Nimeni nu moare la Longyearbyen – Morgan Audic – blog tour

Titlu: Nimeni nu moare la Longyearbyen
Categorie: Noir
Autor: Morgan Audic
Traducător: Horia Nicola Ursu
Anul apariției: 2026
Număr de pagini: 360
Titlu original: Personne ne meurt à Longyearbyen

  “Morgan Audic este un scriitor francez, autor de romane de suspans, născut la Saint-Malo în 30 ianuarie 1980. A copilărit la Cancale, iar din 2010 a locuit la Rennes, unde a predat istoria și geografia la liceu. A scris două thrillere: Trop de morts au pays des merveilles (2016), Un motiv bun pentru a muri (2019) – pentru care a câștigat, în 2020, Premiul Publicului Livre de Poche – și Personne ne meurt a Longyearbyen (2023).”

  “Un thriller sălbatic și înghețat” (Liberation) a cărui acțiune se desfășoară în Arhipeleagul Svalbard unde “două anchete se intersectează pe fundalul unor dispute ecologice și politice dintre Norvegia și Rusia”.

  Morgan Audic ne descrie amănunțit frumusețea și sălbăticia celor mai nordice locuri din ținutul arctic, aproape de Polul Nord. Lacurile, fiordurile, ghețarii, zăpada, frigul, urșii și animalele marine (balene, delfini, orci, beluga), sunt fundamentul vieții locuitorilor de aici, oameni primitori, dar asprii și mândrii, hotărâți să-și continue viața, așa cum o făcuseră strămoșii lor.

  Ei se ocupă cu pescuitul și nu înțeleg lupta altora de-a salva animalele marine, care dintotdeauna au fost baza alimentației și vieții lor. Unii vor să salveze animalele marine, alții urșii albi, și fac tot posibilul să-i facă cunoscuți pentru frumusețea lor, dar și pentru importanța în echilibrul naturii. Și asta va naște nu doar certuri și neînțelegeri între băștinași și cei nou veniți, dar și dispute ecologice și chiar politice între țări, la fel ca cele dintre Norvegia și Rusia.

  Arhipeleagul Svalbard fusese ani de zile “terra nullius”, un teritoriu care nu aparținea nimănui. Apoi, în ajunul Primului Război Mondial, un tratat internațional acordase suveranitatea, asupra insulei, Norvegiei, și se stipulase ca toate țările semnatare să poată profita de resursele locului.

  Singura țară care se folosise de clauză fusese Rusia, exploatând două zăcăminte de cărbuni, unul la Barentsburg, celălalt la Pyramiden, munca aici însemnând pentru ruși salarii mari, care le permiteau să trăiască foarte bine. Apoi schimbările politice și economice din fosta Uniune Sovietică, determinaseră închiderea minelor și transformarea orășelului Pyramiden, cândva un loc viu și locuit, într-un oraș fantomă. Pentru a nu ceda teritoriul, rușii construiseră în hotel și un loc pentru cercetări, cu câțiva paznici, permițând turiștilor să viziteze orășelul și să audă poveștile.  Asta era vital pentru a putea exista.
În localitățile din jur oamenii își duceau viața cu aceiași îndârjire ca strămoșii lor.

  Îi cunoaștem și pe polițiștii din Longyearbyen, o localitate aproape de Polul Nord, și mai ales pe Thor și Lottie Sandvik. Lottie lucrase la Brigada Criminalistică din Oslo, dar cumulul de cercetări și niște întâmplări care încă îi dau coșmaruri, o determină să plece și să lucreze în insule, în cadrul Serviciului de Poliție al Guvernatorului Insulelor. Era devastată, se împărțea între cercetări și fiul ei, soțul rămăsese la Oslo. Pentru ea schimbarea a fost benefică, deși mai avea uneori crize puternice de anxietate.

  La început viața și munca păreau liniștite, dar apoi este trimisă să vadă un cadavru la Svalbard, părea că ar fi fost sfâșiat de urși. Lottie și colegul ei Thor vad cadavrul sfâșiat oribil, aproape de cel al unei balene eșuate, și prima lor nedumerire este “de ce femeia nu avea armă?”, știindu-se că în teritoriu nimeni nu circulă neînarmat.

  Cercetând descoperă că femeia era Asa Tromson, care trăia la Lofoten cu soțul ei Lars și fiul lor Tomas. Oamenii presupuneau că ea s-ar fi sinucis din cauza divorțului și a neputinței de-a lupta cu mentalitatea oamenilor și de-a salva animalele marine.

  Asa fusese reporter pe front ani de zile, apoi renunțase, se retrăsese în Lofoten, își făcuse o familie și înfiintase o firmă Nordland, care le prezenta turiștilor animalele marine și viața lor. În același timp milita pentru apărarea animalelor marine, încercând să afle ce le determină să eșueze, și mai ales cine le ucidea, fie pentru afaceri fie din distracție. Așa își atrăsese ura și antipatia unor locuitori. Lottie nu este convinsă că Asa s-a sinucis, mai ales că în corpul balenei eșuate găsește un glonț de origine militară și în jurul cadavrelor o mulțime de urme inexplicabile. Începe să cerceteze unde a fost Asa înainte de moarte, cu cine a luat legătura, ce relații erau între prietenii ei și în familie.

  Dar mai era cineva convins că nu fusese sinucidere, fostul ei coleg și partener Masden. Acesta o cunoștea foarte bine după anii petrecuți, ca reporteri și fotografi de război, în locuri periculoase. El mai rămăsese o vreme după retragerea ei, apoi venise acasă și fusese angajat la Aftenposten. Masden își luase câteva zile libere și venise în arhipeleag, hotărât să afle adevărul. Îl vizitează pe Lars, vede cadavrul de la morgă, discută cu prieteni și asociați.

  Inițial bănuielile lui și ale poliției se îndreaptă către cei care o urau pe Asa, cum erau familiile de pescari, dar și către paznicii ruși de la Pyramiden. Doar că de fiecare dată când voiau să vorbească cu ei apărea și consulul rus, de parcă cineva voia să controleze totul. Dar Lottie, care vorbea foarte bine rusește, prinde câteva idei diferite de ce se traducea. Și Lottie și Masden sunt însă urmăriți, și unii martori, cu care urmează să vobească de-a lungul cercetărilor, sunt găsiți morți. Așa ca profesorul Rozanov.

  Și are loc a doua crimă, de data asta o doctorandă Agneta Sorensen, care scrisese o teză despre animale marine și, prin rețeaua Barents, identificase urmele unui mamifer Hvaldimir, care ajunsese în zonă venind din partea rusească.. Tot ea aflase că cineva urmărea belugile și le ucidea. De ce ?

  Dar ce legătură era între Asa, Agneta și Rozanov? Cine și de ce îi ucisese?

 Dovezile găsite și cercetările duc la o legătură cu Rusia. Pe vremea statului sovietic se făceau experiențe și se antrenau mamifere pentru acțiuni militare, în așa numită “Închisoare a Balenelor”, un delfinariu militar din Sevastopol. Dar programul fusese oprit după anii ’90, din lipsă de fonduri și bazele fuseseră dezafectate.

 Și totuși un grup de oameni de afaceri reluase programul de data asta în zona Arctică, bănuială confirmată și de apariția lui Hvaldimir. Și afacerea mergea foarte bine, de aceea încercau să scape de oricine avea bănuieli.

  Lottie și Masden continuă cercetările. Masden este atacat și aproape ucis de un asasin rus, dar Lottie îl salvează. Aparent cazul este închis, dar cei doi vor să afle cine conducea proiectul, cine era “capul”.

 Vor găsi personajul principal? Vor afla adevărul? Cine i-a ucis pe cei trei? La al cui ordin? Ce se întâmplă în continuare cu Lottie și Masden?

  Veți afla totul citind romanul lui Morgan Audic care este: “Un roman fascinant și impregnat de un realism implacabil.” (Terre sauvage)

Recenzii cărți

Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Nimeni nu moare la Longyearbyen

Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Anca și cărțile  

Fata cu cartea  

Analogii, Antologii 

Ciobanul de Azi 

Cărțile mele 

Citește-mi-l

Falled 

Biblioteca lui Liviu