Carti Literatura universala

Alchimia Naturii/ Ghidul complet al mirodeniilor şi plantelor medicinale şi aromatice – recenzie

Alchimia Naturii/ Ghidul complet al mirodeniilor şi plantelor medicinale şi aromatice

Autor: ROSALEE DE LA FORET

Titlu: Alchimia Naturii/ Ghidul complet al mirodeniilor şi plantelor medicinale şi aromatice

Număr pagini: 345

Editura Paralela 45

   Alchimia Naturii explicaţii şi destăinuiri.

   Fitoterapia este terapia experimentată în mii de ani, bazată pe plante, și a nu se confunda cu terapiile naturiste, care au principii și interpretări materialiste dar și de fundament „spiritual”.

   Fitoterapia este o altfel de ramură a terapiei naturiste – aceasta din urmă folosește plantele și preparatele din plante ca mijloc de tratare a bolilor în funcție de pacient și nu în funcție de afecțiune.

   După remediile provenite din natură, fitoterapia include: terapia cu ceaiuri, terapia cu plante aromate, aromoterapie, terapia cu uleiuri, oleoterapie, terapia cu muguri de plante, gemoterapie etc.

   ,,Rosalee de la Foret este pasionată de lumea plantelor vindecătoare. Zi de zi ajută oamenii să descopere lumea fitoterapiei şi a vindecării naturale, învăţându-i modalităţi simple şi practice de a folosi plantele. Este membră a Breslei Fitoterapeuţilor Americani şi directoare educaţională la LearningHerbs. Este şi autoarea cursurilor online The Taste of Herbs, Herbal Cold Care şi Apothecary: The Alchemy of Herbs Video Companion. Atunci când nu este cufundată în studiul plantelor, face fotografii în natură , caiac-canoe împreună cu soţul ei, sau stă ghemuită într-un hamac, cu o carte bună.”

   Încă de la apariţia omenirii ca principal interes au fost şi sunt remediile naturiste, cele pe bază de plante. Dacă în secolul nostru accesul la tratamente sunt ca bază medicamentele, cu toate aceste nu întotdeauna sunt recomandate, istoria ne dovedeşte că natura este cel mai bun medicament al nostru. De-a lungul timpului oamenii s-au bazat pe tratarea afecțiunilor, de orice natură a lor, cu ajutorul plantelor. Medicina naturistă este practicată de la apariţia omenirii, primele documente datează de acum 5 000 de ani, ea fiind găsită cel mai frecvent în Biblie, şi nu doar. Chiar şi astăzi după mii de ani, tratarea afecțiunilor cu ajutorul esenţelor din plante, dintre care putem reaminti, uleiul de măsline, folosit de feţele bisericeşti, laptele, folosit de Cleopatra,(reamintind, laptele de asin, măgăriţă) isopul, busuiocul, mierea, vinul roşu, usturoiul, sarea, pâinea, strugurii, grânele, scorţisoara, păducelul şi multe altele, sunt remedii care ne ajută să ne păstrăm şi să ne regăsim sănătatea, energia, echilibrul şi frumuseţea.

   Secole de-a rândul tămăduitorii au fost şi încă sunt, cu toate că acum sunt denumiţi altfel, cunoscuţi pentru priceperea lor la plante şi efectul acestora. Aşa cum bine spune cartea, Alchimia Naturii, *asociază plantele cu tine, nu cu boala*. Rosalee ne introduce în tainele mirodeniilor şi ale plantelor aromatice şi medicinale, cu explicaţii şi destăinuiri din cele mai folositoare. Eu personal m-am îndrăgostit de această carte, pot afirma că de-a acum încolo bucătăria mea o să fie mica mea alchimie a naturii. O carte foarte folositoare şi necesară în orice casă. Dacă îţi doreşti ca familia să ducă o viaţă mai sănătoasă şi să fie în siguranţă, această carte îţi oferă şansa de a aduce liniştea, sănătatea şi energia în familia ta. Eu deja am început să-mi prepar unele reţete medicinale din plante, cu rezultate foarte eficiente. Rosalee pe lângă informaţiile despre fiecare plantă şi mirodenie ne oferă şi reţete de ceaiuri, sosuri, delicatese dulci, pastă de dinţi, creme, uleiuri, infuzii, tinctură (flori uscate) şi multe altele.

   Cartea este o adevărată comoară a naturii. Natura în sine este o piatră prețioasă inestimabilă. Dar şi natura ca orice altceva în lume trebuie tratată cu respect şi măsură, beneficiile ei sunt binecunoscute în întreaga lume, cu toate acestea natura şi plantele au balanţa lor. Totul trebuie să fie făcut ca la carte, ce este prea mult poate avea repercusiuni, ce este prea puţin, nu are efect. Macerarea plantelor, lucrul cu ele trebuie să fie făcut cu stricteţe, culegerea lor, la fel este esenţială, fiecare plantă trebuie culeasă într-o anumită fază a ei de creştere şi coacere. Din propria experienţă vă recomand să folosiţi plantele vrac, nu cele la plic, experienţa mi-a arătat că efectele şi-au făcut simțită prezenţa doar atunci când am folosit planta naturală, netrecută prin anumite procese de macerare tehnologică şi ambalare. Ca exemplu, frunzele de senna, flori de soc şi muşeţel, sulfină, flori de levandă şi mentă, toate devenind un amestec din plante tăiate, nu pulbere, ajută la menţinerea unei greutăţi corporale normale, mai popular, plantele au efect de laxativ şi asudare. O altă pastă pe care o folosesc la preparatele de grătar este un amestec din piper măcinat şi ardei iute tăiat bucăţi mici, ajută la digestie, este recomandat pentru cei cu procesul de ardere lent, acest amestec îl folosesc chinezii… În niciun caz să nu vă apucaţi să faceţi acest amestec după ureche, pentru că fiecare plantă în parte are propriul gramaj. Procurarea plantelor devine iar o problemă, pentru că este cam greu de găsit un plafar, având în vedere că am început să ducem o lipsă acută de astfel de magazine, unde mai puteţi găsi este la piaţă, sau culegerea lor… Câteva dintre reţetele din carte pe care le-am făcut sunt: pasta de dinţi, ceaiul de muşeţel cu trandafiri şi vanilie etc. Cu rezultate foarte bune. Pasta de dinţi o recomand în special fumătorilor.

   Autoarea a împărţit plantele în funcţie de gustul lor, picant, sărat, acru, dulce şi amar. Aveţi punctul optim fitoterapeutic; Constituţia ta, Fluxul energetic al plantelor şi Fluxul energetic actual, însoţită de un exerciţiu. Preparatele din plante sunt recomandate pentru; probleme digestive, creşterea disponibilităţii, pentru un metabolism crescut, pentru creier, pentru sănătatea cardiovasculară, insulină şi diabet, calmarea durerilor, răceli şi gripă, febră, pentru dinţi şi gingii sănătoşi, dureri de gât, pentru oboseală şi dureri menstruale, creme pentru ten, pentru sistemul imunitar, calmarea durerii cauzate de inflamaţii, depresie, anxietate, pentru punerea sângelui stagnant în mişcare, infecţii, greaţă, sănătatea inimii, pentru masaj etc. Ca plante avem; piperul negru, ardeiul iute, scorţişoara, feniculul, usturoiul, ghimbirul, busuiocul sfânt, levănţica, muştarul, nucşoara, pătrunjelul, menta piperată, rozmarinul, salvia, cimbru, curcuma, urzica, socul, păducelul, roiniţa, trandafirul, cacaua, cafeaua, muşeţelul, păpădia etc, asociate cu alte plante ca, pulberea de lemn dulce, cărbune medicinal, trandafirul etc. Cartea este însoţită şi de sfaturile de gramaj şi ustensilele pe care trebuie să le folosiţi la prepararea plantelor, cu stricteţe.

   Cartea aceasta este una dintre cele mai bune achiziţii pe care le-am făcut de-a lungul vieţii. O ador şi nimic altceva. O să aveţi mai jos câteva reţete, dar nu divulg nimic mai mult de atât. Cartea în sine te face foarte protector cu ea, e ca şi cum ai deţine ceva de nepreţuit. Revenind la pasta de dinţi, după folosirea ei, experimentul fiind făcut pe mine, fiind o fumătoare, nici nu se simte, e ca şi cum nu ai fi fumat, gura îţi rămâne cu un aer cald, uşor, fin şi un miros plăcut, de obicei rămâne mirosul specific fiecărei persoane în parte. O să reamintesc încă o dată, că plantele se folosesc cu foarte mare grijă, şi asta nu o spun doar eu, ci şi autoarea, ne reaminteşte de fiecare dată. Luaţi aminte de fiecare informaţie şi sfat pe care le dă.

Praf de scorţişoară pentru dinţi

– 2 linguri praf de scorţişoară

-1 linguriţă de cărbune medicinal

-1 linguriţă de pulbere din rădăcină de lemn dulce

   Toate acestea se împreună şi se depozitează în recipient din sticlă cu capac, ferit de umiditate. Praful se pune pe periuţa de dinţi, prealabil aceasta umezită. Nu face spumă, are un gust bun şi parfumat. Dacă nu ai folosit-o în perioada de 6 luni, o arunci, şi prepară o altă rezervă.

Amestec de ceai de muşeţel cu trandafiri şi vanilie

-1 lingură de muşeţel uscat

-1 1/2 linguriţe de ovăz uscat ( Avena sativa)

-1 1/2 linguriţe de petale de trandafir (Rosa spp)

-o păstaie de vanilie de 2,5 cm, mărunţită

miere după gust ( opţional)

   Dă în clocot 1 1/2 căni de apă. Infuzează plantele, acoperite cu un capac, în apa clocotită timp de 15 minute. Strecoară. Adaugă mierea, dacă doreşti. Ceaiul are un gust floral, plăcut şi liniştitor. Păstaia de vanilie lasă în gură un gust subtil, fin, simţi gustul ca şi cum în gură ai fineţea petalelor de trandafir. E dulce şi puţin tare, ca un vin bun, vechi. Avem şi îngheţată pe băţ cu muşeţel.

Cartea Alchimia Naturii o găsiţi pe site-ul Editura Paralela 45

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi

Alchimia Naturii

 

Daiana Roxy Dia

***Daiana Roxy Dia***

View Comments

  • E prima dată când aud asa ceva. Interesant. O sa incerc si eu pasta de dinti :)
    Stiu ca scorțișoară e foarte benefică

    • Eu de cand am primit cartea numai aceasta pasta de dinti folosesc, si familia. Cartea e o adevarata comoara. Dupa ce o folosesti sa-mi spui parerea ta. Te sfatuiesc sa o folosesti.

  • Vai cat de interesant suna cartea asta! :X :X :X
    Mai am si eu una de fitoterapie acasa scrisa de Dr. Alin Scarlat. Tot asa foarte utila si interesanta.
    Plantele fac minuni.
    Felicitari pentru recenzie. Chiar e foarte bine scrisa. :)
    Si multumim pentru exemple.

    • Cu placere! O sa ma interesez si de cartea pe care o ai tu. E o carte superba.

  • Reteta cu pasta de dinti vreau sa o fac si eu. Mi se pare super interesanta!

    • Abia astept sa o faci, si Vero a zis ca o sa facă. Va astept impresiile. :)

  • Foarte interesanta cartea Din pacate romanii se obisnuiesc greu cu tratamentele pe baza de plante.Felicitari si multumim

    • Mulțumesc! E păcat sa nu folosească pentru ca fac adevărate minuni. Și în primul rand e sanatos.

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

5 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago