Lansare de carte

Lansare Originea speciilor – Charles Darwin – cartea care a schimbat lumea –

Lansare Originea speciilor de Charles Darwin
– cartea care a schimbat lumea –

„Există o măreție în perspectiva aceasta asupra vieții, cu numeroasele ei forțe, însuflețite inițial de Creator în câteva forme sau numai într-una singură. Şi în timp ce planeta noastră îşi continuă rotația după legea imuabilă a gravitației, nenumărate forme dintre cele mai frumoase şi mai minunate, apărute dintr-un început atât de simplu, s-au dezvoltat şi continuă să se dezvolte.“
Charles Darwin, Originea speciilor

    În data de 27 decembrie 1831, tânărul naturalist Charles Darwin părăsea portul Plymouth la bordul corabiei Beagle. În următorii cinci ani, Darwin a cercetat plante şi animale de pe cuprinsul lumii, adunând o serie de dovezi ce vor culmina într-una dintre cele mai mari descoperiri din istoria umanităţii: teoria evoluţiei prin selecţie naturală, încununată în celebra carte Originea speciilor, aparută după 28 de ani, în 1859.   

     Editura Herald şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa (Şos. Kiseleff, nr. 1, sector 1) au plăcerea de a vă invita sâmbata, 20 mai la ora 16:30, la evenimentul de lansare a cărţii Originea speciilor de Charles Darwin în cadrul programului Noaptea Muzeelor, un eveniment cultural complex, desfăşurat an de an în marile oraşe ale lumii.
    În cadrul acestui eveniment, vom povesti despre descoperirea epocală a lui Charles Darwin, care avea să schimbe pentru totdeauna felul în care oamenii se văd pe ei înşişi şi lumea în care trăiesc. Fiind una dintre puţinele opere stiinţifice paradigmatice accesibile publicului larg, cartea lui Darwin nu numai că a lansat ştiinta biologiei moderne, ci totodată a influenţat practic întreaga gândire literară, filosofică şi religioasă. Vom descoperi ce anume a stat la baza acestei opere monumentale împreună cu invitaţii speciali ai acestui eveniment: dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, acad. dr. Mircea Flonta, filosof, acad. dr. Dumitru Murariu, directorul Institului de Biologie al Academiei Române, Alexandru Anghel, senior editor Editura Herald. Lansarea de carte va fi moderată de Sorin Lucaci, reprezentant al Editurii Herald.
 
    Pe lângă volumul lansat, Originea Speciilor de Charles Darwin, Editura Herald va fi prezentă la eveniment şi cu titlurile din colecţia Mathesis, colecţie care reuneşte contribuţii valoroase în domenii precum: filosofia şi istoria ştiinţei, neurologie, fizică, psihologie evoluţionistă, biologie.

      *****

    Participarea la eveniment se va face pe baza înscrierii prealabile pe email info@antipa.ro, în limita a 100 de locuri.

RSVP Eveniment Facebook
Organizatori: Editura Herald şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Coordinator, 0744.325.209, sorin.lucaci@edituraherald.ro

  Parteneri media: B1 TV, Radio România Cultural, Bucureşti FM, Europa Fm, Radio România Târgu Mureș, Radio România Iași, Radio Romania Cluj, Discovery Romania, Radio Deea, Revista Știință și Tehnică, Asociația pentru Dezvoltare Intelectuală și Personală, Asociatia Secular-Umanista Din Romania, Bookblog, Literaturapetocuri.ro, semnebune.ro, 4Arte, Agenţia de carte, Bookaholic, Bookhub.ro, Blogul unei cititoare de cursă lungă, Bookuria, Filme-cărţi, Pr Wave, Raftul cu Idei, România Pozitivă, Societatesicultura.ro, Booktopia, Serial Readers, Fundația Calea Victoriei, Gratuitor, Festivaluri Românești, LiterNet.ro, Iqool.

Mili & Iasmy

Hello!! Adminii vă salută!

View Comments

  • Originea speciilor este, fără doar și poate, o carte de căpătâi pentru societatea de astăzi. Mi-am propus s-o citesc și eu curând :) Iar dacă aș sta în București, aș participa și la lansare.

  • Fără îndoială, este o carte de referință în studiul evoluției omenirii, chiar dacă teoriile lui Darwin au fost intens contestate de către oamenii de știință ai prezentului.

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

5 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago