Editura Herald vă invită la ediţia cu numărul 14 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, (în pavilionul B2, la standul A19 din cadrul Romexpo). Toți iubitorii de carte vor avea prilejul de a descoperi noutățile editoriale, vor putea participa la cele 13 evenimente culturale pe perioada salonului de carte alături de invitați precum: Ion Bogdan Lefter, Svetlana Cârstean, Lavinia Bârlogeanu, Silvia Andrucovici, Cristian Român, Felicia Waldman, la dezbateri pe diverse tematici alături de autori, traducători şi specialişti în domeniu.
Între 29 mai și 2 iunie 2019, Editura Herald aduce în atenţia publicului cititor o serie de titluri ce acoperă o gamă largă de domenii şi interese, de la autobiografii celebre, istorie, budism tantric tibetan, sufism, psihologie şi psihoterapie de cuplu până la filosofie, ştiinţă, antropologie și spiritualitate creștin ortodoxă. Bineînțeles, din oferta de la târgul de carte nu vor lipsi reducerile și promoțiile.
Pe scurt, regăsiţi mai jos agenda completă a lansărilor:
Miercuri, 29 mai
Lansarea cărții Virginia Woolf – Jurnalul unei scriitoare
(Colecția “Autobiografia”)
Invitaţi: Ion Bogdan Lefter, Anca Irina Ionescu, Luisa Neag, Svetlana Cârstean
Moderator: Sorin Lucaci
Joi, 30 mai
Lansarea titlului Stiința artei psihoterapiei de Allan Schore
(Colectia “Psihoterapia”)
Invitaţi: Lavinia Bârlogeanu, Gabriela Deniz, Claudia Vîlceanu, Rita Teodoru
Moderator: Sorin Lucaci
Lansarea cărții Simbolismul francmasoneriei de Jirah Dewey Buck
Invitaţi: Vasile Zecheru, Claudiu Ionescu, Valentin Urziceanu, Ovidiu Voinea
Moderator: Sorin Lucaci
Moderator: Sorin Lucaci
Vineri, 31 mai
Lansarea cărților Marele Tot de Sean Carroll și Odiseea umană de Leonard Mlodinow (Colecția „Mathesis”)
Invitaţi: Cristian Român, Sorin Badea, Anca Bontaș, Costin Beda, Gabriela Deniz
Moderator: Sorin Lucaci
Sâmbătă, 1 iunie
Lansarea cărţii Reconstrucția. Cum să-ți refaci viața după divorț sau despărțire de Bruce Fisher și Robert Alberti (Colecția “Pas în doi”)
Invitaţi: Gabriela Deniz, Sofia Dumitriu, Ligia Moise, Cristiana Levitchi,
Moderator: Sorin Lucaci
Lansarea cărţii Simbolismul corpului uman de Anick de Souzenelle (Colecția “Arhetip”)
Invitaţi: Felicia Waldman, Gabriela Deniz
Moderator: Sorin Lucaci
Lansarea cărții Povestea filosofiei – Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali de Will Durant (Colecția “Cultură și civilizație”)
Invitaţi: Ion Bogdan Lefter, Doru Căstăian, Luisa Neag
Moderator: Sorin Lucaci
(Colectia “Spiritualitate creștină”)
(Colecția “Calea chineză”)
Lansarea cărţilor Mathnawi – poeme, parabole și învătături sufite și Oceanul Sufletului de Rumi (Colecţia “Înțelepciunea Inimii”)
Invitaţi: Teodoru Ghiondea, Mihai Liță, Monica Găitănaru, Dragoș Dobre
Moderator: Sorin Lucaci
Duminică, 2 iunie
Lansarea titlurilor Yoga Visului și Cristalul și Calea Luminii de Chogyal Namkhai Norbu
(Colecţia “Himalaya”)
(Colecţia „Tantra”)
RSVB – Eveniment Facebook
Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Specialist, 0720.063.626, sorin.lucaci@edituraherald.ro
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Am trecut pe lista cartile lui Rumi si jurnalul Virginiei Woolf :)
Imi plac cartile celor de la Herald.