Io contra Statelor Unite ale Americii de Paul Beatty. Cum să strigi Rasism! într-o lume postrasială

Io contra Statelor Unite ale Americii, de Paul Beatty. Cum să strigi Rasism! într-o lume postrasială

Editura Litera,  2017

Colecția Clasici contemporani LITERA

Titlu, original: The Sellout (2015)

381 de pagini

Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

Adevărata libertate înseamnă să ai dreptul de-a fi sclav. Libertatea să-mi pupe curu ’ negru postbelic.

   Să încep să citesc Io contra Statelor Unite ale Americii a reprezentat o provocare, să termin cartea, un triumf! A mers greu lectura, chiar dacă traducerea este una de excepție și reușește să surprindă substanța și umorul lingvistic din această satiră contemporană, apreciată și premiată de critica literară. Romanul dorește a fi o palmă pe obrazul americanilor, în timpul președinției lui Barack Obama, când, contrar așteptărilor, frustrările rasiștilor iau amploare și conduc uneori la proteste în masă.

   Personajul principal, din perspectiva căruia aflăm ce înseamnă să fii afro-american în țara ta cu un președinte care-ți împărtășește rasa, se află în fața Curții Supreme pentru o presupusă segregare rasială prin deținerea unui sclav, singura infracțiune de care se face vinovat. În apărarea sa poate veni Hominy, care s-a autointitulat sclav și a refuzat în mod repetat eliberarea.

În dimineața următoare, o zi de joi, m-am trezit cu Hominy în curtea mea, fără cămașă și-n picioarele goale, legat de cutia poștală, cerându-mi să-l biciuiesc. Nu știu cine i-o fi legat lui mâinile, dar știu că Hominy mi-o forța pe a mea. […]

–Bate-mă, atunci! Tăbăcește-mi pielea asta nemernică de negrotei! Bate-mă, dar să nu mă omori, stăpâne! Bate-mă doar cât să simt iar ce-mi lipsește!

   Prologul îl surprinde pe naratorul al cărui nume aproape că nu este dezvăluit; își spune simplu Io (Me/Yo) în fața Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii susținându-și cauza. Om cu studii superioare și cu un intelect peste medie, susține un monolog energic, aproape convingător. Aproape…

–Segregare rasială? Sclavie? Jeg împuțit, știu al naibii de bine că părinții tăi te-au crescut mai bine de-atât! S-o punem, deci, de-o spânzurătoare!

   Privim apoi retrospectiv la viața acestui Io, la copilăria trăită cu un tată-sociolog controvesat, care-și realizează studiile psihologice pe fiu, apoi își notează realizările într-un jurnal imaginar. Scenele acestea sunt povestite în detaliu și sunt singurile care par realiste, chiar dacă șochează prin violență. Găsesc o explicație în faptul că, pe măsură ce trec anii, naratorul își pierde echilibrul psihologic, iar amintirile din copilărie sunt singurele care se păstrează intacte în memorie. Știam că nu-i cazul să implor milă, fiindcă mila, în cazul ăsta, ar fi fost o prelegere despre cum căpătasem ce meritam fiindcă citisem singura carte cu benzi desenate pe care-o avusesem vreodată.

   După moartea tatălui ucis în mod stupid de poliție, își duce traiul în același ghetou agrar ca înainte, Dickens, aflat la periferia orașului Los Angeles, cultivând pepeni pătrați și încercând să facă ceea ce făcea și tatăl său: să calmeze oamenii de culoare furioși. Apariția lui Hominy  Jenkins îl determină să pornească un război cu scopul de a reașeza pe hartă Dickens-ul. Visul său este de a reinstaura sclavia, fapt care îl aduce în fața Curții Supreme.

Cele trei legi de bază ale fizicii ghetoului sunt: cu negroteii cu care ai de-a face o să tot ai de-a face; indiferent unde-i soarele pe cer, ora e întotdeauna „limba mare-n curu’ maimuței și limba mică-n vârful puței”; iar a treia că, ori de câte ori cineva la care ții a fost împușcat, invariabil te vei întoarce acasă în vacanța de iarnă, la jumătatea anului întâi de facultate, și vei lua calul la o mică plimbare de după-amiază ca să te vezi cu tatăl tău la o întrunire a Intelectualilor Gogoșii Înfoiate, intelighenția locală.

   Cartea e scrisă pe un ton vesel, provocator, de parcă am asista la un spectacol de stand-up despre cultura hip-hop dintr-o lume absurdă, în care locuitorii au trăsături și comportamente exagerate, caricaturale. Uneori, firul epic este întrerupt de explicații interesante în felul lor, dar care nu reușesc să susțină interesul cititorului (cum ar fi fragmentul citat mai sus, pe care l-am citit de vreo trei ori și încă nu știu sigur dacă l-am înțeles). Limbajul personajelor parcă e desprins din piese rap, violent, sarcastic, acuzator, argotic.

–Ai ordonat Codul Roșu?

–Posibil. Sunt așa de blană acuma…

–Cum se cheamă? Zice despre jointul pe care-l ține între degete.

–Încă n-are nume, dar Cod Roșu sună destul de mișto.

   Cu toate că prima impresie e cea de „Căcat cu lopata” (ca să citez titlul primei părți) și că volumul nu e decât o antologie de umor negru închegat de niște personaje în jurul unor evenimente, romanul este de o profunzime dureroasă. Sub masca unei parodii despre rasă, putere, politică, țară se ascund probleme generale, încă nerezolvate și care se dovedesc tabu.

Nimeni nu se naște încărcat de ură pentru o altă persoană din cauza culorii pielii, a istoricului sau a religiei. (Barack Obama)

Cartea Io contra Statelor Unite ale Americii, de Paul Beatty poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti