Interviu altfel cu Theo Anghel

Interviu altfel cu Theo Anghel

Sunt de o simplitate de-a dreptul enervantă.
Mi-am format stilul de scris citind, cu preponderență, literatură engleză. Imediat pe locul 2 vine cea franceză și, suflându-i în ceafă, cea italiană. La americană m-am dedat mai târziu, însă cu mari satisfacții. M-a pasionat istoria literaturii, de dragul clasicilor. Întotdeauna am vrut să știu despre ei mai multe decât puteai să afli din surse oficiale. Așa că, pentru mine, Miller, Austen, D.H. Lawrence, Marchizul de Sade, George Sand, Bronte șamd, sunt mai mult decât niște tipi sau tipe care au scris cărți memorabile.

Cărţi publicate: Întoarcerea, Chaos şi Rochia Aurie

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.
Sunt multe întâmplări din copilărie care m-au marcat și au rămas cu mine, în ciuda timpului. Una dintre ele, mai haioasă, se referă la prima parte a copilăriei mele, pretrecută la țară, la bunici. Ei, scumpii mei dragi, erau agricultori, aveau pământ, păsări și vreo două văcuțe al căror lapte îl mâncam în fiecare seară, cu mămăligă, din castroane de lut și, neapărat, cu linguri de lemn.
Într-o dimineață m-au luat cu ei la prășit de porumb. Au îngropat apa și mâncarea în țărînă, ca să rămână reci și au început să sape. S-au îndepărtat serios, iar eu, plictisită nevoie mare să stau și să mă uit după ei (nu cred că aveam mai mult de 4 ani), am luat o săpăligă mică și am început să-i imit. Doar că eu nu tăiam buruienile, nu mai erau, bunicii mei le nimiciseră deja, ci chiar firele de porumb înalt de vreo 30 de cm. Până au observat ei ce făceam eu, deja anihilasem o bună parte din lan. Bunică-mea și-a pus mâinile în cap și a alergat spre mine, să-mi smulgă arma crimei din mâini. Eu, crezând că vrea să-mi ardă vreo scatoalcă, așa cum meritam de altfel, am aruncat cât colo sapa, mi-am luat picioarele la spinare și pe aici ți-e drumul. Degeaba striga ea să stau locului, că nu-mi face nimic, până acasă nu m-am oprit din sprint.

2. Cum te-ai integrat ca adolescent în liceu, cum a fost prima întâlnire?
M-am integrat relativ ușor, deși, fiind cam sălbatică defel, în primele luni încă îi snopeam în bătaie pe băieți, așa cum făcusem în școala generală. Țin minte că unul dintre colegi mi-a scos ochii până în clasa a doisprezecea cu faptul că l-am altoit într-a noua.
Prima întâlnire serioasă am avut-o cu un elev mai mare, care avea un frate geamăn. Era teribil de urâțel, dar avea un simț al umorului gargantuesc, chestie care mie mi se părea teribil de sexy. Nu era un miștocar de duzină, ci chiar era capabil de ironie din cea mai fină și un sarcasm inteligent, de-a dreptul cuceritor. La final de ore, când ne întâlneam și îl vedeam venind cu fratele geamăn, side by side, niciodată nu mă duceam eu spre el, pentru că habar nu aveam care dintre cei doi era prietenul meu.
Ăsta a fost și motivul pentru care am pus punct, devenise al naibii de stresant să nu-i pot deosebi.

3. Ce vise aveai ca adolescent şi dacă s-au împlinit sau nu?
Apăi, nu s-au împlinit, că eu visam ba să descopăr leacul împotriva afecțiunilor cardiace și să n-o pierd pe bunica, ba să devin actriță sau cântăreață. Nu-i ciudat că, deși scriam, nu-mi doream să devin scriitoare?
Nu s-au împlinit acele vise, dar altele le-au luat locul.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?
Sunt măritată de ceva vreme de acum. Pot să spun că dorințele și ceea ce se întâmplă în realitate sunt două chestiuni diferite. Când iubești ajungi să accepți că partenerul tău are o tonă de defecte și, cu toate astea, nu-ți poți imagina viața fără el. Idealul ar fi ca și el să nu și-o poată imagina pe a lui fără tine, chiar dacă tu ești plină de toane, de răutăți gratuite și că arăți ca un zombalău dimineața, când te trezești.

5. Ce crezi că ar trebui să ştie un adolescent când porneşte în viaţă? Ce relaţie ar trebui să fie între un adolescent şi părintii lui?
În condițiile în care, în zilele noastre, toată lumea pare angrenată într-o goană nebună, un adolescent trebuie să fie înarmat cu mult mai multe cunoștințe decât era nevoie pe vremea mea. Sunt mamă de adolescent și știu din practică, nu din teorie, despre ce vorbesc. Încerc să fiu mai mult prietenă cu fiul meu, decât mama lui, însă tot e greu. Tendința acestei vârste, de a se opune autorității parentale, n-a inventat-o el, am trăit-o și eu la vremea adolescenței mele. E naturală. Noroc că e reversibilă. J

6. Ce alte pasiuni, în afară de scris mai ai?
Am preocupări diverse, deși nu le-aș numi chiar pasiuni. Și dacă au fost în trecut, mai toate au trebui să-și plece capul în fața scrisului. Îmi place să citesc în anumite momente în care mintea neobosită ia o pauză de la toată nebunia care o ține alertă, deși clipele de detașare totală sunt din ce în ce mai rare.

Sursa foto: Credit foto:Bucuresti FM

Mulţumesc, Theo, că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări mai…altfel! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!