Recenzii carti

Elisabeth a disparut, de Emma Healey

Elisabeth a dispărut, de Emma Healey

Titlul original:  Elisabeth is Missing

Editura Litera 2016

Traducere din limba engleză și note – Manuela Bulat

      Despre autoare

       Emma Healey a scris prima povestire la vârsta de patru ani, le-a spus profesorilor ei că va fi scriitoare la opt, dar la doisprezece ani s-a hotărât să devină avocat pledant (inspirată de filmul Liceenele din Beverly Hills). I-au trebuit încă zece ani până să se întoarcă la scris. Și-a petrecut copilăria în Londra, unde a absolvit colegiul de artă. A lucrat pentru două biblioteci, două librării, două galerii de artă și două universități, și intenționa să-și facă o carieră în lumea artei când scrisul a devenit cel mai important lucru din viața ei. S-a mutat în Norwich în 2010 pentru a face un masterat în scriere creativă la University of East Anglia și nu s-a mai întors la Londra. Elisabeth a dispărut (2014) este primul ei roman, câștigător al Costa Book Award pentru roman de debut și nominalizat la National Book Award –Popular Fiction, National Book Award – New Writer of the Year și la Dylan Thomas Prize.

    Am început să citesc această carte, care m-a atras după descrierea făcută, recunosc că la început mi s-a părut puțin plictisitoare, deși nu se citește greu, lipsa unei acțiuni m-a făcut curioasă să descopăr mai mult din ceea ce autoarea vrea să te facă să simți ca cititor. Având în vedere că e câștigătoarea unui premiu de debut am vrut să descopăr dedesubturile cărții.

Acest roman se joacă cu mintea cititorului, este un roman psihologic  care te ține în suspans de la început până la sfârșit întrebându-te dacă e adevăr sau imaginație.

    Elisabeth a dispărut are ca personaj principal o femeie în vârstă pe nume Maud, o bătrână care are pierderi de memorie frecvent și care începe să-și caute cea mai bună prietenă care a dispărut, Elisabeth. Oare chiar a dispărut prietena ei sau e doar imaginația ei și o consecință a faptului că nu poate să-și amintească unele lucruri.

    Maud este hotărâtă să descopere adevărul chiar dacă nimeni nu o crede. Nici fiica ei, nici fiul prietenei ei, nici îngrijitoarele și nici măcar poliția, pe care o vizitează de mai multe ori fără măcar să își aducă aminte că a mai fost acolo.

    Cu ajutorul multelor notițe scrise de ea, bătrâna este foarte hotărâtă să o găsească pe Elisabeth. În căutarea ei spre adevăr, Maud este purtată înapoi în trecut la o alta dispariție din propria ei familie în urmă cu zeci de ani, dispariția  surorii ei Sukey.

     Elisabeth a dispărut este o carte despre trecut, prezent și viitor. Nu poți trăi în prezent dacă nu ai un trecut, nu poți să ai un viitor dacă nu exiști în prezent. Această carte ne arată problemele reale ale vieții. Cine are nevoie de un bătrân dement, deși demența e o boală a minții care nu te definește. Amuzantă pe alocuri această carte este o poveste captivantă, o oglindă a vieții trecute, o cunoașterea identității, deși o tragedie obișnuită povestea acestui roman descrie foarte bine suferința îmbătrânirii, iar pierderea memoriei este o problemă de siguranță.

     Ce este bătrânețea?  Cine are nevoie de un bătrân? Cum se descurcă bătrânii? Cum avem grijă de bătrâni ?

    Maud  ar fi un detectiv minunat chiar și așa cu lipsa de amintiri. Foarte multe detalii ies la iveală în ambele dispariții din acest roman. Foarte interesantă alternarea poveștilor și încercarea de a rezolva misterul.

      Dacă vrei să te avânți într-o lume a misterului atunci această carte e pe gustul tău. Este o poveste de viață captivantă, amuzantă, drăguță și misterioasă.

„Important este să fii organizat, să încerci să scrii totul. Elisabeth a dispărut, iar eu trebuie să fac ceva pentru a afla ce s-a întâmplat. Dar sunt atât de confuză. Nu sunt sigură când am văzut-o ultima oară sau ce am descoperit. I-am telefonat și nu mi-a răspuns. N-am mai văzut-o. Cred. Ea n-a venit aici, iar eu nu m-am dus acolo. Și mai departe? Presupun că ar trebui să mă duc la ea acasă. Să caut indicii. Și să-mi notez orice găsesc. Important este să fi organizat. Am scris și asta.„

Nota mea este 9

Cartea Elisabeth a dispărut de  Emma Healey a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Vero

 

 

Vero

***Vero Budea (Vero)***Iubesc viața și oamenii, sunt o fire sociabilă, deschisă, loială, apreciez persoanele sincere cu coloană vertebrală, pasiunile mele sunt scrisul și cititul, deși sunt încă o amatoare. Sunt deschisă la tot ce e nou și folositor. Familistă convinsă, soție, mamă, fiică, noră și prietenă. Nu suport minciuna și trădarea. Găsesc fericirea în lucrurile mărunte. Pentru mine nu există nu pot, numai nu vreau, iar eu vreau. Literatura pe tocuri e locul unde mă simt acasă, un loc unde prietenia și bunul simț mă îmbrățișează.

View Comments

Recent Posts

Viv’Infernum – Strigătele răzbunării – Costin Neață – fragment

Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - Costin Neață - fragment Titlu: Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - …

4 zile ago

Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie

Ora albastră - Paula Hawkins - recenzie Titlu: Ora albastră Autor: Paula Hawkins Editura Trei…

5 zile ago

Umbrele Demiurgului – Mircea Anghel – fragment

Umbrele Demiurgului - Mircea Anghel - fragment Titlu: Umbrele Demiurgului - dark fantasy/epic fantasy cu…

5 zile ago

Defecte perfecte – Alice Feeney – recenzie

Defecte perfecte - Alice Feeney - recenzie Titlu: Defecte perfecte Autor: Alice Feeney Categorii: Thriller,…

o săptămână ago

Furtuna de zăpadă – Triona Walsh – recenzie

Furtuna de zăpadă - Triona Walsh - recenzie Titlu: Furtuna de zăpadă Autor: Triona Walsh…

o săptămână ago

Romanian Gothic – Bogdan Piticariu – recenzie

Romanian Gothic - Bogdan Piticariu - recenzie Titlu: Romanian Gothic Autor: Bogdan Piticariu Editura Lebăda…

2 săptămâni ago