Iluzia scorpionilor de Robert Ludlum-recenzie

Iluzia scorpionilor, de Robert Ludlum-recenzie

“Tyrell Hawthorne a fost la vremea lui un ofiţer de marină deosebit de inteligent, amestecat în afaceri de spionaj, însă odată cu moartea soţiei sale-o victimă a jocurilor mortale practicate de spioni-el şi-a pierdut gustul pentru acţiune. Acum însă va fi tarat fără voia sa în cel mai primejdios joc, în vreme ce o femeie misterioasă porneşte într-o călătorie a violenţei, în care şi dragostea poate deveni o armă.”

   Romanul începe cu un atac în Askelon. Atacatorii, brigada de atac care-şi luase numele de “Brigada Askelon” era trimisă din Valea Baaka-Liban. Marele Consiliu aprobase atacul, care dacă ar fi reuşit ar fi paralizat Tel-Aviv-ul. Explozia programată a transformatoarelor de curent ar fi creat haos. Tabăra din Valea Baaka era compusă din oameni diferiţi:

“…o enclavă de oameni dezrădăcinaţi, mulţi dintre ei copleşiţi şi înfrânţi de nişte evenimente care fuseseră independente de voinţa lor. Mişcările le erau încete, trudnice, trăsăturile chipurilor imobile, iar în ochii negri, ale căror priviri erau mai mult plecate, se putea citi o goliciune ce vorbea de durerea unor amintiri, care începeau să se estompeze, de imagini care nu vor mai deveni în veci o realitate. Alţii însă erau sfidători şi mândri, pentru ei înfrângerea nu există, acceptarea stării de fapt era de neimaginat.”

   Dar la Askelon atacatorii au fost omorâţi, scăpase doar soţia comandantului, lăsată să păzească bărcile. Soldaţii evrei îi măcelăriseră, amintindu-şi cum muriseră şi ai lor în război. Îl măcelăriseră şi pe comandant:

“Îl măcelăriseră pe acel unic bărbat de pe Pământ pe care îl iubea, singurul bărbat pe care îl considera egalul ei. Era mort şi niciodată nu va mai fi unul ca el, cu statura lui de zeu cu privire mândră şi îndrăzneaţă, parcă făcut din foc şi pară, a cărui voce putea să facă mulţimile să plângă sau să râdă, după cum îi era voia. Şi ea totdeauna lângă el, sfătuindu-l şi adorându-l. Lumea lor-o lume a violenţei-nu va mai avea nicicând parte de o echipa ca a lor.”

    După masacru soţia comandantului, Amaya Bajaratt, ajunge în Valea Baaka şi cere răzbunare pentru că:

“Dar mai mult decât femeie, mai mult decât soţie, ea era unul dintre cei mai hotărâţi şi mai vajnici muquadeen-i din această vale, ea şi soţul ei fiind adevărate simboluri de speranţa în victoria cauzei-dinainte pierdută-în numele căreia luptau.”

   Marele Consiliu îi aprobă cererea, mai ales că ea are deja echipa formată şi nu-i va implica pe ei:
“-Dacă va fi necesar voi continua în aceeaşi manieră. Noi-voi-avem de făcut faţă peste tot unor trădători, chiar şi printre membrii guvernelor frăţeşti. Peste tot, autorităţile sunt coruptibile!”

   Marele Consiliu îi aprobă tot ce are nevoie, mai mult îi spune că în SUA va opera cu ajutorul şi prin intermediul reţelei ”Scorpio”.

   Aşa începe acţiunea romanului, pe care ţinând cont de modul de-a dreptul cinematografic în care este scrisă cartea, nu am să vi-l povestesc. Dar, ca de obicei, vom vorbi despre personajele principale.
   Tyrell Hawthorne (Tye cum îi spuneau familia şi prietenii) fusese un tânăr pasionat de astronomie, de navigaţie, un bun atlet şi absolvent al Universităţii din Oregon, cu o licenţă în administraţie şi afaceri. Dintr-un impuls s-a înrolat în marina militară, deşi ştiindu-i firea, toţi ai lui au fost sceptici. Câştigă câteva competiţii, părăseşte baza de antrenament şi ajunge aspirant pe un distrugător. Din păcate apare “claustrofobia de navă”, aşa că i se oferă o muncă de birou care nu-l interesează. Ajunge ofiţer de protocol la Haga.

   Distracţiile, recepţiile şi însoţirea unor civili şi militari, toate au fost un test preliminar. Este avansat locotenent şi i se cere să afle ce hram poartă omologul lui de la ambasada franceză. În urma discuţiei cu Pierre, dintr-un impuls Tye îl racolează şi-l salvează, omul devenind un agent dublu valoros. Chemat de un general, pe care-l admira şi respecta, este trimis să urmeze un stagiu de antrenament intensiv, devenind un adevărat spion, foarte valoros. Apoi s-a căsătorit, dar soţia lui a fost ucisă la Amsterdam şi el bănuia că Stevens, fostul lui şef şi prieten, ştie mai multe. Aşa că pleacă din marină şi-şi deschide cu fratele lui o afacere cu, curse pentru turişti în Caraibe şi concedii de pescuit pentru vechi prieteni, foşti spioni şi ei. Avusese o perioadă de beţii crunte în care cunoscuse o femeie Dominique, care credea el, îl iubise şi îl încurajase. Dar ea a dispărut şi el a terminat cu băutură. Cei de la Washington încercaseră să-l readucă la serviciul de informaţii, dar Tye refuzase de fiecare dată, hotărât, orice ofertă.

   Acum, doi vechi prieteni ai lui, Cooke de la MI6 şi Ardisonne de la Deuxieme îi cer ajutorul. Amândoi fuseseră chemaţi la ordin, deşi erau gata să se pensioneze. Ei îi explică lui Tye ce greu şi diferit este să-ţi faci meseria de agent în ziua de azi:

“-Lumea de acum este complet diferită, comandante, nu mai avem parte de luxul de a ne cunoaşte duşmanii. Ăştia de acum sunt dintr-o altă rasă, nu mai sunt nici agenţi, nici agenţi dubli, nici agenţi în conservare, activaţi de o parte sau de cealaltă-s-au dus timpurile alea. Probabil că în curând, când o să mai aruncăm câte o privire retrospectivă, o să ne dăm seama cât de simplu era, de fapt, totul, pentru că mentalităţile noastre şi ale adversarilor erau, fundamental, aceleaşi. Acum totul este altfel, nu mai avem de-a face cu oameni care gândesc la fel cum eram şi noi obişnuiţi să gândim. Avem de-a face cu ură, nu cu lupta pentru putere, sau cu lupta pentru influenţă geopolitică, ci doar cu ură sălbatică. Dezmoşteniţii soartei din lumea întreagă se revoltă, şi frustrările lor de veacuri explodează într-o răzbunare oarbă.”

   Aşa cum este lupta lui Bajaratt, deşi nu şi a reţelei Scorpio, ei doar folosindu-se de terorişti.
   Serviciile au mare nevoie de Tye, care cunoaşte bine insulele, să-i ajute, pentru că Bajaratt dispăruse în zona cu un tânăr care o însoţea. Tye va fi plătit, dar i se vor pune la dispoziţie şi mari resurse. Serviciile secrete din lume aflaseră că se pregăteşte uciderea câtorva lideri importanţi de state în acelaşi timp, apariţia haosului determinând să vină alţii la putere şi să se schimbe soarta lumii. Bajarattt era aceea care coordona totul, ajutată de Scorpio, şi că ea ar urma să-l asasineze pe preşedintele SUA.

   Lui Tye i se pune la dispoziţie un avion cu trei oameni la bord: pilotul Catherine Nielsen, copilotul Charlie şi Jackson Poole, un geniu al computerelor, dar şi un pilot foarte bun. Căutând insula pe care era Bajaratt, coboară pentru odihnă şi realimentare, dar avionul cu Charlie la bord este aruncat în aer. Tye află că echipajul ar fi fost format din 4 oameni dar mecanicul Şal nu venise la lucru şi nici nu fusese de găsit. Toţi trei îşi dau seama că scurgerile de informaţii sunt mari, că Scorpio avea oameni la vârfurile serviciilor.
   Reţeaua ”Scorpio” fusese fondată de doi tipi, Marte şi Neptun, parteneri, care puseseră bazele unei reţele formată din oameni aflaţi în posturi cheie, pe care-i racolaseră prin şantaj sau cu bani.

   Marte pe care Bajaratt îl ştia de “îl padrone” se retrăsese, fiind bătrân şi bolnav, pe insula. O insula mică care nu apărea pe harta Caraibelor şi era şi foarte bine camuflată şi păzită. La acel moment, Bajaratt urmărind o echipă a Mossad-ului, care voia să ucidă un erou palestinian (pe cel care-i va deveni apoi soţ), fusese rănită foarte grav în Grecia. Era absolut necesară o intervenţie chirurgicală, dar nimeni, din lumea civilizată, n-ar fi tratat o teroristă fără să alerteze autorităţile. I se cere ajutorul lui îl padrone, care mai colaborase cu cei din Valea Baaka şi câştigase sume importante. Dar totul are o răsplată…

   Bajaratt este dusă pe insulă, unde îl padrone avea un mic spital şi unde fusese deja adus un mic grup de chirurgi din Miami. Când ea începuse să se simtă mai bine, deşi reticenţi la început, cei doi ajung să se împrietenească, el numind-o ”fiica mea spirituală” şi hotărât s-o ajute în continuare în orice mod putea.
   Organizaţia “Scorpio” avea 25 de membrii, cinci dintre ei fiind conducătorii, o organizaţie ermetică, cu coduri, modalităţi de pază, care folosea asasini ai mafiei şi mai ales o organizaţie unde dorinţele lui “Scorpio 1”-îl padrone erau litera de lege. Îl padrone este chiar mândru s-o ajute cu ultima ei misiune:

“-O să-mi permiţi să continui, padrone, nu-i aşa?
_-Sigur că da, fata mea, dar numai cu ajutorul meu. Uciderea unor astfel de oameni…lumea întreagă o să fie înfricoşată şi cuprinsă de panică. Va fi ultima noastră realizare înainte de a muri.”

   În organizaţie, între cei mari, mai erau: Van Nostrund (Neptun), un foarte cunoscut şi apreciat om de afaceri, despre care toată lumea credea că e un patriot, un şef de le emigrări, secretara directorului CIA, generalul Meyers, mare erou de război, şi mulţi alţii, toţi aflaţi în posturi cheie din administraţie sau din guvern. În sânul organizaţiei nu se puneau întrebări, nu se cereau lămuriri, se executa totul la ordinul lui Scorpio 1.
Şi-acum, piesa de rezistenţă, pionul care a pus în mişcare un mare plan, conceput ca un puzzle perfect: Bajaratt!.

   Din familie de basci, crescută într-un sătuc din Pirinei, asistase în timpul unui raid de represalii neautorizat, la uciderea brutală a părinţilor ei. Cei care cercetaseră arhivele satului au descoperit că pe ultimele pagini, cu un scris de copil, erau descrise scenele de lupta inclusiv decapitarea părinţilor ei, apoi cum copiii fuseseră părăsiţi acolo în munţi să moară. La final fetiţă semnase Amaya şi Bajaratt (care era de fapt numele sergentului care-i omorâse părinţii).
   Ea a luat conducerea grupului de copii şi i-a dus la adăpost, ocolind sau chiar omorând în cale soldaţi, punând capcane. Apoi şi-a continuat lupta, fidelă mesajului ”muerte a toda autoridad”
   În ultimii ani se căsătorise cu eroul palestinian, pe care-l salvase de Mossad, trăia în Valea Baaka, identificându-se cu cauza acestuia. Doar că el fusese omorât la Askelon, în ambuscadă şi noul lider dăduse public o declaraţie:

“Declaraţia spunea că armele israelienilor care-i uciseseră pe “răzbunătorii luptători pentru libertate” fuseseră fabricate în America, în Anglia şi în Franţa şi că poporul ale cărui pământuri fuseseră furate nu va uita niciodată “bestiile” care furnizaseră acele arme.”

   Aşa că Amaya Bajaratt, luându-şi că nume de război: ”Neiertătoarea” a transmis Marelui Consiliu al Văii Baaka că :
   “Ea şi camarazii ei s-au hotărât ca, indiferent cu ce preţ, să ia capetele celor patru mari bestii. Iar ea va fi trăznetul care va da semnalul.”
   “Atunci când cea mai rea dintre aceste bestii va cădea, dincolo de mare, celelalte trebuie să o urmeze cât mai repede.”

   Şi urmează o adevărată nebunie. Tye o reîntâlneşte pe Dominique, care dispare din nou, dar căutând-o şi punând cap la cap lucrurile îşi dă seama că de fapt este una şi aceeaşi cu Bajaratt. De fapt la ordinul ei sunt trimişi mafioţi să-l omoare, doar că el scapă şi află anumite lucruri.
    Tye şi camarazii lui îl găsesc pe “îl padrone”, dar Bajaratt plecase şi acesta se aruncă în aer cu casa lui cu tot. Totuşi Tye află că terorista avea cu ea un băiat de la docuri, un tânăr italian Nicolo, protejat şi amant în acelaşi timp.

   Apoi oamenii din jurul lui şi din calea lui Bajaratt încep să moară: Cooke, Ardisonne, mecanicii lui Tye, Stivens şi alţii de care teroristă nu mai avea nevoie, şi trebuiau să nu poată povesti nimic.
   Doar că soarta îşi face simţită prezenţa şi Nicolo se îndrăgosteşte de Angelina căreia vrea să-i spună adevărul. Bajaratt îl prezentase tuturor ca fiind tânărul baron Ravello, care voia să facă afaceri în state şi voia să-l cunoască pe preşedinte. Întâlnirea neprotocolară este fixată într-o seară. Atunci urma să fie “marele final”
Dar Tye nu se lasă, cu toate piedicile puse în cale de oamenii lui Scorpio, ajutat şi de seviciile din alte ţări el îşi va duce la capăt misiunea.

   Ce se va întâmpla? Va reuşi Tye să-l salveze pe preşedinte? Vor reuşi serviciile din alte ţări să-şi salveze liderii? Ce se va întâmplă cu Nicolo? Va fi prinsă Bajaratt?
   Sunt câteva întrebări la care veţi găsi răspuns citind cartea.

   Am să vă spun doar că nimic nu ar fi fost posibil fără a se miza pe slăbiciunile umane, pe dorinţa de putere şi mărire, pe un plan aparent perfect executat şi coordonat de o psihopată, de o fiinţă cameleonică pentru care “Muerte a la toda autoridad” însemna totul.
    Nimic nu conta în faţa dorinţei ei de răzbunare, nici dragostea, nici oamenii nici viaţa însăşi.

   În rest:
    “Dacă e vorba de câştigarea puterii internaţionale, atunci nici jocul, nici jucătorii nu mai sunt dispuşi să ţină seama de legi morale. În vreme ce forţele întunericului îşi măresc rândurile, îngerii salvatori îşi mobilizează trupele: dar cine este înger şi cine diavol în tot acest vârtej de lucruri schimbătoare şi decepţii?”

Cartea Iluzia scorpionilor de Robert Ludlum poate fi comandată de pe targulcartii.ro