Carti thriller

Îngerii dreptății de John Grisham – Editura Rao – recenzie

Îngerii dreptății, de John Grisham – Editura Rao – recenzie

Îngerii dreptății

Autor: John Grisham

The Guardians

Traducere: Gabriel Stoian

Editura Rao / 2020

Număr pagini: 362

  “John Grisham excelează din nou într-un thriller juridic alert și palpitant, abundând de întorsături de situație.,, Îngerii dreptății de John Grisham – Editura Rao

   Din nota autorului aflăm că subiectul romanului se bazează pe fapte reale, un proces, un condamnat pe nedrept, probe pierdute sau trucate. Sigur că Grisham are darul de-a broda poveşti, de a le reda astfel încât te ţine conectat de la începutul romanului pană la deznodământ. Pe langă faptele reale o puternică sursă de inspiraţie o constituie “natura umană” observată și analizată în sălile de judecată, autorul evidenţiind epoca, legile sociale, prejudecăţile vremurilor, dar și lăcomia, ura, nepăsarea, diferenţele rasiale, cruzimea, indiferenţa faţa de drepturile celor consideraţi inferiori.

Dar să vedem cele două cazuri despre care ne povesteşte John Grisham.

Voi începe cu personajele principale avocatul Post și echipa lui.

   Cullen Post, tânăr jurist, apărase oameni care nu-şi puteau permite un avocat. Îşi făcea meseria conştiincios, dar mecanic, presupunând că toţi cei apăraţi erau vinovaţi. Avea 30 de ani când i se cere să apere un puşti negru de 15 ani. Acesta împreună cu 5 prieteni de-ai lui, prinşi şi ei de poliţie, atacaseră doi adolescenţi albi, o violaseră pe fată sub ochii iubitului ei, pe acesta îl mutilaseră. Fusese de fapt ca o iniţiere cerută pentru a intra într-o bandă.  Cruzimea faptelor a oripilat pe toată lumea şi Post este şi mai  surprins când vede ca nu au nici o urmă de remuşcare, din contră. Mai mult, la sedinţa cu ceilalti colegi în care se discută apărarea, vede din nou pozele groaznice, citeşte rapoartele de autopsie, îşi dă seama că pentru el nu mai era valabilă sintagma “fiecare are dreptul la o apărare cinstită”, din contră ar fi fost în stare de orice pentru a-i pedepsi.  Are o stare de rău accentuată şi, în sala de judecată când vede că este urât și el și colegii lui, nu numai de aparţinătorii victimelor, dar și de  cei pe care trebuiau să-i apere, clachează.

   E momentul renunţării la meserie, ajunge la spital cu o cădere psihică, se desparte, de comun acord, de soţia sa și stă o vreme în oraşul natal.  Prietenia și discuţiile cu preotul local îl determină să facă teologia şi devine preot asociat al Bisericii Episcopale din localitatea natală. Vicarul de acolo, care devine unul dintre mentorii și prietenii lui, fusese ani de zile preot în închisoare și încercă și acum să-i ajute pe deţinuţii nevinovaţi.

  Post îşi desfăşoară activitatea de preot şi-n închisoarea din apropiere, unde aude despre multe cazuri ale deţinuţilor, unii condamnaţi pe nedrept.

   Întâlnirea cu Vicki Gourley face să fie angajat pe un salariu modic la “Guardian  Ministries”, fundaţia înfiinţată de aceasta.  Vicki făcuse parte, cu ani în urmă, dintr-un juriu care condamnase la moarte un tânăr. Doi ani mai tarziu se aflase că procurorul şi poliţiştii corupţi plantaseră  unele probe, măsluiseră altele, aşa că tânărul fusese de fapt nevinovat.

Vicki şi-a vândut firma nepoţilor şi a înfiinţat fundaţia.

   Alături de ei doi era Frankie Tatum, primul condamnat pe nedrept eliberat de ei, care devenise bogat (despăgubit de stat pentru anii staţi în închisoare) şi se ocupa de cercetări pentru fundaţie.

  Mai era și Mazy Ruffin, directoare care se ocupa de litigiile firmei și de consilierea angajaţilor.

  Nu aveau un buget mare aşa că-şi făceau singuri actele, dar erau mulţumiti pentru că, în timpul scurt de când exista fundaţia, salvaseră 8 nevinovaţi de la moarte.

  Acum Post se ocupa de Duke Russell, învinuit că ar fi violat și ucis o tânără, dar în proces nu este nici o dovadă clară.

   Duke fusese condamnat pe nedrept datorită determinării unui procuror din orăşelul său, care voia să avanseze și să apară cât mai mult în lumina reflectoarelor, fără să-i pese de vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului. Toate lucrurile fuseseră împotriva lui Duke: procesul într-un orăşel mic cu un judecător plictisit, un procuror, Chad, care adusese la bară experţi falşi şi infatuaţi, ei  numai privind aşa zisele probe, fără nici o analiză, afirmaseră că muşcăturile de pe victimă și părul pubian găsit sunt ale acuzatului, iar avocatul apărării fusese jalnic de nepriceput. Duke este condamnat la moarte și după 9 ani de procese și întâmpinări, ajunsese aproape de injecţia fatală. Scapă în ultimul moment urmând să i se rejudece  cazul. E adevărat că Duke fusese în tinereţe scandalagiu și petrecăreţ, dar niciodată violent sau măcar dur. Cercetările făcute de Post şi de Frankie, analiza A.D.N  a părului pubian, mărturiile unor adevaraţi experţi, duc la identificarea celui  vinovat, condamnarea lui și eliberarea lui Duke.

  Post hotărăşte să dea atenţie scrisorii unui alt deţinut, de data asta un negru Quincy Miller, condamnat pentru uciderea lui Keith Russo, care fusese avocatul lui la procesul de divorţ. Doar că omul avea un alibi şi îşi susţinuse sus și tare nevinovăţia.

  Când încep cercetările Post și Frankie trebuie să desfacă un adevărat ghem de minciuni, să rezolve şarade dificile, să găsească persoane mutate și cu nume schimbate, începând cu tânărul avocat al apărării, martori mincinoşi, şerifi și poliţişti corupţi, neveste mincinoase, până la un cartel de droguri.

  Surpriza mare vine din partea unui fost ofiţer D.E.A. care le spune că de fapt avocatul Keith era agent dublu, fiind racolat şi de ei.

   Periplul celor doi, în diferite locuri unde se aflau cei căutaţi, ne fac să aflăm cum au continuat vieţile lor, de ce au minţit, de ce au fugit, de ce unii sunt reticenţi sau se tem, şi acum să vorbească.

  Urmează cercetări, urmăriri, ameninţări, atacuri, descoperirea vinovaţilor în cazul morţii unui ajutor de şerif, ucis chiar  de cei în care avea încredere, și mai ales a probelor false din procesul lui Quincy, ascunse de el pentru a nu fi distruse. Singura vină a ajutorului de şerif fusese că era convins de nevinovăţia acuzatului.

Cum decurg cercetările?

Ce s-a întâmplat cu personajele poveştii?

Cine a măsluit şi a plantat probele?

Pe ce bază a făcut aşa zisul expert constatările?

De ce a trebuit să moară Keith?

De ce unii au depus mărturii mincinoase?

Cum reuşesc Post și Keith să desfăşoare ghemul de minciuni?

Ce se intâmplă cu unii vinovaţi?

Reuşesc să-l salveze şi să-l exonereze pe Quincy?

Sunt numai o parte dintre întrebări.

  Merită să citiţi povestea ca să aflaţi cum la unii lăcomia, dorinţa de câştiguri uşoare, ideea de răzbunare pentru lucruri minore, ura și răutatea, fac să fie condamnat un om nevinovat.

  Ca toate romanele lui Grisham și acesta excelează în acţiune, în analize psihologice, în evidenţierea răului din oameni şi din societate, dar şi în speranţa în adevăr și bunătate.

Carte disponibilă pe site-ul Editura Rao

recenzii cărți

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

   ,,În micul oraș Seabrook din Florida, un tânăr avocat pe nume Keith Russo este împușcat mortal în biroul său, într-o noapte în care lucra până târziu.
Ucigașul nu lasă niciun indiciu și nu există martori, însă poliția ajunge să-l suspecteze pe Quincy Miller, un tânăr negru care a fost cândva clientul lui Russo.
Quincy este judecat și condamnat la închisoare pe viață. Timp de douăzeci și doi de ani, el rămâne în închisoare, susținându-și nevinovăția, deși nimeni nu-l ascultă. Disperat, decide să trimită o scrisoare către Guardian Ministries – Îngerii dreptăţii, o mică organizație nonprofit condusă de avocatul Cullen Post, sperând că aceasta îi va dovedi nevinovăția. Post călătorește prin țară luptând cu nenumărate convingeri greșite, în folosul clienților uitați de sistem.
În acest caz însă, el primește mult mai mult decât a negociat.
Oameni puternici și nemiloși l-au ucis pe Keith Russo și nu-l doresc pe Miller exonerat. În urmă cu douăzeci și doi de ani, au ucis un avocat și nu au o problemă în a ucide încă unul.”

   John Grisham s-a nascut în Jonesboro, Arkansas, la 8 februarie 1955, într-o familie modesta. Dupã absolvirea Facultatii de Drept, a practicat avocatura timp de aproape un deceniu în Southaven. În 1983, a fost ales în Camera Reprezentantilor din Mississippi, din partea democratilor, for din care a facut parte pâna în 1990. În timpul liber, ca hobby, Grisham a început munca la primul sau roman si a avut nevoie de trei ani pentru a scrie …Şi vreme e ca sa ucizi, pe care l-a finalizat în 1987. Grisham a continuat sã scrie cel putin un roman pe an, cele mai multe dintre ele devenind imediat bestselleruri. Publishers Weeky l-a declarat pe Grisham „romancierul cu cele mai bune vânzari al anilor 1990“, cu peste 60 de milioane de exemplare vândute. În prezent, romanele sale au fost publicate în mai mult de 255 de milioane de exemplare, traduse în 29 de limbi.

Îngerii dreptății de John Grisham – Editura Rao

Arci

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

View Comments

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

5 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago