,,Te-ai oferit, înaintea Caterinei, să mă conduci spre ieșire. Cuvintele pe care mi le-ai șoptit, înainte de a-mi ura o seară liniștită, m-au ținut treaz peste noapte. „Pe mine nu mă poți păcăli atât de ușor ca pe cumnată-mea.” Ai făcut referire la presupusa întâlnire cu Damian din ziua atentatului sau mi-ai dat de înțeles că nu te convinsese nimic din interpretarea mea? Am contraatacat cu o replică destul de uzuală. „Nu vreau să păcălesc pe nimeni.” Imediat ce am rostit-o, mi-am dat seama că îmi contraziceam cea mai mare parte din existență. Doar că de astă dată, pe lângă conștientizarea că păcălirea altora îmi alimenta stilul de viață (și conturile bancare), am trăit senzația că mă aflam la rândul meu printre cei trași pe sfoară, de același individ lacom și lipsit de scrupule. Nu era un sentiment plăcut.”