ciclul vieții.

   Elena Ferrante descrie perfect sentimentele femeii abandonate. Doar că la un moment dat îmi pare că exagerează. Nu cred că o femeie care a rămas cu ambii copii poate s-o ia razna într-o asemenea manieră. Vreau să cred că oamenii sunt mai cu capul pe umeri decât atât. E o notă teatrală ușor forțată, dar din care reușești să îți faci o idee despre cm se simte. Îmi pare rău că Ogla, de la femeia finuță care părea a fi, ajunge să nu se mai controleze. Îmi pare rău că limbajul îi e mai colorat decât ar trebui. Cuvintele vulgare nu-și au rostul în vocabularul ei. Dar în acest mod, autoarea chiar reușește să facă tabloul viu. Poate că mai multe politețuri nu ar fi dat nota de veridicitate.

   Olga evoluează. După orice șoc, trebuie să îți revii. Și chiar dacă durerea e mare, ideal este să treci peste. Așa cum poți și așa cum știi. După toate greșelile pe care le-a făcut, femeia reușește cumva să-și strunească atât copiii, cât și propria persoană. Reușește să nu se mai vaite, ci să-și ia viața în piept. Pentru mine, finalul reprezintă exact ceea ce așteptam. Am găsit o persoană matură, care a fost în iad și s-a întors. Infernul fiecăruia e reprezentat de ceea ce se teme mai mult. Iar dependența de o persoană te poate distruge, dacă nu înveți repede să trăiești fără ea.

Cartea Zilele abandonului, de Elena Ferrante poate fi comandată de pe site-ul Editura Pandora M

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

recenzii cărţi