Fiicele paznicului, de Jean E. Pendziwol – Editura Rao – recenzie

Fiicele paznicului

Jean E. Pendziwol

Titlu original: The Lightkeeper’s Daughters

Editura: Rao

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 330

Traducător: Alexandru Szollo

   Jean E. Pendziwol a scris numeroase cărți, însă este cunoscută în special pentru romanele Fiicele paznicului (The Lightkeeper’s Daughters) și Eu și tu și o canoe roșie (Me and you and the Red Canoe). Locuiește în apropierea Lacului Superior. Pentru scrierile sale, se inspiră din istoria, cultura și geografia acestei zone. Inclusiv romanul de față are acțiunea în zona Lacului Superior. Ca notă de final, autoarea menționează care sunt faptele din care s-a inspirat și ce modificări a adus realității în romanul său.

  Pentru mine, „Fiicele paznicului” a fost prima întâlnire cu stilul autoarei. Încă de la început, trebuie să recunosc că primele câteva zeci de pagini nu m-au impresionat. Poate nu aveam starea necesară pentru citit sau poate din cauză că mă așteptam la altceva. Deși citisem descrierea cărții, nu știu din ce motiv, rămăsesem cu impresia că va fi un thriller. Poate și din cauză că romanul are o copertă care mi-a amintit de cartea „Dublă identitate” de S. K. Tremayne, care este, într-adevăr, un thriller.

   Însă odată ce am înțeles că „Fiicele paznicului” este o dramă și are o poveste interesantă, m-am lăsat captivată de poveste și am parcurs paginile pe nerăsuflate. Pe măsură ce avansam în poveste, mă simțeam tot mai atrasă de acest roman și, totodată, tot mai curioasă să descopăr misterul.

   Cum spuneam, „Fiicele paznicului” este o dramă, o poveste de viață, care conține toate ingredientele unei povești cu adevărat reușite: dragoste, mister, sacrificii, minciuni, secrete și aventură. Iar mai presus de povestea minunată, modul în care autoarea a creionat-o este impresionant. Când citeam, puteam vedea locurile descrise în carte, simțeam bătaia vântului și auzeam sirena farului.

  Romanul este împărțit în trei părți distincte: „Sfârșituri și începuturi”, „Fantome” și „Surori în zbor”. Practic, fiecare dintre aceste părți conține o anumită etapă a poveștii căreia urmează să îi aflăm misterul, la final.

  Morgan este o fată care trăiește în plasament, mutată de la o familie la alta. Iubitul ei, Derrick, este traficant de droguri. În plus, a introdus-o într-o gașcă care se ocupă cu graffitti. Pentru a le demonstra că este demnă să facă parte din gașca lor, trebuie să realizeze un graffitti pe gardul Azilului Boreal. Este prinsă de poliție, astfel că este inclusă într-un program de reabilitare. Acesta presupune să efectueze muncă în folosul comunității, chiar la Azilul Boreal.

   Acolo, o cunoaște pe Elizabeth Livingstone, o bătrână locatară a azilului. Elizabeth este aproape oarbă, astfel că are nevoie de ajutor. În plus, Elizabeth nu este o bătrână oarecare, ci una cu o poveste impresionantă, așa cum vom afla din paginile romanului. Totul începe când Morgan începe să-i citească lui Elizabeth din jurnalele personale ale tatălui acesteia, jurnale pe care le-a primit de curând dar pe care, din lipsa vederii, nu le poate citi singură.

„Polițaii au plecat, dar bătrâna a rămas în scaunul ei cu rotile. Doamne, ce penibil arată cu ochelarii ăia de aviator, cu părul lung, drept, mai alb decât zăpada, care-i cade peste umeri. Cred că are pe puțin suta de ani. Nici nu pot să-mi închipui cum e să fii atât de bătrân, să nu mai aștepți nimic de la viață. Probabil că nici nu mai ții minte nimic, deci ți-ai pierdut și trecutul. Nu-ți rămâne nimic, doar aerul pe care îl respiri.”

   Elizabeth avea o soră geamănă, Emily, iar ele erau fiicele paznicului farului de pe insula Porphyry. Pe măsură ce avansăm cu lectura, descoperim frânturi din trecutul lui Elizabeth. Aflăm cum era viața pe insulă și detalii despre familia ei. Descoperim că Emily nu a vorbit niciodată, dar, în schimb, avea un talent deosebit la desen.

„Îmi dă impresia că înțelege. Că știe cât de mult o jelesc pe Emily, dacă se poate numi așa. Eram Elizabeth și Emily, cele două gemene, fiicele paznicului de far. Mi-e greu să fiu altcineva. Să fiu doar Elizabeth.”

   Piesă cu piesă, puzzle-ul care reprezintă trecutul lui Elizabeth ni se completează în fața ochilor. Însă, în paralel cu povestea bătrânei, aflăm și indicii despre Morgan și viața pe care o duce. Aceasta a fost crescută de bunicul său, până când acesta a murit. Din acel moment, Morgan a fost instituționalizată și mutată de la o familie la alta. Punctul culminant este în momentul în care cele două descoperă că Elizabeth l-a cunoscut pe bunicul lui Morgan în tinerețe.

   Pentru a afla cum s-au cunoscut cei doi și care este partea din trecutul lui Elizabeth despre care nu a știut niciodată, va trebui să citiți cartea „Fiicele paznicului”. Finalul cărții m-a surprins cât se poate de mult. Este un roman remarcabil, care mi-a dat fiori de emoție. Iar spre final, povestea mi-a adus și câteva lacrimi în ochi. Așadar, vă recomand cu drag să citiți această carte.

   Deși la început mi-a fost mai greu să citesc cartea, negăsind acel ceva care să-mi atragă atenția, după câteva pagini, am fost total fermecată de subiectul cărții și de modul în care este scrisă. Iar la final, pot să afirm că „Fiicele paznicului” este o carte pe care o voi purta în suflet și în gând multă vreme de acum încolo și pe care o voi recomanda oricui.

Cartea o găsiţi pe site-ul Editura Rao.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi