Interviu cu scriitorul George Arion – autori români.
În 2016 am demarat campania ,,promovăm autori români,, – recenzii și interviuri. Să vedem astăzi, după 4 ani ce au mai scris scriitorii noștri. O nouă rubrică pe Literatura pe tocuri.
Așa că am adresat câteva întrebări prietenilor noștri.
Azi scriitorul George Arion
În 2016 când ne-am cunoscut și am stat la povești aveați câteva cărţi publicate. Acum, 4 ani mai târziu (deși eu v-am urmărit) vreau să le spunem cititorilor ce ați făcut în acest timp.
Arci: Ce planuri în plan personal sau profesional vi s-au împlinit( cărți traduse, concursuri, publicat afară, premii, înființare de editură)?
George Arion: Patru ani înseamnă 1460 de zile. Pare mult, dar dacă ne gândim că dormim opt ore pe zi, dacă facem socoteala cât timp pierdem cu mâncatul, cu spălatul, cu statul în trafic, cu mersul la cumpărături, la medici, cu diverse activități care ne plac (cele mai multe nu ne plac!), patru ani trec ca fulgerul. Ferice de cei care au răgaz să-și ducă proiectele la bun sfârșit! Totuși, la Crime Scene Press am publicat în acest răstimp patru romane.
Arci: Ce cărți ați mai publicat? Spune-ți-ne câteva cuvinte despre ele
George Arion : “Însoțitorul lui Iisus” (2016) are acțiunea plasată în Barintown, un oraș american imaginar (un spațiu care mai poate fi întâlnit în cărțile mele” Crimele din Barintown”, “Crime sofisticate, Sufocare”). Este istoria tragică a unui băiat cu puteri miraculoase, dar și o meditație despre limitele pe care suntem dispuși să le acceptăm (sau să le depășim) pentru salvarea omenirii.
“Maestrul fricii “(2017) este o reîntâlnire cu Andrei Mladin, cel mai cunoscut erou al meu, care se trezește târât într-o poveste tenebroasă, cu implicații internaționale, totul începând atunci când descoperă un jurnal care relatează lucruri inedite despre evenimentele din Piața Tiananmen. Andrei Mladin apare și în “Umbrele din Ada Kaleh “(2019) – de data aceasta elucidează niște crime comise pe vestita insulă în urmă cu mai multe decenii.
În 2018 am publicat romanul “Trimisul special”. E o narațiune de capă și spadă, diferită de orice am scris până acum, cu acțiunea în secolul XIX, în care propun ca personaj un Jack Spintecătorul acționând în spațiul românesc.
Arci: Cum au fost primite de către cititori noile cărți?
George Arion: Cu bucurie. E drept că, odinioară, romanele mele se tipăreau în 50 000 – 100 000 de exemplare și cititorii se băteau pe ele, dar există încă fani interesați de scrisul meu. Cât despre comentarii critice… În ultima vreme, mi-au fost traduse trei cărți în limba franceză. Spre uimirea mea, despre mine s-a scris mai mult în Franța și în Belgia decât în România. Și am fost invitat să particip la numeroase târguri de carte, saloane și festivaluri literare, unde am fost primit cu mult interes.
Arci: În ultimii patru ani s-a schimbat ceva pe/în piața de carte? În bine, în mai puțin bine?
George Arion: Acum, piața de carte de la noi e în cădere liberă. Pandemia a afectat grav tendința de creștere din anul 2019. Din păcate, îmi e greu să cred că în ultimele luni cei închiși în case s-au cufundat în lectură mai abitir decât de obicei.
Arci: Ce urmează? Ce povești? Ce planuri? Ce vise?
George Arion: În perioada Stării de urgență am scris un roman, “Mâna care închide ochii.’ Despre pandemie și multe altele. Un volum consistent. Tot în aceste luni bizare am colaborat cu o proză la culegerea de povestiri mystery & thriller “Pandemicon”. Mă bucur că în volum sunt prezenți cu texte și nepotul meu Alexandru Arion (director Crime Scene Press) și băieții mei George Arion Jr. și Mihnea Arion.
Proza mea din această elegantă apariție editorială a fost publicată mai întâi în SUA, în volumul “Stop the World. Snapshots from a Pandemic”.
Arci: Câteva cuvinte pentru cititorii și echipa Literatura pe tocuri.
George Arion: Să nu-i uite pe autorii români.
Arci : Mulțumim și mult success în continuare.
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Multumim Domnului George Arion !Mult succes!
Nu-i uitam pe autorii romani, romanele lui George Arion sunt super!