Editura: Corint
Număr de pagini: 410
Traducerea din limba engleză: Lidia Gradinaru
An apariţie: 2015
Aţi avut vreodată sentimentul că v-aţi găsit modelul în viaţă doar citind puţin câte puţin din viaţa unei persoane? Mai mult, să ştii că nu e ficţiune, ci realitatea a ce s-a petrecut de-a lungul unor ani grei pentru statele europene. Era o epocă de capăt, un climax al statutului femeii care nu va mai fi privită ca un simplu instrument zâmbitor pe lângă bărbat; ea va fi oaza unde cunoştinţele se adună, se adună şi…se transformă. La această oază nu e mereu soare şi fericire. Dimpotrivă! Sunt şi furtuni, întuneric, durere şi suferinţe, vise bătute de soartă. Cum le poţi face faţă? Ar trebui să întrebăm o specialistă care nu doar le-a privit ca pe un film de cinema, ci le-a trăit până la ultima suflare. Vorbim despre Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis şi despre cea care ne-a descoperit-o cuvânt cu cuvânt pe una dintre cele mai de seamă Prime Doamne ale Statelor Unite ale Americii.
Barbara Leaming este o cunoscută autoare de bestselleruri care a scris o serie de biografii dedicate unor personalităţi ale lumii politice şi artistice, printre care amintim: familia Kennedy, Winston Churchill, Marilyn Monroe, Katharine Nepburn, Roman Polanski.
Volumul debutează cu un cocktail ce avea loc în Rhode Island la finele anului 1945. Ne este prezentată protagonista, Jaqueline Bouvier în vârstă de „16 ani şi păr cârlionţat. Ea ascultă cu atenţie vorbele unui băiat fără a-l întrerupe sau a-i pune opiniile sub semnul întrebării pentru că ideea era să pară destul de inteligentă pentru a stârni interesul unui bărbat, însă nu atât de inteligentă încât să-i pericliteze egoul. S-a prefăcut că o interesează subiectul, dar nu a comentat nimic.”
Ea va merge la colegiu şi imediat ce se iveşte ocazia va pleca pentru un an de studiu în Europa. În Franţa Jaqueline ieşea cu scriitori, aristocraţi cu titluri, diplomaţi tineri, aspiranţi în politică. Începe mai apoi să lucreze la redacţia Vogue din New York, este gata gata să se căsătorească cu John Husted Jr, un agent de bursă în vârstă de 24 ani, dar îşi dă seama că a face lucrul de faţă ar însemna capitularea ei. Îl cunoaşte pe Kennedy la cină acasă la nişte prieteni, se revăd în 1951, dar Jackie nu se simte atrasă de acesta. Anii trec.”Îşi dă seama că nu voia să ajungă o gospodină la cratiţă, sau soţie mondenă. Totuşi, nu îi era clar ce voia. Acum, credea ea, ştia. Îşi văzuse viitorul în persoana indiferentului şi ciufulitului Jack Kenndy. El era Băiatul Interesant şi Băiatul Sexy într-un singur ambalaj irezistibil. Toată viaţa ei, Jackie a fost foarte pretenţioasă, foarte mândră. Înclinată să creadă că i se cuvenea să aibă lucruri exact atunci când le dorea, a aşteptat până a găsit exact genul de bărbat cu care ar fi vrut să se mărite. Iar când acel bărbat s-a dovedit a nu fi foarte nerăbdător să facă pasul, ea nu a avut odihnă până când în sfârşit el l-a făcut.”
Ceea ce m-a frapat a fost felul de a fi al lui Kennedy: în ciuda bolii de care suferea, în momentul când ţinea un discurs nu lăsa să se vadă o urmă a durerii care îi acapara viaţa „El nu s-a oprit niciodată într-un anumit punct, întotdeauna mergea înainte spre ceva mai înalt.”, ”Când, din ce în ce mai mult, a constatat că era necesar să se folosească de cârje, s-a străduit să le ascundă de cei care intrau în biroul lui. Din perioada în care candidase prima dată pentru Congres cu sloganul „Noua generaţie oferă un lider”, ţinuse foarte mult să se asocieze în mintea alegătorilor cu impetuozitate şi vigoarea tinereţii.”, „se străduia să se poarte în faţa lumii ca şi cum totul ar fi fost în regulă. Se învăţase, prin autodisciplină, să convieţuiască cu durerea”.Totuşi nu a fost unul din soţii model pe care Jackie spera să îl aibă „ Acum, ea dorea mai mult ca orice rădăcini, stabilitate, o viaţă normală în care soţul meu vine acasă de la muncă în fiecare zi la ora cinci, avea să-şi petreacă weekendurile cu mine şi copiii pe care sper că îi vom avea.” El nu părea a şti ce înseamnă cu adevărat o familie: pe de o parte o avea pe Jackie alături, dar pe de alta trimitea scrisori de dragoste femeilor pe care le cunoştea, nu „că a înşelat-o era grav, ci că toată lumea ştia şi pe urmă ea trebuia să apară alături de el.” Jaqueline Bouvier a fost o femeie puternică care m-a lăsat fără grai: în ciuda a toat ceea se spunea despre ea „prea mult status şi nu suficient quo” „a mers, aşadar, la datorie, la luptă şi la trudă”, şi-a susţinut copiii, a învăţat pentru ea şi pentru cei din jur. A fost o pictură în mişcare pe care autoarea a surprins-o cu măiestrie în anii de iubire, de tristeţe.
Cartea scrisă de Barbara Leaming este o găleată cu apă rece aruncată în faţa tuturor femeilor. Arată ce a putut să însemne o viaţă de om pentru o decadă, un secol şi o istorie. Naraţiunea e, bineînţeles la persoana a III-a, plină cu noţiuni şi personaje marcante ale istoriei. Realitatea e bine ţinută în frâu de un adevărat păpuşar care a arătat nu doar cum se comportă o persoană, ci o epocă. Cele aflate din carte sunt izvoare de informaţie, de cunoştinţe care mi-au cum arătat ce, cine, cum era cândva.
Lectură plăcută!
Nota: 9/10 stilouri
Cartea Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă de Barbara Leaming a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.
Surse imagini: pinterest.com
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
felicitari,interesanta recenzia,as vrea sa citesc si eu cartea!
Felicitări, Crina locco_smiley_10
Felicitari, Crina ! O recenzie frumoasa pentru o carte extrem de interesanta ! locco_smiley_10
bravo Crina, cred ca mi-ar place cartea
Felicitari Crina!
Recunosc, m-ai tentat si sunt curioasa sa descopar povestea mai in detaliu. Felicitari!
felicitari crina,toata epoca kennedy este foarte interesanta!
locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10