La Crime Scene Press, singura editură din România cu un program editorial dedicat în exclusivitate literaturii de suspans, mystery & thriller, a apărut volumul de proză scurtă „Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii”, o colecție de paisprezece narațiuni din și despre pandemie datorate unor condeieri din diverse generații, cu experiențe literare diferite și cu stiluri originale: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican, Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Brănescu, Alexandru Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion. Istorisirile lor sunt o modalitate de eliberare de fricile care, în mod firesc, ne macină în această perioadă nefastă.
În ele, cititorii vor întâlni neliniște, încrâncenare, flagelarea nepăsării cu care sunt tratați uneori oamenii, dar și a indolenței pe care o manifestă câteodată aceștia, ignorând virusul, adoptând posturi aberante, inventând teorii ale conspirației halucinante. Oricât ar părea de ciudat, în aceste pagini cititorii vor găsi chiar și umor. Sau viziuni de domeniul fantasticului.
Sau dezvăluiri cutremurătoare. Și încrederea că, mai devreme sau mai târziu, totul se va termina cu bine. Și cu ajutorul cuvintelor se poate depăși momentul de cumpănă cu care ne confruntăm. Au fost, întotdeauna, un reazem de nădejde.
Crime Scene Press este singura editură din România specializată exclusiv în literatură de suspans. Printr-o selecție riguroasă a titlurilor, girată de către George Arion, cel mai bun scriitor de policier din România, noul proiect urmărește promovarea genului mystery & thriller în rândul cititorilor, arătând că este o expresie literară valoroasă. Planul editorial cuprinde atât autori români cât și străini, clasici, dar și contemporani, care reprezintă repere de valoare pentru timpul sau spațiul cultural din care provin.
Enigmele reîncarnării. Amintirea a cinci vieți - Dolores Cannon - recenzie Titlul : Enigmele reîncarnării.…
Taina gaițelor - Anthony Horowitz - blog tour Titlu: Taina gaițelor Autor: Anthony Horowitz Titlu…
Bloody Women - Femei sângeroase - Helen Fitzgerald - recenzie Titlu: Bloody Women / Femei…
Cimitirul mării - Aslak Nore - Crime Scene Press - blog tour Titlu: Cimitirul mării…
Spărgătorul de gheață - Seria Srindberg, vol.2 - Kristina Ohlsson - blog tour Titlu: Spărgătorul…
Ultimul Reich - Brian Klein - Editura Niculescu - recenzie Titlu: Ultimul Reich Autor: Brian…