Ceară fierbinte – M.L.Rio – AliceBooks

Ceară fierbinte – M.L.Rio – AliceBooks

Titlu – Ceară fierbinte

Autor – M.L.Rio

Editura – AliceBooks

Nr. Pagini – 504

An apariție – 2025

  Ceară fierbinte este un roman care pulsează în ritmul rockului anilor ’80, dar își dezvăluie adevărata forță în felul în care investighează memoria, trauma și identitatea. M.L. Rio construiește o poveste stratificată, în care intriga de tip mister se împletește cu un bildungsroman întârziat, dominat de figura unei protagoniste profund marcate de copilărie.

  Povestea o urmărește pe Suzanne în două momente ale vieții: copilăria din vara lui 1989 și prezentul, la aproape 30 de ani distanță. Ca fetiță, e atrasă irezistibil de tatăl ei – un muzician carismatic, dar imprevizibil – și de lumea turneelor, a exceselor și a libertății fără reguli.

  “Dar Suzanne îşi făcea griji. De fiecare dată când trecea pe lângă Most Wanted, ciulea urechile, sperând să audă noua trupă, Gil and The Kills. Odată, intră chiar in magazin, convinsă că vocea din difuzoare era vocea lui. Inima îi bătea atât de tare, încât îi zvâcneau timpanele. O întrebă pe prima persoană care îi ieși în cale: “Cine cântă melodia asta?” dar fata ridică din umeri, zicând: “Cineva pe care nu-l știu”. Sau poate: “Cineva. Nu stiu” Suzanne era prea bulversată și jenată ca să mai întrebe și alți oameni. Gil o făcuse să creadă că să fi cineva însemna să fi cunoscut de toată lumea. După aceea, evită magazinul de discuri, rezistând atracţiei lui gravitaționale.”

  Evadarea ei în universul trupei Gil and The Kills e electrizantă, dar și neliniștitoare, pentru că simți constant că ceva rău se pregătește. La cei zece ani ai săi se confruntă cu un episod violent, tulbure, niciodată complet clarificat, care o va îndepărta pe Suzanne de tatăl său și de ceea ce presupune viața din spatele turneelor rock încărcate de droguri, alcool, agresivitate și promiscuitate.

  În prezent, Suzanne pare că și-a construit o viață stabilă, aproape banală, alături de Rob. Doar că liniștea asta are ceva artificial. Moartea tatălui redeschide tot ce fusese îngropat, iar decizia ei de a pleca din nou la drum, alături de un cuplu nomad, nu e doar un gest impulsiv, ci o încercare de a-și recupera o parte din sine. Mi-a plăcut mult felul în care romanul surprinde ruptura asta: între cine crezi că ai devenit și cine ai fost, de fapt.

  “Rob se ridică. Își făcu loc cu coatele prin mulțime şi coborî spre chioșcurile cu produse. Așteptă la coadă exagerat de mult și îşi cumpără două beri ca să nu fie nevoit să se întoarcă. Sorbi spuma râncedă și amară cu un dispret la fel de rânced și de amar. De când își cumpărase Dodge-ul, își punea de o sută de ori pe zi aceleaşi întrebări: ce naiba făcea el, ce naiba făcea ea și cum naiba ajunseseră aici? La bine și la rău, în belșug și în sărăcie, împreună până la moarte. Rostise aceste jurăminte și chiar crezuse în ele, dar niciunul nu-l învăţa pe un bărbat ce să facă dacă, după șase ani liniştiţi de căsnicie, nevastă-sa o ia complet razna. Suzanne avusese mereu câteva doage lipsă, dar asta făcea parte din farmecul ei, o deosebea de soţiile colegilor lui, care păreau croite pe acelaşi calapod.”

  Suzanne e un personaj foarte bine nuanțat. Nu e nici victima clasică, nici rebela fără cauză – e prinsă undeva la mijloc, între fascinația pentru tată și nevoia de a se proteja de el. Relația lor e, probabil, cel mai puternic element al cărții: intensă, confuză, uneori toxică, dar greu de respins. Tatăl nu e idealizat, dar nici complet demonizat, ceea ce face totul mai credibil și mai inconfortabil.

  Unul dintre marile atuuri ale cărții este stilul: senzorial, ritmat, cu o energie aproape auditivă. Rio reușește să transpună muzica în text, astfel încât scenele de concert sau de conflict au o calitate viscerală, imediată. În același timp, există o atenție fină pentru detaliile emoționale – tăceri, gesturi, amintiri fragmentare – care dau profunzime relației tată–fiică, nucleul afectiv al romanului.

  “Suzanne nu știa prea bine ce însemnau toate acestea, dar văzuse într-adevăr o mulțime de lucruri. Lumea lui Gil era gălăgioasă, haotică și plină de culoare. Lumini, costume, muzică: se culca în fiecare noapte cu mintea ca un foc de artificii. Dormea tun și de multe ori, dimineața, trebuia s-o care cineva în braţe până jos, la apelul din hol. Avea mereu pielea arsă de soare, rareori haine curate, răsfoia hărțile rutiere ca pe niște benzi desenate și nu voia nici moartă să se întoarcă acasă.”

  Dacă ar fi să-i găsesc un mic minus, aș spune că unele personaje secundare rămân mai degrabă schițate, dar sincer, nu m-a deranjat prea tare pentru că focalizarea pe Suzanne e atât de puternică încât restul devine decorul necesar. În schimb, relația dintre Suzzane și Rob este atât de toxică încât devine extrem de satisfăcătoare decizia pe care Suzzane este forțată de împrejurări să o adopte.

  Într-o lume plină de compromisuri și așteptări nerealiste, ce ești dispus să sacrifici ca să te descoperi pe tine? Cât de important e să accepți trecutul pentru a-ți putea clădi un viitor?

  Dincolo de poveste, cartea e despre memorie și despre cât de puțin ne putem baza pe ea. Despre cum reinterpretăm trecutul ca să putem trăi cu el. Și, poate cel mai interesant, despre atracția pericolului, genul acela de viață intensă care te poate distruge, dar pe care nu o uiți niciodată.

  Per ansamblu, cartea funcționează pe două niveluri: ca thriller emoțional, care ține cititorul în suspans prin dezvăluiri graduale, și ca studiu de personaj, concentrat pe reconstrucția unei identități fracturate. Rezultatul este un roman intens, atmosferic, care își menține tensiunea până la final și care confirmă talentul lui M.L. Rio de a combina intriga captivantă cu profunzimea psihologică.

 Recenzii cărți