Dragă ocupant al unui loc pe Terra,

   Ești sănătos, fericit, împlinit? Te felicit pentru asta și te îmbrățișez din tot sufletul. E meritul tău, al stilului tău de viață echilibrat, al providenței… nici măcar nu mai contează, important este că de acolo, din ipostaza aceasta, lumea se vede diferit.

   Fiecare fulg de nea care-ți atinge pielea se transformă într-un gând de bucurie, de așteptare a sărbătorilor alături de cei dragi, de nerăbdare. Așa și trebuie să fie… oamenii trebuie să fie fericiți și sănătoși, iar de acolo de unde ești tu, lumea se vede frumos. Poate că sunt mici probleme, însă tu le trecu ci vederea… în stilul tău, echilibrat.

   Lumea Mariei e diferită. Maria nu e sănătoasă, nu e fericită, nu e împlinită. Ea se felicită în fiecare seară pentru că a mai trecut o zi, iar ea a mai consumat câteva respirații din suflet. Ea crede că sufletul are termen de garanție… și cu cât respiri mai mult și mai repede, pe atât de repede se termină viața. În lumea ei, totul e diferit de lumea ta.

   Maria e bolnavă, iar fiecare fulg care-i atinge pielea devine un gând de tristețe, de așteptare a unor sărbători pe care le va trăi alături de cei dragi… iar cei dragi se vor ascunde pe rând în bucătărie ca să poată plânge, fără ca Maria să vadă. Unul va spune că are de spălat vasele, altul se va duce după pachetul cu șervețele… dar Maria știe că fiecare se va duce să-și verse lacrima care îi chinuie când se uită la ea.

   Nu știu dacă Maria a dus un stil de viață echilibrat… în lumea Mariei, echilibrul nu există, nici soare nu există. E o lume în care singurele sunete sunt acelea ale aparatelor de spital, foșnetul ambalajelor de la seringi, ecoul implacabil  al pașilor doctorului pe coridorul lung, cu gresie albă.

   Suntem atât de aproape unii de alții, dar… lumile noastre s-au transformat iremediabil în bule individuale. Există miliarde de lumi… și fiecare protagonist își construiește propriile coordonate, iar principiul de bază e acela că nu trebuie să privești dincolo de gardul tău. Acolo unde se termină lumea ta, nu mai e teritoriul tău, indiferent ce s-ar întâmpla acolo… Mai mult decât atât, ne creăm un soi de scut pe care-l folosim împotriva emoțiilor în raport cu ceilalți. Nu suntem vinovați pentru ce li se întâmplă altora, este perfect adevărat… dar indiferența e prietenă de pahar cu lipsa de umanitate, iar fără a avea umanitate, cum să fim catalogați oameni?

   Ești sănătos, fericit, împlinit? Te felicit pentru asta și te îmbrățișez din tot sufletul. E meritul tău, al stilului tău de viață echilibrat, al providenței… nici măcar nu mai contează, important este că de acolo, din ipostaza aceasta, lumea se vede diferit.

sursa foto: pixabay