Durerea, ecou al neputinței – Ce faci când totul doare? – La vie en noir

Durerea, ecou al neputinței – Ce faci când totul doare?- La vie en noir

Unde se ascunde durerea și dacă tot stă pitită, de ce nu reușim să îi blocam accesul la lumea noastră interioară? Cine o trage de colțul său micuț și sifonat și o invită la joacă? Răspunsul e chiar simplu. Noi, doar noi.

Ne spunem că nu ne dorim drame, dar le facem loc în programul zilnic. Uneori îi facem durerii cu ochiul și o ademenim să ne dea târcoale. Să ne șoptească cuvinte reci și dure despre sine și despre toate dezamăgirile adunate. Despre singurătate, neputințe și comunicări eșuate. Despre nevoi neîmplinite și frici iraționale.

Ne bălăcim în zoaie masochiste, născute din momentele inconfortabile pe care nu le-am gestionat corespunzător la vremea lor. Din stările agresive care ne scapă de sub control. Din moarte și rușine.Ne strângem singuri în brațe și tânjim după recompensarea cuiva care ne înțelege poziția de victimă.

Dar nefericirea nu dispare decât temporar, cât timp cineva ne privește sufletul printr-un colț murdar de geam. Apoi rămânem singuri și resimțim în plex toată durerea, în valuri sufocante întărite de sentimentul de abandon.

Ce poți face când simți că nu mai e nimic de făcut?

Trage aer în piept. Respiră. E un gest simplu dar controlabil. E ceva pe care poți să îl faci și care ține doar de tine. E o senzație de control și abandon simultan căci orice ai alege mai departe să simți sau să gândești, începe în fapt cu un singur respiro. Lungește cât mai mult momentul până te destinzi la nivel corporal și mental.
Dă-ți voie să înțelegi că singura persoană căreia îi aparții în totalitate ești chiar tu. Că de tine depinde să clacheazi sau să o iei de la capăt. Să mai încerci încă o dată chiar dacă nu cu aceeași siguranță de sine. E și normal. Cum ai putea să fii sigur de reușită când încă te lupți cu efectele ultimului eșec?
Fii sincer cu tine. Cât de singur ești în realitate? Către cine îți îndrepți prima dată gândurile când ești în impas? Lovit, la podea, la capătul puterilor. Dacă primul gând e tot către tine, ai un motiv în plus să te ridici. Când nu ai pe cine te baza, abia atunci înțelegi cât de important este efortul pe care l-ai depus ca să te menții pe linia de plutire.
Citiți articolul integral pe blogul dananichitelea.ro

Rubrica La vie en noir

foto freepik

Dureri de creștere – Rubrica La vie en noir

În „La vie en noir”

Introvertit sau selectiv? – Rubrica La vie en noir

În „La vie en noir”

Crăciunul și depresia mascată – Rubrica La vie en noir

În „La vie en noir”

Dana Nichițelea

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.