Feedback-urile primite sau de ce părerea altora nu ar trebui să conteze – Rubrica La vie en noir

Tot mai des suntem puși în situația de a primi feedback și uneori, mai rar ce-i drept, ni se solicită o părere legată de anumite acțiuni și aspecte pe care cei din jurul nostru le-au concretizat.

În general oamenii sunt interesați să își exprime punctele de vedere și mai puțin să le ia în considerare pe ale celorlalți. Emiterea de impresii sau judecăți de valoare vine dintr-o nevoie ascunsă de a face o diferență, de a conta pentru cei din jur. Dar uneori impresiile care ne sunt împărtășite, nu au efectul scontat. Deși majoritatea dintre cei care le oferă au tendința să creadă că este absolut necesar să aibă ceva de spus în ceea ce ne privește, reacția cu care se confruntă riscă să îngreuneze procesul de comunicare.

Este dificil să primești un feedback negativ și este nevoie de foarte mult autocontrol și capacitate de a separa lucrurile pentru a ajunge în punctul de a înțelege că acest schimb de idei nu ar trebui să fie neapărat un atac la persoană, ci doar să puncteze un aspect care merită lăudat sau care ar putea fi îmbunătățit.

Feedback-ul negativ are puterea de a bloca comunicarea sau de a o transforma într-o ocazie de a acumula frustrări față de persoana care ni-l transmite. Mai rar poate fi privit ca o oportunitate de a schimba ceva în bine deoarece nu am fost crescuți în acest spirit. Cel al recunoașterii greșelilor sau a acceptării ideii că mereu e ceva de îmbunătățit.

Nu este exclus nici ca momentul recepționării unui feedback pozitiv să se dovedească a fi un factor blocant în comunicare, mai precis să nu permită activarea vreunei reacții. Pentru cei care consideră că au acționat cu mărinimie, poate deveni frustant să observe că laudele oferite nu ne flatează sau nu ne gâdilă orgoliul așa cum era de așteptat.

Axați pe aceste reacții de moment, foarte puțini reușesc să ia în calcul faptul că fiecare dintre noi avem alt tip de personalitate și ne-am confruntat cu experiențe de viață diferite în drumul nostru spre propria dezvoltare.

Cei care nu au avut parte în copilărie de încurajare și sprijin din partea părinților și persoanelor apropiate, se confruntă cel mai des cu un blocaj, mascat printr-o lipsă de reacție atât în fața laudelor cât și a criticilor.

Citiți articolul integral pe blogul dananichitelea.ro

Rubrica La vie en noir

Photo credit – pixabay

Ambiția – orgoliu sau modalitate de supraviețuire? – Rubrica La vie en noir

În „La vie en noir”

Călătorind stingher spre sine – Rubrica La vie en noir

În „La vie en noir”

Sinceritatea debordantă – între conexiune și incomoditate – Rubrica La vie en noir

În „La vie en noir”

Dana Nichițelea

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.