Levantul de Mircea Cărtărescu

Ediție adnotată de Cosmin Ciotloș

An aparitie: 2016

Categoria: Literatura Română

Editura: HUMANITAS

Număr. pagini: 288

      L-am început în 1987, cred că era primăvară. Eram un amărât de profesor la o şcoală generală din fundul Colentinei, proaspăt căsătorit şi cu o proaspătă fetiţă în cărucior. Am început Levantul pe un colţ de masă de bucătărie acoperită cu muşama, bătând la maşină cu o mână, iar cu cealaltă împingând căruţul înainte şi-napoi pe vinilinul murdar al bucătăriei. Timp de un an şi jumătate am scris vreo şapte mii de versuri lăsându-mă, pur şi simplu, purtat de „zefirii“ stilurilor şi-ai prozodiei. După vreo trei cânturi am ştiut că poemul avea să fie o epopee clasică, în douăsprezece părţi, şi că va cuprinde o lume autosuficientă şi completă, cu geografia şi istoria ei, cu poveştile ei amoroase şi politiceşti, cu intrigile şi trădările ei, cu filozofia şi fantasmele ei. Ultimele părţi, tot mai transparent pamfletare, le-am scris cu urechea lipită de radio, ascultând, ca toată lumea, Europa Liberă. Vodă „şi al lui perfect orând“ mai aveau foarte puţin de trăit…
Am terminat poemul prin toamna lui 1989, cu câteva luni înainte de „revoluţiunea“ ce-avea să se dovedească la fel de suspectă ca şi cea din poema mea: „Ştiu, e un eşec penibil, ştiu, ţaruki şi paluki…“

Sursa: Editura Humanitas

Iasmy - Literatura pe tocuri

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

View Comments

  • Inca nu am citit nicio carte scrisa de Mircea Cartarescu, dar planuiesc sa o fac. Vreau sa incep cu "Solenoid" pentru ca mi se pare foarte interesanta.

  • Nu am citit nimic de Cartarescu dar se va schimba asta curand :)
    sincer, nu stiu de ce pana acum l-am ocolit :(

  • lectura placuta!
    sa nu "dati cu pietre"dar mie nu-mi place ,poate nu e genul meu de autor.
    astept sa cititi si sa-mi spuneti si mie

Recent Posts

Arse de soare – Chloe Michelle Howarth – recenzie

Arse de soare - Chloe Michelle Howarth - recenzie Titlu: Arse de soare Autor: Chloe…

2 zile ago

Văd că vă interesează întunericul – Illarion Pavliuk – blog tour

Văd că vă interesează întunericul - Illarion Pavliuk - blog tour Autor: Illarion Parvliuk Editura:Trei…

5 zile ago

UNT – Asako Yuzuki – Editura Litera – recenzie

UNT - Asako Yuzuki - Editura Litera - recenzie Titlu: UNT Autor: Asako Yuzuki  Editura Litera…

o săptămână ago

Cântec de leagăn – Sidonie Bonnec – blog tour

Cântec de leagăn - Sidonie Bonnec - blog tour Titlu: Cântec de leagăn Categorie: Psihologic…

2 săptămâni ago

Fiica din Spania – Lorena Hughes –  Editura Litera – recenzie

Fiica din Spania - Lorena Hughes -  Editura Litera - recenzie Titlu: Fiica din Spania Autor: Lorena…

3 săptămâni ago

Întunericul de afară – Cormac McCarthy – Editura Polirom – recenzie

Întunericul de afară - Cormac McCarthy - Editura Polirom - recenzie Titlu: Întunericul de afară Autor: Cormac…

3 săptămâni ago