5 defecte care îmi dau bătăi de cap

   Cu toţii avem defecte care ne indispun, dar în acelaşi timp fără ele am fi mult prea plictisitori. Poate că ne chinuie zi de zi, dar ce-am fi noi fără farmecul lor? Poate că le-aş fi lăsat la naftalină, dar discuţiile de la lansarea cărţii Defecţi de Cecelia Ahern m-au făcut să recunosc public ce „abilităţi” minunate am atunci când nu dorm. În loc să le descoper pe ale mele, am reuşit cu brio să le scot în evidenţă pe ale Iasminei, atât de bine ne cunoaştem 🙂
    Din tolba cu păcate scot în evidenţă doar 5 defecte care mă chinuie şi oricât le-aş ascunde sub preş ele tot îşi fac de cap din când în când.

1. Emotivitatea

   Doamne, urăsc să vorbesc în public. Numai gândul că oamenii sunt atenţi la ce scot pe gură, mă inhibă şi mă apucă fibrilaţiile. Acesta este modul cel mai fain de a mă face de cacao pe unde pot şi chiar dacă pe mine mă enervează, măcar o parte dintre voi vă distraţi copios când auziţi ce voce tremurată am sau cum ies cuvintele cu cleştele într-o ordine ştiută doar de mine. Da, eu sunt persoana care n-ar putea să iasă în faţă pentru că pierde vremea anticipând vocalizele (ştiţi şi voi ce fain se aud ăăăă-urile). Dacă mai adăugaţi şi un live/înregistrare video deja m-aţi pierdut. Fug de audienţă ca dracul de tămâie. Pentru cei care nu ştiu, acesta a fost primul punct pe care i l-am precizat Iasminei când ne-am unit forţele la Literatură pe tocuri: să vorbească în public.

2. Diplomaţia din topor

   Diplomaţia poate fi cheia reuşitelor, dar sunt situaţii când este lipsită de substanță. Respect opiniile celor din jur, dar sinceritatea mea debordantă pentru unii poate fi un chin pentru că oricum aş învârti realitatea, tot la fel rămâne. De ce să mint pe cineva, să îl învălui în minciuni, mai bine îi spun ce cred sau îl ignor. Nu mi-a plăcut niciodată să spui unei persoane: Vai, ce bine arăţi! Ai slăbit, cumva? iar respectiva fiinţă nevinovată să fie cu hăinuţele ca pe gărduleţ sau să fie pufoasă ca un cozonac. Nu fac complimente gratuite de dragul artei sau de dragul socializării. Recunosc, sunt din topor.

3. Las treburi pe ultima clipă

   Chiar dacă sunt o persoană organizată, sunt momente când inspiraţia îmi vine aproape de termen. Acesta este felul meu de protest împotriva ordinii universale. Ştiu că este bulversant, dar ce să fac, sunt imperfectă şi îmi asum atât partea bună, cât şi partea diabolică. Dezavantajul este că sunt tipicară şi de multe ori mă pierd în detalii care duc la amânări în grafic. Eu sunt omul care atunci când scrie un text se uită dacă a pus bine diacriticele/virgula sau dacă dă bine în pagină. Fix aceste lucruri taie inspiraţia sau o diminuează considerabil, dar ce să faci, aşa se manifestă defectul meu.

4. Te iert, dar nu te uit

   Din categoria AŞA NU. Dacă am avut o neînţelegere în care ai atentat la liniştea mea sufletească atunci sigur ai ajuns pe lista mea cu persoane „speciale”. Nu voi veni la tine ca să ne duelăm în cuvinte, dar voi avea grijă să te atenţionez că ai sărit cămila. Dezavantajul situaţiei este că mama a avut curajul să mă înveţe cum să fiu o persoană sociabilă, să ajut oamenii, să le ofer umărul necondiţionat, iar eu am luat de bună, considerând că aşa este firesc. Ei bine, fix aceleaşi lucruri mi-au adus dezavantaje. Sunt destui oameni care urmăresc doar propriul interes şi când se plictisesc, mai dau şi câte o palmă. Chiar dacă sunt o diplomată din topor, nu-mi spăl lucrurile în public şi mă străduiesc să nu arunc cu vorbe pe care aş putea să le regret mai târziu, însă nici nu sunt indiferentă. Aplic cu încredere deviza: Dacă voi nu vă vreţi, fiţi sigur că nici eu.

5. Mă plictiseşte rutina

   De foarte multe ori mă trezesc schimbând drumul spre casă sau făcând altceva decât ceea ce trebuie nu. Aşa se nasc unele materiale truli. Norocul meu este că îmi permit să jonglez cu diversitatea şi să schimb peisajul. În timp ce voi ţineţi aceeaşi melodie la telefonul de când era mama fată, eu o schimb periodic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu fotografiile de la pagina mea personală sau de la site, din când în când îmi vine câte o idee şi le scot din uz. Poate pentru unii este bulversant, însă pentru cei ca mine este firesc. Nu vă gândiţi acum că dacă mi se ia de ziua de azi mă urc în rachetă şi plec pe lună (aş vreau eu, dar uite că n-am permis, depind de alţii) sau să redecorez locuinţa o dată pe an, nici chiar aşa, dar din când în când este nevoie de o schimbare în peisaj.

Dacă şi voi sunteţi nişte perfecţi defecţi, atunci vă invit să ne aşezăm în cerc şi să discutăm deschis despre „calităţile” ce vă împiedică uneori să fiţi impecabili.

   PS: Din moment ce Antoaneta Smaranda m-a provocat să scriu despre lucrurile nefăcute, a sosit rândul ei să mărturisească ce o chinuie cu adevărat. Și dacă tot discutăm de defecte, sunt foarte curioasă ce gândesc fetele din blogosferă: Diana Neață, Cătălina Coman, Oana Mariam, Alexandra Ali și Dorina Dănilă

Tagul poate fi preluat de toţi cei care doresc.

Photo credit: Arhiva personală