Pe urmele ucigașilor – Fiice dispărute – Arno Strobel – recenzie

Titlu: Pe urmele ucigașilor – Fiice dispărute

Autor: Arno Strobel

Editura Lebăda Neagră

Iași 2024

Nr. pagini: 331

  Am în plan de ceva timp să parcurg romanele acestui autor german, precum Offline și Aplicația, dar recunosc că nu am reușit. În schimb, intriga din povestea Pe urmele ucigașilor, m-a captivat rapid și am parcurs-o în câteva ore dornică să îi dau de cap investigației criminale cu valențe pedofilice, descoperind cine se ascunde în spatele atrocităților pe care autorul le descrie oarecum subtil evitând să deranjeze prea tare, dar capabil să mențină cu ușurință atenția cititorului.

  Povestea începe cu un eveniment ce pare să nu aibă sens. La finalul unei conferințe universitare, Robert Benz îl oprește pe Max Bischoff, fost anchetator de caz în cadrul Comisariatului Criminalistic și îi solicită ajutorul pentru a elucida misterul dispariției fiicei sale, Leni, care cu șase ani în urmă, pe când avea 10 ani, a fost răpită în timp ce se îndrepta spre școală și până în prezent nu a fost găsită.

  Motivul pentru care Benz apelează la Bischoff după atâta timp este determinat de apariția unor obiecte personale ale fetiței, obiecte pe care le avea la purtător în ziua răpirii și care nu au fost niciodată găsite.

“Face precaut un pas înspre ghiozdan, apoi încă unul, ca și cum o mișcare prea bruscă l-ar face să dispară din nou. Nu-i nevoie să se aplece ca să-l privească mai îndeaproape. Nu trebuie să îl ridice, știe al cui e ghiozdanul. Totuși, întinde mâna șovăitor ca să se convingă că nu-i se năzare. De data asta, nu. A trecut deja mult timp de când și-a văzut fiica ultima oară.”

  Deși Max trece de asemenea printr-o traumă personală care l-a determinat să se retragă din poliție cu nouă luni în urmă, nu poate refuza ocazia de a elucida misterul dispariției lui Leni, cu atât mai mult cu cât presa media alertează faptul că încă două fetițe, de nouă și de cinci ani, au fost răpite recent.

  Responsabil de acest caz este Menkhoff, prim-comisarul șef de la Criminalistică, un individ considerat dificil, inteligent dar lipsit de scrupule, brutal, acid și determinat și Max nu poate să își desfășoare ancheta paralelă până nu găsește o cale de a colabora cu acesta.

  Cu fiecare martor investigat, intriga pare să se complice. Toată lumea are ceva de ascuns și Max este nevoit să lase deoparte propria nesiguranță și să își reactiveze abilitățile fantastice de profiler, lucru la care Menkhoff îl împinge indirect prin atitudinea sa. 

  Cazul roiește de personaje care sădesc cititorului sentimentul de neîncredere. Hanna, prietena cea mai bună a lui Leni, încearcă să ascundă informații legate de situația familială a victimei, crescută doar de tată după ce mama dispare din peisaj. Totodată nici atmosfera din casa Hannei nu este chiar relaxată și prietenoasă: mama pare absentă, tatăl, Reinhard, partenerul de afaceri al lui Robert Benz, este rezervat și anxios în preajma organelor de cercetare. 

  Lucrurile degenerează când Robert este găsit asasinat, cadavrul uneia dintre fetițele recent dispărute este găsit abandonat în pădure și o a treia fetiță dispare. Probe sunt ascunse, minciuni sunt rostite, scenariile nu se potrivesc și între timp cineva se decide să se răzbune.

“Pune piciorul pe prima treaptă și coboară, inspirând mirosul de umezeală și mucegai care se înalță din groapă. Ajuns pe pământul nisipos, se întoarce lent. Un zâmbet i se așterne pe față când descoperă silueta neclară, ghemuită în colțul încăperii, o gaură de patru metri pe patru, în pământ. Bărbatul înaintează un pas. Ea începe să scâncească. Se oprește chiar în fața ei și, în timp ce-și face de lucru la curea, zice: – Bună, scumpete! Ți-am adus ceva.”

  Cine e tânăra blondă care dă târcoale comunității și lasă în urmă indicii? Ce rol are Alina, prietena lui Leni despre care nu se vorbește? De câte probe ai nevoie pentru a acuza pe cineva de pedofilie? Care este veriga slabă și cine s-a decis să își ia viața în propriile mâini și să facă dreptate?

“Nu știe cât timp trece între acest gând și zvâcnirea care îi străbate trupul, când, dintr-o dată ovalul deschis la culoare se preface într-un chip ce poate fi recunoscut cu ușurință. E ca un fulger care îi lasă în minte o urmă a pustiirii. Se încordează și se ridică. Nu observă că pe spate tricoul este îmbibat cu sânge. Și nici nu îi pasă.”

  O carte care mi-a plăcut cap-coadă, de la modul în care sunt conturate personajele până la stilul de interacțiune și la modul în care ancheta strânge în jurul său detectivi care nu credeau că pot lucra împreună. Deși numărul personajelor crește pe parcurs, faptul că sunt introduse progresiv și în cadrul unor contexte explicite, susține cu ușurință firul poveștii. 

 Antrenantă și cu un final satisfăcător, în care lucrurile capătă sens chiar dacă nu toate personajele principale supraviețuiesc investigației, un roman căruia cred că ar trebui să îi dați o șansă.

“Cu privirea îndreptată spre ușa deschisă de la camera copilului a scos o înjurătură șoptită. Era sigur că văzuse ceva care nu se potrivea cu restul. Trebuia doar să își amintească ce anume. Dar oricât se străduia, tot nu reușea să-și dea seama.”

Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro