Dennis Kayderman: Cazul ,,Vulpea”, de Leila Sandra M. – Editura Velvet Story – pre-recenzie

Cazul Vulpea

Prima carte din seria ,,Dennis Kayderman”

Editura: Velvet Story

Anul apariției: 2020

Colecția Mindgame

Gen thriller, thriller politist, suspans romantic

Nota mea: 10

   Cu toate că sunt o împătimită cititoare de povești romanțate, îmi place să evadez câteodată și pe tărâmul fanteziei, însă marea mea dragoste rămâne thrillerul. Atunci când au aflat vestea că  autoarea Leila Sandra M. s-a orientat și spre acest gen literar, curiozitatea și-a făcut imediat apariția. Voiam cu orice preț să citesc povestea, convinsă fiind că voi fi plăcut surprinsă. Rar mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită de autorii români contemporani, iar cu talentul scriitoricesc al Sandrei făcusem deja cunoștință în I.R.En. Însă, ceea ce am descoperit în Cazul ,,Vulpea”, mi-a depășit toate așteptările. Timp de șase ore, cât a durat lectura, am trăit fiecare eveniment la intensitate maximă. Am fost alături de detectivul Kayderman în încercarea lui de a descifra misterul unui caz vechi nerezolvat – mai multe dispariții ale unor persoane care mai apoi erau găsite decedate. I-am admirat intuiția și tenacitatea de a scormoni trecutul în aflarea adevărului.

     Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima entuziasmul asupra acestei cărți. Încă sunt uluită – și încântată – că o autoare de SF poate să scrie un thriller polițist atât de bun, de complex, cu un ritm atât de alert, întreaga atmosferă fiind încărcată de suspans, mister și pericol.

     Mi-a plăcut faptul că a știut cum să dozeze suspansul, să stârnească interesul cititorului, ținându-l cu sufletul la gură într-o cursă cu obstacole. De altfel, situațiile dramatice în care sunt puse personajele te țin într-o permanentă stare de surescitare, neștiind în mod cert dacă vor supraviețui până la final. De asemenea, faptul că a știut să îmbine cu maiestrie elementele de suspans cu cele romantice, m-a făcut să îi citesc romanul cu o plăcere extraordinară.

   În thrillerul polițist Cazul Vulpea, primul roman al seriei Dennis Kayderman, avem parte de dispariții misterioase, crime, răpiri, minciuni, secrete, un detectiv tenace care nu se lasă până nu descâlcește toate ițele unui vechi mister, un soț disperat care se teme pentru soarta femeii iubite, un controversat caz mușamalizat de poliție, care ne trimite în trecut, în urmă cu douăzeci și cinci de ani, atmosferă tensionată și suspans cât cuprinde. 

   Acțiunea ne poartă pe două drumuri care se vor împleti la un moment dat, povestea fiind spusă din perspectiva a două personaje – detectivul Dennis Kayderman și Norma Tucker. De menționat faptul că nu asistăm doar la o anchetă, ci observăm și toate trăirile interioare, frământările sufletești,gândurile lăuntrice și momentele plăcute sau neplăcute din viața celor doi protagoniști. Aflăm amănunte din viața privată a detectivului Kayderman, cum și unde și-a cunoscut soția, sufletul lui pereche.

     Așa cum am mai spus, autoarea a știut să ofere o intrigă complicată și complexă, dar ceea ce mi-a stârnit tot interesul, a fost maniera în care a început povestea.

   O tânără femeie se trezește pe patul de spital, având mâinile bandajate în totalitate. Nu-și aduce aminte cum a ajuns acolo, de cât timp era la pat sau cum o cheamă. Medicul îi spune că a avut un accident destul de grav cu mașina și că și-a pierdut memoria. Numele ei este Norma Tucker și, din fericire, în timpul producerii accidentului, vorbea la telefon cu soțul ei, Joe, altfel șansele ei de supraviețuire ar fi fost aproape nule.

,,— Am vești bune pentru tine, Norma. În seara asta îți dăm drumul și te poți întoarce acasă cu Joe.

— Joe? am întrebat confuză.

— Soțul tău, Joe, a spus doctorul făcând semn către bărbatul care stătea calm pe scaun.

— Soțul… meu? mi-am îndreptat privirea spre el, chinuidu-mă să-l recunosc. Nimic. Nici măcar o frântură dintr-o conversație pe care să o fi purtat cândva.

— Nu-ți fă griji, Norma, după toate cele întâmplate e un adevărat miracol că te afli acum printre noi. Cu timpul, sperăm că memoria iți va reveni, până atunci încearcă să nu depui eforturi prea mari pentru a-ți aminti, căci s-ar putea să te trezești cu niște migrene de toată frumusețea. Dă-ți timp și lasă-l pe Joe să aibă grijă de tine.”

   Norma este îngrozită de faptul că poate nu își va aminti niciodată de viața pe care a avut-o înainte să își piardă memoria. Toate lucrurile ei, telefonul și poșeta i-au dispărut în accident, așa că nu are un punct de pornire. De altfel, nici nu primește prea bine informația că trăiește împreună cu Joe departe de oraș, undeva izolat, pe munte, în mijlocul pădurii, și nu au la dispoziție tehnologie electronică.

   Ajunsă acasă, caută din priviri vreun semn că trăia acolo, vreun obiect care să-i trezească măcar o amintire, dar nu era nimic. O speria îngrozitor faptul că nu simțea nimic pentru Joe, nu-i trezea nici cel mai mic sentiment. Bărbatul încearcă să-i explice cum a decurs traiul lor până la accident, dar anumite lucruri rămân fără răspuns.

,,O voce ascunsă în colțul minții mele îmi repeta încontinu să fug cât mai departe de omul care m-a adus acolo. Nu știam dacă e instinctul sau paranoia. Cum poți face diferența dintre cele două atunci când simți că teama te acaparează și începe să te sufoce? Dacă instinctul îmi dicta să fug, atunci făceam bine să-i dau ascultare, dar dacă vorbea paranoia, care și-a făcut loc în mintea mea datorită faptului că nu-mi puteam aduce aminte nimic? Ce era de făcut? Dacă fugeam de omul care voia doar să mă protejeze?”

   Norma nu poate să înțelegă de ce Joe nu o lasă să vină în oraș după bunul plac, preferând să o țină în preajma lui, însă medicul care a tratat-o în spital, îi explică într-una dintre vizitele la domiciliu, motivul pentru care Joe este atât de precaut. Pe scurt… ,,Joe a avut o nevastă înainte de a o cunoaște pe Norma, care a murit într-o zi de duminică. S-a decis să meargă în oraș în timp ce el era la vanătoare. Ea nu s-a mai întors acasă. Au căutat-o zile în șir. A fost găsită într-un final. I-au găsit trupul la marginea orașului. Zăcea goală în mizerie, cu gâtul tăiat”. Șeriful nu a reușit să găsească făptasul, iar Joe a preferat să se retragă definitiv și să trăiască izolat. Oare acesta să fie adevărul? Se pare că doctorul știe mult mai multe lucruri, dar preferă să nu-i spună. Poate și Norma știe adevărul, dar cu memoria ei… Din păcate, relația dintre cei doi devine din ce în ce mai încordată, iar Norma este din ce în ce mai speriată.

,,Cuvintele mi-au părăsit buzele fără să îmi dau seama. O spaimă înfiorătoare și-a făcut loc în inima mea în clipa în care bărbatul s-a îndreptat de spate și m-a împins, străfulgerându-mă cu privirea. M-a lovit peste față cu dosul palmei cu toată forța pe care o mai avea. M-am dezechilibrat și m-am izbit de solul umed. Am simțit cum îmi dă sângele din colțul gurii lăsându-mi un gust metalic. Chiar dacă aș fi început să plâng, lacrimile nu mi s-ar fi distins printre stropii violenți de ploaie. Eram revoltată. Singura întrebare care îmi fugea prin minte în acel moment era cum de am putut să mă căsătoresc cu un așa animal? Ce a fost în capul meu?”

  Cel de-al doilea plan al cărții, îl are în centru pe detectivul Dennis Kayderman, care are de rezolvat un caz foarte important pentru el (vă las pe voi să descoperiți motivul pentru care se implică atât de mult în acest caz). Până de curând a lucrat mai mult cu dosarele și dovezile inexistente, însă acum făcuse rost de o locație, Woodstock, așa că trebuie să meargă pe teren, dacă vrea să găsească o pistă nouă.

   Protocolul îi cerea ca prima oprire să o facă la sediul șerifului din micuțul orăsel Woodstock, dar planul lui Kayderman era altul. A preferat să vină aici în calitate de civil și să se de-a drept un om de afaceri în căutarea unui teren de vânzare. Nu putea intui ce urma să găsească sau cât de ospitalieri erau orășenii așa că trebuia să fie precaut. Dar, în timp ce el făcea cercetare pe teren, partenerul lui, Stan, descoperirea ceva foarte interesant. Cu mulți ani în urmă, în Woodstock s-au înregistrat mai multe dispariții ca mai apoi, după aproape un an, cadavrele să apară peste tot. Nici până în ziua de astăzi nu s-a găsit făptașul. Cazurile nu au fost date mai departe către FBI, ci au fost închise. Nu există nici măcar o mențiune despre asta în registre, nimic. Se pare că locul ăsta ascunde multe.

,,Cum era posibil ca timp de 25 de ani să nu se rezolve niciun caz? Nu era singurul orășel în care oamenii dispăreau fără urmă ca mai apoi să fie găsiți decedați. Aici ceva nu se lega și îmi era teamă ca nu cumva să fie o situație cu ramificații mult mai grave. Dacă aveam să dau de capăt acestei încurcături trebuia să adun informații despre fiecare orășean din Woodstock.”

    Lucrurile devin din ce în ce mai interesante după ce Kayderman reușește să pună mâna pe niște date. Dacă la început a crezut că sunt niște numere aleatorii, ulterior și-a dat seama că e vorba de date calendaristice. Cu ajutorul vechii sale agende în care își nota tot felul de chestii, despre cazurile la care a lucrat, Kayderman reușește să facă legătura dintre aceste date și cazul ,,Vulpea” pe care poliția l-a închis fără nicio rezolvare. Pentru a descifra misterul acelor dispariții, detectivul trebuie să se bage adânc în cazul ,,Vulpea”. Primul lucru pe care avea de gând să-l caute era chiar dosarul care a deschis toată povestea. Momentul zero în care cazul „Vulpea” a fost creat. 1994, Februarie 09.  Dar ce legătură are cazul „Vulpea” cu Woodstock? De ce a fost închis cazul ,,Vulpea”? De ce Kayderman era atât de interesat de acest caz? Care sunt implicațiile lui? Cine este Norma Tucker? Ce se întâmplă cu Joe? Nu vă rămane decât să aflați singuri răspunsul la toate aceste întrebări. Vă recomand să o citiți pentru că merită.

   Cazul ,,Vulpea” este un thriller polițist extrem de captivant, în care situațiile limită țin cititorul în suspans pană la final. Nu-mi rămane decât să vă invit să descoperiți noua poveste cu detectivul Dennis Kayderman. 

Cartea o găsiți pe site-ul Editura Velvet Story

Recenzii cărți thriller

Recenzii cărți polițiste

#autoriromni #thriller #politist #edituravelvetstory #literaturapetocuri