Domnul Popescu de la 5 – Bogdan Hrib – recenzie

Titlu: Domnul Popescu de la 5

Autor: Bogdan Hrib

Editura Tritonic

București, 2024

Nr. pagini: 84

  Bogdan Hrib, autor de romane polițiste, jurnalist, fotograf și totodată fondatorul Editurii Tritonic la care și-a publicat mare parte din operele sale, jonglează astăzi cu un volum subțire, ce cuprinde două scenarii de teatru, ușor de parcurs, care se finalizează cu schimbări inedite de situație, suprinzând cititorul cu întorsătura ciudată pe care o ia scenariul. 

  Personal, nu sunt foarte atrasă de ideea de a citi scenarii, deși îmi place foarte mult să urmăresc piese de teatru puse în scenă de actori competenți și pasionați și în afară de cele de rulaj, pe care majoritatea am fost nevoiți să le parcurgem în cadrul sistemului de învățământ, am evitam strategic lecturarea schițelor dramaturgice de acest gen.

   Revenind la mini-colecția aceasta de astăzi, autorul ne pune la dispoziție două piese de teatru – Întâlnire de gradul zero într-o cafenea care se deschide târziu și cea care poartă denumirea acestei cărțulii – Domnul Popescu de la 5.

   Prima ne aduce în atenție trei personaje – o EA, un EL și barmanul cafenelei unde se petrece acțiunea. EA ajunge prima în cafenea, pregătindu-se pentru un blind date cu acest EL, care întârzie să apară. În acest timp, conversația dintre EA și barman trece prin mai multe stadii, de la aproape amuzant, la ilar, absurd și de-a dreptul iritant, căci de dovedește că cei doi nu au nimic în comun atât la nivelul educațional, motivațional sau în ceea ce privește activitățile cotidiene. Apariția LUI pune pe pauză această interacțiune menită să umple golul și permite celor doi să tatoneze terenul. Un teren minat, pentru că niciunul dintrei ei nu este ceea ce pare. 

   Cea de-a doua schiță conturează în prim plan pe domnul Popescu, un profesionist (cum se etichetează singur), blocat în casă în plină pandemie, obligat să observe cum experiența sa devine banală, irelevantă, iar izolarea îi crează frustrări pe care nu le poate gestiona corespunzător. Telefoanele care sună și care îl prind în conversații absurde, iritarea care îl cuprinde când vede că este ușor de înlocuit și nimănui nu îi pasă de el, toate converg spre ideea că ar putea, atât timp cât stă închis în casă, să își scrie memoriile, să compună poezii sau piese de teatru, orice i-ar putea pune în valoare calitățile de profesionist. Sfârșitul este de asemenea, neașteptat și ironic.

   Ironia face ca personajul masculin din prima scenetă și cel din cea de-a doua, să aibă ceva în comun, dar asta rămâne să descoperiți voi singuri dacă ajungeți cu lectura în acest punct. 

   Am încercat să îmi imaginez piesele puse în scenă și mi-a fost dificil să văd dincolo de scenetele rulate la televizor de sărbători, dar îmbrăcate cu un limbaj mult mai accesibil publicului larg sau jucate în săli de teatru cu limitare de vârstă și o recuzită standard. Nu am fler pentru așa ceva, dar sunt convinsă că iubitorii de teatru ar putea regăsi ceva interesant în aceste schițe.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți